Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale
însoţite de un inedit epistolar
precum şi indexul
fiinţelor, lucrurilor şi întâmplărilor
în prezentarea lui Ion Iovan

Ion Iovan. Născut la 9 mai 1937, în Găeşti-Dâmboviţa, a făcut studii de drept şi geologie în Bucureşti. A publicat la Editura Cartea Românească volumele de versuri Dupăamiaza unei clipe (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut) şi Rezervaţie naturală (1979).

După acestea scrie proză, semnând în 1981 o carte insolită, Comisia specială (reeditată în 1998 la Editura Eminescu), apoi romanele Impromptu (1986) şi Ultima iarnă (1991). În 2002 îi apare la Editura Compania eseul biografic Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy român.

Site de autor: iovan.net.

„Ce-a făcut Ion Iovan? A intrat în pielea lui Mateiu şi a scris jurnalul apocrif al ultimului an de viaţă al acestuia, zi cu zi, reconstituindu-i la persoana I existenţa: preocupările, opiniile, obsesiile, sentimentele, faptele... Dar cartea lui Ion Iovan continuă, plină de surprize, cu un Index care luminează primele 356 de pagini dându-le dimensiuni romaneşti, nu lipsite de senzaţional... Ultimele 30 de pagini închid rotund bucla manuscriselor dispărute, dinspre sfârşitul secolului XX şi cu o viziune nu tocmai flatantă a Bucureştiului postrevoluţionar. Ar fi păcat să rataţi această «carte a anului» şi să nu aflaţi ce romancier uimitor e Ion Iovan.“

Adriana Bittel (Formula AS, nr. 827, 2008)

„După ce, în Portretul unui dandy român, a alcătuit o frumoasă docu-dramă romanescă a vieţii lui Mateiu... autorul Comisiei speciale revine cu un volum masiv în care biografia mateină este ridicată, definitiv, la puterea ficţiunii. Pornind de la datele din jurnalul şi agendele lui Mateiu, dar şi de la atmosfera bucureşteană a epocii în care acesta se mişca, primele 356 de pagini închipuiesc «ultimele însemnări» ale scriitorului, mai bogate decât întreaga sa operă editată.“

Paul Cernat (Dilemateca, nr. 28, 2008)

„Cartea anului este, n-am nicio îndoială, romanul lui Ion Iovan, publicat la Curtea Veche,  Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale...“

Ştefan Agopian (România literară, nr. 51-52, 2008)

Împreună cu existenţa de autentic dandy,  pe care a dus-o cu brio în vechiul Bucureşti, trăirea interioară impresionează la „divinul”  Mateiu Caragiale. Din păcate, însemnările lui intime au dispărut în întregime. Rătăcirea misterioasă a Jurnalului matein reprezintă un handicap major în înţelegerea „celui mai reacţionar scriitor român”, cum a fost desemnat bastardul marelui Ion Luca. Şi aceasta în pofida aşa-zisei transcrieri a criticului Perpessicius după carnetele originale depuse în 1936 la Fundaţia „Regele Carol II“. Transcriere pierdută şi ea. Astfel că, nepublicată onest la vremea potrivită, în lipsa materiei olografe, memorialistica autorului Crailor de Curtea Veche este nevoită să respire aerul fabulaţiei.