|
Țepeneag și Dimov identifică în comun legislația visului: ubicuitatea demiurgică a privirii, dubla obiectualitate a cuvintelor și a ideilor, ordinea stranie instituită de logica simbolică, invaziunea realității prin medierea analogică a reveriei. ... Onirismul, recunoscut de Țepeneag ca o „categorie estetică“ a grației inspiratoare și enigmatice, accede la corespondențe creatoare între realitatea și limbajul omogenizate narativ, muzical, prin matricea visului-text. E aici o soluție de depășire a crizei limbajului și realului. Am observat că textualismul era de la început promovat prin susținerea „cuvântul[ui] autonom“ și omogenizarea genurilor și discursurilor ficționale în categoria unică a textului, derivată din epicul fundamental, față de care Dimov era mai prudent nu prin concepție, dar temându-se de răstălmăcire și minimalizare. Onirismul produce o înnoire formală deloc rigidă, dar exact articulată, aptă - pe această direcție, a formei, și din această cauză D. Țepeneag e mefient cu postmodernismul - de diferență și integrare. Țepeneag poate, de aceea, în modul cel mai firesc, să rămână fidel onirismului estetic, o poetică bine, dar și deschis, fundamentată de la început, suplă și iradiantă, programatic (auto)revizionistă, în profunzime și extensiune. Dar Dimov și Țepeneag trebuie citiți cu atenția profesională și vocația etică subiacentă a teoreticianului și istoricului literar aflați în exercițiul deplinei eliberări a gândirii creatoare. Doar în acest fel se va observa că, atât conceptual cât și cronologic, „oniricii“, în teoria și practica lor literară înnoitoare, îi preced manifestările „târgoviștene“ ale unor autori maturi, în exclusivitate prozatori, care își publică textele - neteoretice, ficționale - cam în același timp cu cele ale scriitorilor tineri, deopotrivă prozatori și poeți, mai rar teoreticieni ai actului de creație literară. Teoreticienii onirismului estetic au produs un curent literar unitar, coerent, inovator și integrator, așa cum, nu doar în România, dar oriunde, nu multe au fost.
Marian Victor Buciu
|