Postcards Puterea prezentului
Formulate cu o claritate convingătoare, îndrumările lui Tolle promit să ne conducă spre cel mai bun și mai înalt loc din interiorul nostru, ca să ne identificăm și să rezonăm cu energia adevăratei transformări.
În cărţile sale, Tolle nu urmăreşte inducerea unei transformări spirituale subite în rândurile cititorilor, ci dorește, mai curând, să împărtășească o viziune complexă asupra psihologiei umane, ale cărei rădăcini merg până la budism, hinduism și islamul sufit. Majoritatea oamenilor nu trăiesc cu adevărat în prezent, având senzația că momentul următor este mai important decât cel actual. Pentru unii este cu adevărat revelator să conștientizeze că își trăiesc viața chiar acum.
Prin scrierile și seminarele sale, precum și prin învățăturile simple, dar profunde, Eckhart Tolle a ajutat nenumărați oameni din întreaga lume să își găsească pacea lăuntrică și să se simtă mai împliniți.
Tolle ne dezvăluie cauza principală a mizeriei din lume: incapacitatea oamenilor de a se elibera de sub dominaţia minţii și de a trăi în prezent. El face ca iluminarea să pară realizabilă și necesară atât pentru pacea individuală, cât și pentru sănătatea planetei.
Vezi mai mult
Postcards Puterea prezentului - Descriere și informații
E timpul să-ți reamintești să fii conectat la momentul prezent. Indiferent dacă ai nevoie de o revelație privind dificultățile curente, de o perspectivă mai profundă asupra relațiilor, de sprijin pentru acceptarea unei situații sau de un minut de recunoștință, această colecție de cartoline inspiraționale ți le oferă pe toate, și chiar mai mult.
Special concepute ca să te ajute să te conectezi cu pacea și puterea momentului prezent, cartolinele conțin citate motivaționale profunde, și totodată simple, pentru fiecare zi, precum și fotografii oferite chiar de Eckhart Tolle.
Ușor de expus pentru a fi vizibile cu ajutorul suportului de birou inclus, cartolinele te încurajează să reînveți să trăiești clipa și să fii mai conștient de profunzimea și vitalitatea
Anul apariției: 2026
Format: 12 × 12 cm
Număr pagini: 52
Traducere: Alina-Gabriela Rudeanu
Autor: Eckhart Tolle
Titlu original: Eckhart Tolle's Present Moment Reminder Deck: 52 Inspirations to Quiet the Mind and Live in the Now
Format ediție: Postcards
ISBN : 5948492410271
67,50 lei
90,00 lei
42,75 lei
57,00 lei
14,29 lei
52,86 lei
54,71 lei
72,94 lei
43,61 lei
58,14 lei
35,68 lei
47,57 lei
14,91 lei
49,69 lei
35,68 lei
47,57 lei
25,37 lei
33,83 lei
39,64 lei
52,86 lei
90,60 lei
100,66 lei
47,57 lei
63,43 lei
42,02 lei
56,03 lei
20,62 lei
68,71 lei
89,10 lei
99,00 lei
59,00 lei

