Creativitate
O perspectivă fascinantă asupra trăsăturilor oamenilor creativi, desprinsă din interviuri cu peste 90 de personalități dintr-o mare varietate de domenii.
Creativitate reprezintă încununarea a 30 de ani de eforturi susținute. Firește, există o întreagă industrie închinată acestui subiect, însă cartea de față este singura în măsură să dea seama de complexitatea procesului creator.
Mintea originală și rodnică a lui Csíkszentmihályi ne-a oferit fascinantul concept de „flux“.
Edificatoare atât pentru oamenii de știință, cât și pentru cititorii fără o pregătire de specialitate.
Csíkszentmihályi combină într-un mod remarcabil cercetările din domeniul psihologiei și cel al spiritualității.
Bazat pe discuțiile cu oameni a căror capacitate creatoare e larg recunoscută, printre ei numărându-se mai mulți laureați ai Premiului Nobel, acest volum oferă o anatomie completă a creativității.
O lectură încântătoare și pe înțelesul tuturor.
O carte care n-ar trebui să lipsească din bibliografia studenților la psihologie, arte plastice, muzică sau care studiază oricare altă disciplină ce implică aptitudinile creative.
Vezi mai mult
„Creativ“, un adjectiv între timp substantivizat (vorbim, de exemplu, despre „creativii“ din publicitate), a căpătat în societatea contemporană o aură de-a dreptul magică. Dar este acest termen omniprezent și fascinant folosit în mod adecvat?
Creativitatea, ne asigură autorul, nu ține doar de domeniul artistic și nu este neapărat un atribut al excepționalității. De asemenea, există, ca și în cazul altor aptitudini, aspecte paradoxale și, uneori, întunecate, deoarece puterea de creație a fost mereu însoțită de cea de distrugere, ca în cazul bombei atomice. În acest sens, cartea de față este totodată mărturia unui umanist care își dorește ca omenirea să încline balanța spre armonie, compasiune și fericire.
Anul apariției: 2023
Format: 14.5 × 20.5 cm
Număr pagini: 528
Traducere: Irina Dinescu
Autor: Mihály Csíkszentmihályi
Titlu original: Creativity
Format ediție: Paperback
ISBN : 978-606-44-1496-0
Cărți de același autor
45,00 lei
60,00 lei
Produse asemănătoare
39,00 lei
52,00 lei
33,75 lei
45,00 lei
51,75 lei
69,00 lei
44,25 lei
59,00 lei
43,50 lei
58,00 lei