Bine ai venit!
|
| |
image
Dr. Jen Gunter - Manifestul menopauzei - Curtea Veche Publishing
-70%

Manifestul menopauzei

O abordare științifică și feministă
23,79 lei 79,29 lei
Revoltată din cauza lejerității pe care o afișează mulți medici față de simptomele menopauzei, dar și a mentalității societale, dr. Jen Gunter a scris o carte pentru orice femeie care nu mai înțelege ce se întâmplă peste noapte cu corpul ei.

DR. JEN GUNTER (n. 1966, Canada) este medic ginecolog specializat în medicina durerii și afecțiunilor vulvo-vaginale și scrie articole despre sănătatea femeii pentru The New York Times.

Cărțile sale The Vagina Bible (apărută la Curtea Veche Publishing în 2021 cu titlul Biblia vaginului) și The Menopause Manifesto (apărută la Curtea Veche Publishing în 2024 cu titlul Manifestul menopauzei) au devenit bestsellere la scurt timp după lansare.

Articolele ei au apărut în numeroase publicații, printre care The Cut, SELF, TheHill, USA Today și The Lancet. A susținut o prelegere TED despre menstruație pentru TEDWomen, care a fost a treia cea mai vizionată prelegere din 2020, și este gazda serialului web CBC Jensplaining, cu un număr record de vizionări. Pentru mai multe informații despre dr. Jen Gunter, podcasturi, articole și evenimente, vizitează-i site-ul: drjengunter.com.

Jen Gunter ne ajută să facem distincția între realitate și ficțiunile despre menopauză.

Publishers Weekly

O lectură eliberatoare și o analiză detaliată a tot ceea ce înseamnă menopauza.

North American Menopause Society

Dr. Gunter spulberă misterele pe tema sănătății femeilor și le înlocuiește cu recomandări concrete, bazate pe dovezi științifice.

Dr Lori Brotto

Manifestul menopauzei este o lectură esențială pentru femeile care vor să înțeleagă ce este și ce nu este menopauza

Dr. Jennifer Lincoln

Îmbinând fapte medicale solide cu un strop de umor și multă candoare, Manifestul menopauzei oferă informații liniștitoare despre o perioadă îndelungată, adesea derutantă și enervantă. 

Booklist

Jen Gunter este cel mai cunoscut și mai deschis medic ginecolog din întreaga lume.

The Guardian

Dr. Gunter regândește modul în care practicăm medicina și în care comunicăm  cu pacientele noastre. Cărțile ei deschid calea pentru generații de femei mai informate și mai puternice.

Dr. Danielle Jones

Un ghid care contracarează misoginia din lumea medicală.

New Scientist

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Manifestul menopauzei - Descriere și informații


Ce este menopauza? În ce fel și cât de mult te afectează? Ce schimbări se produc în organism? E o sperietoare sau doar o altă etapă a vieții pentru care trebuie să te pregătești și de care poți chiar să te bucuri? Sunt numai câteva dintre întrebările la care autoarea oferă un răspuns pe larg, susținut de cercetările științifice la zi, precum și de activitatea sa de medic ginecolog cu experiență de peste 30 de ani.

După bestsellerul Biblia vaginului, dr. Gunter demontează alte mituri patriarhale: menopauza nu este o boală și nu înseamnă că femeile sunt mai slabe, ci conferă întregii societăți un avantaj evolutiv. Ea lasă deoparte cultura rușinii în privința corpului feminin și explică, pe rând, cum să te confrunți cu bufeurile, care sunt beneficiile și riscurile tratamentului hormonal, cum să contracarezi osteoporoza, să dormi mai bine și să ai o viață sexuală împlinită. Pe scurt, cum să te bucuri de sănătate și de energie la orice vârstă.

Anul apariției: 2024

Format: 13 × 20 cm

Număr pagini: 496

Traducere: Oana Pascu

Autor: Dr. Jen Gunter

Titlu original: Menopause Manifesto

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1728-2