Bine ai venit!
|
| |
Gabor Maté - Când corpul spune nu - Curtea Veche Publishing
-15%

Când corpul spune nu

Costul stresului ascuns
51,00 lei 60,00 lei

Când corpul spune nu este un studiu aprofundat, revelator, plin de informații utile despre stres și influența lui asupra sănătății noastre psihice și fizice.

GABOR MATÉ, cunoscut medic canadian de origine maghiară, a lucrat în domeniul îngrijirii paliative și este autor al unei serii de bestsellere. Recunoscut ca autoritate pe teme precum stresul, sănătatea fizică și psihică, tulburarea de hiperactivitate și deficitul de atenție (ADHD), parentingul și dependențele, Gabor Maté călătorește mult pentru a se adresa personalului medical, profesorilor și publicului general din America de Nord și din afara ei. Pentru activitatea sa de excepție din domeniul medical și pentru cărțile scrise, Gabor Maté a primit Premiul Hubert Evans pentru nonficțiune și i s-au acordat Ordinul Canadei și Civic Merit Award din partea orașului Vancouver, unde locuiește. Printre volumele publicate la Curtea Veche Publishing se numără Când corpul spune nu (2021), un reper important în opera sa, traducerea în limba română devenind instantaneu bestseller național și Ține‑ți copiii aproape (2023, alături de coautorul Gordon Neufeld).

Această carte are multe puncte forte. Atunci când observă și scrie despre suferința umană, inclusiv a sa, Maté este plin de compasiune și, de aceea, convingător.

The Globe and Mail

O explorare captivantă a relației dintre stres și boală. Maté cercetează în profunzime poveștile de viață și psihicul pacienților săi. Ce iese la suprafață nu este altceva decât o mare revelație.

Edmonton Journal

Scris ca un exercițiu de claritate și compasiune, volumul este după chipul și asemănarea autorului său: înarmat cu multe cunoștințe și cu un suflet de aur.

The Georgia Straight

Backgroundul medical și stilul clar ale lui Maté fac astfel încât chiar și procesele biologice complexe să fie accesibile cititorilor care nu au o pregătire științifică.

The Gazette

O colecție inedită de cazuri reprezentative, extrase din experiența profesională a lui Maté, precum și dintr-o bogată bibliografie medicală.

The Vancouver Sun

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Când corpul spune nu - Descriere și informații

Nu există oameni care să nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI‑lea ne-a făcut pe toți să simțim măcar de câteva ori în viață că am ajuns la capătul puterilor, determinându-ne să luăm măsuri urgente ca să restabilim echilibrul.


După câteva decenii de carieră medicală de excepție, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Maté a strâns laolaltă poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea sa este un semnal de alarmă și o pledoarie pentru medicina biopsihosocială, una dintre cele mai bune căi prin care ne putem elibera de această cumplită afecțiune a epocii noastre.

Anul apariției: 2021

Format: 14.5 × 20.5 cm

Număr pagini: 380

Traducere: Adriana Ionescu

Autor: Gabor Maté

Titlu original: When the Body Says No: The Cost of Hidden Stress

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0970-6