Bine ai venit!
|
| |
Gabor Maté, Gordon Neufeld - Ebook Ține-ți copiii aproape - Curtea Veche Publishing
Digital

Ebook Ține-ți copiii aproape

De ce părinții trebuie să conteze mai mult decât anturajul
O lectură obligatorie pentru oricine are copii.

Gabor Maté (n. 1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiară, specialist în domeniul îngrijirii paliative. Cercetările sale vizează în special traumele din copilărie, dependența de alcool sau droguri și stresul. Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale se numără rubrica de la The Globe and the Mail, colaborarea cu câteva clinici pentru recuperarea pacienților dependenți de droguri din Downtown Eastside, Vancouver, și, mai recent, aparițiile publice în calitate de speaker motivațional și autor.

Pentru activitatea sa de excepție din domeniul medical și pentru cărțile scrise, Gabor Maté a primit Premiul Hubert Evans pentru nonficțiune și i s-au acordat Ordinul Canadei și Civic Merit Award din partea orașului Vancouver, unde locuiește.

GORDON NEUFELD, psiholog din Vancouver, are o experiență de peste 40 de ani în psihologia clinică a dezvoltării copiilor și tinerilor, fiind recunoscut ca autoritate la nivel internațional în acest domeniu. A înființat Neufeld Institute, unde furnizează în prezent numeroase cursuri create pentru părinți, profesori și profesioniști din domeniul asistenței sociale de pe mai multe continente. Neufeld este renumit pentru capacitatea unică de a desluși indiciile unor probleme complexe de creștere și educare a copiilor.

Gordon Neufeld și Gabor Maté evidențiază empatic și foarte documentat importanța legăturii ‒ teoretic indestructibilă, însă în realitate foarte fragilă ‒ dintre părinți și copii, singura sursă de maturizare sănătoasă a celor mici.

Petronela Rotar

Grație celor 30 de ani de cercetare și experiență, Neufeld a elaborat o teorie coerentă și convingătoare privind dezvoltarea copiilor, pe care cititorii o vor recunoaște cu emoție și o vor accepta imediat. Abordarea lui are puterea să schimbe, dacă nu chiar să salveze viața copiilor noștri.

National Post

Această carte importantă expune cu îndrăzneală problema și trasează planuri pentru soluționarea ei. Trebuie să-i luăm în serios sugestiile pentru ca, împreună, să îmbunătățim viitorul copiilor noștri și pe cel al copiilor lor.

Dr. Daniel J. Siegel

Ține-ți copiii aproape este o carte vizionară care evidențiază o criză de proporții nerecunoscute. Autorii ne arată de ce pierdem contactul cu copiii noștri și cum acest lucru amenință însăși structura societății. Și, cel mai important, le acordă un ajutor practic părinților în îndeplinirea rolurilor instinctuale prin exemple concrete și sugestii clare.

Dr. Peter A. Levine

O carte scrisă impecabil, excelentă și emoționantă.

Publishers Weekly

Proza precisă și incisivă a lui Maté facilitează înțelegerea ideilor complexe, fără să le știrbească esența. Rezultatul este o carte care acaparează și care se adresează părinților în mod direct și personal.

Edmonton Journal

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Ebook Ține-ți copiii aproape - Descriere și informații

Într-o lume în care cantitatea de informații oferite atât părinților, cât și copiilor este atât de mare, încât a devenit prea greu de gestionat, Ține-ți copiii aproape te învață să-ți asculți instinctele și să devii un observator atent al fiului sau al fiicei tale. Cu o extraordinară experiență clinică în domeniul dezvoltării copilului, Gordon Neufeld și Gabor Maté descompun în termeni simpli noțiuni interdisciplinare din psihologie, neurologie și antropologie, pe care le îmbină abil atât cu experiențele personale, cât și cu ale pacienților care i-au inspirat.

Vei afla de ce este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, cum să-l recâștigi pe cel mic, cum să restabilești bazele atașamentului, atât de important în relația cu el, și cum să contrabalansezi tendințele decadente ale societății, care țintesc direct la tineri.

Anul apariției: 2023

Format: e-book și audiobook

Traducere: Oana Pascu

Autor: Gabor Maté, Gordon Neufeld

Titlu original: Hold On to Your Kids. Why Parents Need to Matter More than Peers

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-1513-4, 978-606-44-1660-5