Carte dezvoltare personală-Întâlniri cu femei fântână
Subiectul cărții este complicat, deseori chiar ridiculizat. Asociat, de obicei, domeniului pornografic, suscită fascinație, dezgust și scepticism. Există cu adevărat femeile-fântână? Da, așa se pare. Însă fenomenul continuă să fie un mister, iar oamenii de știință nu au încă o teorie clară. Jacques Salomé a vrut să af le mai multe despre subiect, iar rezultatul cercetărilor sale este cartea de față, care prezintă uneori într-o manieră simplă, alteori poetică ce simt femeile care trăiesc acest fel de sexualitate.
Despre ejacularea feminină se vorbea deja de acum 2 000 de ani. Acest fapt este confirmat de cercetătorii germani, în ediția din 2010 a The Journal of Sexual Medicine. Există o descriere a fenomenului în scrierile antice indiene, în mai multe texte ale taoiștilor chinezi și chiar în opera lui Aristotel.
Carte dezvoltare personală-Întâlniri cu femei fântână - Descriere și informații
Prin cuvinte directe și sincere, deseori pline de poezie, ele ne dezvăluie realitatea lor, multă vreme respinsă sau considerată o invenție. Asumându-și astfel sexualitatea și revendicându‑și dreptul de a fi diferite, femeile‑fântână vorbesc în numele tuturor celor pentru care satisfacerea dorințelor este și în prezent așezată pe un plan secundar, poate chiar reprimată, invocând pudoarea sau cenzura personală.
Anul apariției: 2020
Format: 13.0 × 20.0 cm
Număr pagini: 240
Ediția: a II-a
Traducere: Valeria Bollud-Salomé
Autor: Jacques Salomé
Format ediție: Paperback
ISBN : 978-606-44-0691-0
46,51 lei
58,14 lei
33,83 lei
42,29 lei
36,37 lei
45,46 lei
38,06 lei
47,57 lei
27,91 lei
34,89 lei
38,06 lei
47,57 lei
33,83 lei
42,29 lei
38,06 lei
47,57 lei
38,40 lei
48,00 lei
35,52 lei
44,40 lei
43,98 lei
54,97 lei
62,58 lei
78,23 lei
56,66 lei
70,83 lei

