Dale Carnegie & Associates
BIOGRAFIE

Dale Carnegie, pe numele lui real Dale Carnagey, s‑a născut într‑o familie săracă de fermieri americani. După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes. În 1912 a fost angajat de Young Men's Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX‑lea. În anii ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său.

Recunoscut recent de către Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări. În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management.

Descriere Vremea directorului ascuns în spatele unui birou impunător şi a angajatului lipsit de iniţiativă, care aşteaptă să primească sarcini, a trecut. E timpul să comunicăm, să privim lucrurile din perspectiva celorlalți și să ne deprindem să-i ascultăm.