Învățătorii de Grijă. Fiul flașnetarului
Precomandă! Livrările se vor efectua după data de 24 noiembrie!
Fiul flașnetarului îmbină cu măiestrie farmecul clasic al basmelor cu dinamica problemelor contemporane, alcătuind un univers în care emoția, aventura și lecțiile de viață se împletesc firesc.Alex și Cristina Donovici au înregistrat un record absolut, care a pus pe jar tipografiile, librăriile și depozitele de carte.
Alex Donovici transpune emoție în cuvintele pe care le tot cizelează, le lustruiește cu atenție și le oferă publicului său.
Prietenia, aventura și dragostea sunt cele trei ingrediente ce țes această poveste minunată.
Învățătorii de Grijă. Fiul flașnetarului - Descriere și informații
Precomandă! Livrările se vor efectua după data de 24 noiembrie!
În centrul orașului, în mijlocul forfotei urbane și al aglomerației se află, înconjurată de o grădină, ultima casă cu suflet. Din biroul său aflat la ultimul etaj al unui zgârie-nori, filantropul Faraonu o urmărește cu ochi lacomi. Casa e căminul unei familii sărace și sensibile: Martin, Ana și fiul lor, micul Vlad. Au nevoie de sprijin ca să treacă peste toate greutățile financiare, și devin din ce în ce mai disperați. Iar ajutorul va veni de acolo de unde se așteaptă cel mai puțin...
Anul apariției: 2025
Format: 14 × 21 cm
Număr pagini: 288
Ilustrații: Leonid Gamarț
Autor: Alex Donovici
Titlu original: Învățătorii de grijă. Fiul flașnetarului
Format ediție: Hardcover
ISBN : 978-606-44-2182-1
31,19 lei
62,37 lei
47,04 lei
94,09 lei
47,04 lei
94,09 lei
34,36 lei
68,71 lei
34,36 lei
68,71 lei
30,00 lei
37,00 lei
74,00 lei
38,06 lei
47,57 lei
52,86 lei
50,74 lei
63,43 lei
38,06 lei
47,57 lei
49,05 lei
61,31 lei
43,98 lei
54,97 lei
38,06 lei
47,57 lei
49,90 lei
62,37 lei
49,90 lei
62,37 lei

