Păstorul lupilor. Sânge de vârcolac

Mi s-a părut o poveste foarte interesantă: cum devine Andrei Păstorul lupilor, cum ajunge Andreea să se transforme în vârcolac. Pur și simplu mi s-a părut foarte tare, vreau să aflu ce se întâmplă mai departe. Am râs când și-au băgat băieții cozile în pantaloni ca să și le ascundă și aveau ditamai fundurile! Cel mai mult mi-a plăcut să descopăr de ce devine Andreea vârcolac și cel mai periculos moment mi s-a părut scena cu Muma-Pădurii. Adică nu m-a speriat pe mine, dar mi s-a părut periculos pentru personajele din carte. Mi-a plăcut mult povestea, aventura, mi-au plăcut personajele – parcă sunt niște copii reali!

Povestea e absolut fascinantă! Băiatul meu va sta cu gura căscată la partea cu tradițiile, cu bunica Sofia, cu mirosul de mere coapte și toată magia legată de Sfântul Andrei. E ceva ce copiii din ziua de azi nu prea mai primesc și e mare păcat. Mi-au plăcut la nebunie momentele hazlii care relaxează atmosfera tensionată. Am râs când am citit cum s-a legat Andrei cu lesa câinelui de piciorul mesei ca să nu facă prostii dacă se transformă sau la imaginea Andreei-vârcolac cu fundă roz pe cap ca să nu-i intre blana în ochi – absolut genială imaginea asta! Iar gustul prescurii magice descris ca „bale de câine“ e ceva ce copiilor li se va părea și grețos, dar și amuzant în același timp. E o carte cu mult potențial și se simte pasiunea autoarei în fiecare rând!