Madame

Absența vicleniei este cea pe care o admirăm în cele din urmă la Madame. Libera refuză să folosească trucuri literare ieftine, nu-l interesează să atingă vreo coardă sensibilă, ci le permite personajelor sale, acționând ca informatori, să-i transmită naratorului ce știu despre Madame și abia prin intermediul acestor povești suntem atrași în misterul vieții ei. Madame este o operă minunat de rară: o carte pentru adulții care înțeleg că întrebările și răspunsurile sunt interschimbabile.

Un roman scris cu măiestrie, pe fundalul subtil al comunismului redat complex și convingător.

Portretul pe care-l face Libera unei minți înzestrate care învață curajul și onoarea în cele mai dificile circumstanțe este inerent puternic și dramatic.

O poveste veche de când lumea, readusă în prim-plan printr-o evocare excelentă a sistemului școlar care zdrobește spiritul – un microcosmos al regimului comunist sub care straturile vieții sunt corupte prin concesii, compromisuri și înșelăciuni.

În esență, viziunea unei îndrăgostiri adolescentine pline de fior și zbucium, romanul de debut al lui Libera surprinde frustrarea aspirațiilor la orice lucru din lumea de dincolo de Cortina de Fier, frustrarea luptelor sau a pasiunilor de orice fel.

N-am reușit s-o las din mână pe frumoasa Madame. Acest roman vibrant despre dragoste în Varșovia comunistă a anilor 1960 și despre adorația pentru o femeie de neatins pune în contrast desenele erotice ale lui Picasso cu puritatea primei iubiri, cu Chanel No 5 și cu implicarea sovietică în Războiul Civil Spaniol.

Plin de erudiție și cu umor discret, o satiră politică tristă și o arie dedicată universului francez, precum și o poveste de dragoste aproape curtezană și un imn adus puterii artei – ce ți-ai putea dori mai mult de la un roman? Stendhal însuși ar fi iubit-o pe Madame. Și, dacă ar fi știut poloneză, ar fi putut chiar să-i scrie povestea.