Bine ai venit!
|
| |
Carlos Fuentes - Carte ficțiune-Toate familiile fericite - Curtea Veche Publishing
-50%

Carte ficțiune-Toate familiile fericite

42,50 lei 85,00 lei
Un periplu în viața tumultuoasă a Mexicului contemporan, care expune fără opreliști tarele familiei moderne.

CARLOS FUENTES (1928–2012) a fost unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai Boomului latino-american. Opera sa, elogiată de critici, a fost tradusă și publicată în peste patruzeci de țări. În afară de romane, a scris și numeroase povestiri, eseuri, piese de teatru și scenarii de film. Considerat un punct de referință al culturii mexicane, s-a implicat în viața politică și socială din țara sa și a ținut conferințe la universități de prestigiu ca Princeton, Harvard, Columbia și Cambridge.

Printre numeroasele premii și distincții care i s-au acordat se numără Premiul Rómulo Gallegos, Premiul Alfonso Reyes, Premiul Cervantes, Premiul Grinzane Cavour, Premiul Príncipe de Asturias pentru Literatură, Premiul Galileo și Legiunea de Onoare franceză.

Dintre cărțile sale, la Curtea Veche Publishing au fost traduse și vor fi reeditate Voința și noroculJilțul vulturului și Crezul meu.

O carte captivantă și antrenantă, scrisă în stilul caracteristic lui Fuentes – cu un limbaj încărcat de pasiune și cu deja celebrele lui descrieri de personaje care prind viață sub ochii noștri.

Booklist

Julio Cortázar, Carlos Fuentes, Gabriel García Márquez, Octavio Paz şi José Saramago sunt autori aflaţi în căutarea unui sens pe care vor să îl împărtăşească tuturor compatrioţilor şi contemporanilor de pretutindeni.

Nadine Gordimer

Fuentes are acea vocație unică de a evoca sunete, miresme și priveliști din istoria mitică a pământului său natal.

The Seattle Times

Carte ficțiune-Toate familiile fericite - Descriere și informații

Scriind cu voracitatea lui Octavio Paz și făcând oscilații continue între viață și moarte ca Juan Rulfo, Fuentes alcătuiește în Toate familiile fericite o polifonie de voci și idei despre deziluziile societății mexicane și ale lumii moderne.

Pornind de la mottoul tolstoian că „Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei“, facem cunoștință rând pe rând cu personaje dintre cele mai pestrițe. O familie nu are nimic de împărțit în afară de singurătate, o mamă vorbește cu ucigașul propriei fiice, o pereche improbabilă își deapănă tinerețea, trei femei se întâlnesc la coșciugul tatălui lor. Toate aceste tablouri și multe altele sunt însoțite de corul mitic care apare între povestiri ca să tragă concluzii dintre cele mai neașteptate și mai crude.

O tragedie în dialoguri și ritmuri cotidiene despre viața dură a tuturor copiilor străzii, a celor uitați, a celor care încă mai caută speranța, scrisă ca un îndemn la o lume mai bună.

Anul apariției: 2023

Format: 14 × 21 cm

Număr pagini: 464

Ediția: a II-a

Traducere: Eugenia Alexe Munteanu

Autor: Carlos Fuentes

Titlu original: Todas las familias felices

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1384-0