Fragmente de Apocalipsă

Colecție: Byblos

Titlu original: Fragmentos de Apocalipsis

Traducător: Mihai Iacob

Copertă: Griffon and Swans Productions (www.griffon.ro)

Anul apariției: 2008

Număr pagini: 392

Format: 14×22 cm

ISBN: 978-973-669-604-6

Fragmente de Apocalipsă

Autor: Gonzalo Torrente Ballester

În stoc
33,72 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00
  • Fragmente de Apocalipsă, publicată în 1977 şi recompensată cu prestigiosul Premiu al Criticii, este o scriere despre procesul scriiturii, un jurnal de creaţie, o savuroasă parodie a tuturor „ismelor“, care ia în răspăr convenţiile literare, fixaţiile, prejudecăţile autorilor şi, deopotrivă, pe cele ale cititorilor de romane. Spre deosebire de alte cărţi ce aparţin aceluiaşi curent, Fragmente de Apocalipsă nu este însă o construcţie intelectuală seacă, un joc literar artificios şi complicat, menit doar să pună în valoare ingeniozitatea şi erudiţia scriitorului. Romanul lui Torrente Ballester propune personaje şi situaţii vii, emoţionante şi seducătoare, o lume tratată, în acelaşi timp, cu ironie, umor şi o adâncă înţelegere a celor omeneşti.
    Un romancier bătrân inventează un răvăşitor personaj feminin, cu care să împartă patul şi ideile literare; vikingii invadează capitala Galiciei, în plin secol XX, deghizaţi în indieni americani; un arhitect medieval, aflat în blocaj de inspiraţie, călătoreşte în viitor pentru a-şi vedea opera terminată şi apoi se întoarce în vremea lui pentru a o începe. Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele stranii şi comice ale poveştii spuse de Torrente Ballester într-un discurs învăluitor, care jonglează abil cu mai multe tonalităţi şi paliere stilistice.
    Gonzalo Torrente Ballester (1910–1999) este unul dintre cei mai interesanţi reprezentanţi ai tendinţei hibride, experimentalo-postmoderne, ce s-a manifestat în romanul spaniol, cu precădere în deceniul al optulea şi la începutul deceniului al nouălea ale secolului XX.
    Născut la Galicia în 1910, Torrente Ballester s-a impus în principal ca autor de romane şi povestiri, dar şi ca jurnalist, eseist şi critic de teatru.
    A trăit la Madrid, la Pontevedra şi în America, unde a petrecut şapte ani ca profesor de literatură spaniolă. După întoarcerea în Spania, a lucrat ca profesor într-o şcoală din Salamanca, oraş în care s-a stins din viaţă în 1999.
    Mult apreciat şi celebrat pentru creaţia sa, el a fost ales membru al Academiei Regale Spa¬niole în 1975, iar în 1985 i-a fost decernat Premiul Cervantes.