Vasăzică, o carte care nu oferă răspuns la întrebările „cine a tras în noi“, „cine au fost teroriştii“ sau cum am fost „minţiţi cu televizorul“? O carte care nu se ocupă de dilema „revoluţie sau lovitură de stat“? Adică, nu caută adevărul? Atunci, ce caută? Ce vrea?

Dacă, însă, acceptăm ideea că întrebările amintite, de tipul „cine a tras în noi“ etc. etc. sunt legitime, îndreptăţite, justificate, atunci de ce mai e nevoie de altceva, de o altfel de carte despre Revoluţie?

Fiindcă nu există doar Marea Istorie, a puterii, a elitelor, a învăţaţilor,

o Mare Istorie instituţionalizată. Există o mulţime de „mici istorii“ ale participanţilor, ale martorilor, ale rudelor victimelor, ale spectatorilor anonimi, care nu sunt nici cunoscute, nici recunoscute ca surse ale istoriei. Or, istoria unei perioade, a unui eveniment nu poate fi înţeleasă fără a-i lua în seamă pe „cei mici“ (N. Iorga).

Zoltán Rostás

Ani de zile am auzit în mediul universitar spunându-se că „tineretul de azi“, chiar şi cel din facultăţile de ştiinţe sociale şi umaniste, nu ştie istorie, nu este interesat de aceasta şi habar n-are de Revoluţie.

În astfel de condiţii, ce poate face un profesor de la Facultatea de Jurnalism: îşi trimite studenţii şi studentele după revoluţionari. Ca atare, culegerea de faţă este o altfel de carte, bazându-se nu pe procese-verbale ale unor comisii parlamentare sau pe anchete judiciare, ci pe mărturii înregistrate de tineri de aceeaşi vârstă cu Revoluţia.

Zoltán Rostás

În decembrie 1989, studenţii din această carte aveau câteva luni. Eu aveam doar opt ani şi de-abia mă făcuseră pionieră. Şi aşteptam cu nerăbdare să-mi lipească şi mie la panoul de onoare al şcolii poza cu bască, pampoane şi şnur galben de comandant de detaşament. Lipsisem când se făcuseră pozele cu noii pionieri şi fusesem lăsată în afara panoului. Şi lăsată am fost, că a venit Revoluţia şi cele patru poze cu mine pionieră — făcute de-un vecin pe la sfârşitul lui noiembrie — au ajuns pe la mamaia şi bunica, în colajele cu fotografii ale rudelor din casele bătrâneşti.

Florentina Ţone

…Par mici amintirile intervievaţilor. Cum făcea Artemiza Buibăr glume la Penitenciarul Jilava, după ce fusese bătută bine în seara lui 21 decembrie şi apoi arestată: „Stai, că e mai bine aici, nu ne mai ducem acasă, că ne dau ăştia hârtie igienică“. Cum se întreceau „revoluţionarii“ din sediul Comitetului Central în a trage şi a nimeri policandrele din clădirea Muzeului de Artă de peste drum. Cum era terifiat de-a dreptul Gabriel Ionescu, odată ajuns acasă după mitingul din 21 decembrie: „Eram îngrozit că aruncasem materialul de propagandă cu Elena Ceauşescu pe jos şi că va trebui să-l plătesc din salariul meu mic de funcţionar public“. Cum a vrut A.P. să plece la Televiziune şi soţul i-a „înăbuşit în faşă acţiunea revoluţionară“, încuind uşa şi ameninţând-o cu „o bucată“. Cum a simţit Horia Bălăşoiu că e ceva în aer, ceva care-l cheamă, care-l duce în Piaţa Universităţii în seara de 21 decembrie, cum l-a apucat groaza când a început să se tragă şi a rupt-o la fugă, lăsându-şi fiul în mulţimea de la Universitate: „N-am avut curajul să mă întorc să-l caut. Mi s-a părut că de sus se aud nişte vaiere îngrozitoare.“ Cum s-a dus Cătălin Cuatu la un prieten, în dimineaţa de

22 decembrie, după ce văzuse cu ochii lui măcelul de la Universitate, şi a băut un kil de ţuică: „Eu în viaţa mea nu băusem aşa ceva, nici acum nu beau. Am băut…, nici n-am simţit.“ Cum îşi dorea să moară repede Alexandru Contoloru, să nu se chinuie: „Mă vedeam mort, mă vedeam împuşcat, mă rugam măcar să mor repede. O să zici că sunt laş, nu?“… Cum a stat Petre Cristea legat de un calorifer cu cătuşe, lângă un câine-lup, la Sinaia, până când cei din Consiliul Frontului Salvării s-au convins că nu era terorist şi i-au dat drumul…

…Par mici amintirile lor, dar sunt ale lor. […] Mici bucăţi de puzzle, interviurile noastre recompun o revoluţie altfel decât o ştim.

Florentina Ţone

ZOLTÁN ROSTÁS este profesor de sociologie şi de comunicare la Universitatea din Bucureşti şi la Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc. A publicat volumele Visszajátszás (Conexiune inversă), Bucureşti, Albatros, 1984; Kétely és kísérlet (Dubiu şi experiment), Cluj-Napoca, Kriterion, 1988; Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, Bucureşti, Paideia, 2000; O istorie orală a Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Bucureşti, Printech, 2001; Chipurile oraşului. Istorii de viaţă din Bucureşti. Secolul XX, Bucureşti, Polirom, 2002; Sala luminoasă. Primii monografişti ai Şcolii gustiene, Bucureşti, Paideia, 2003; Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985–1986 cu Elizabeta Odobescu-Goga. Jurnalul din perioada 1916–1918, Bucureşti, Paideia, 2004; Atelierul gustian. O abordare organizaţională, Bucureşti, Tritonic, 2005; Parcurs întrerupt. Discipoli din anii ’30 ai Şcolii gustiene, Bucureşti, Paideia, 2006; Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale (împreună cu Sorin Stoica), Bucureşti, Tritonic, 2003; Televizorul în „micul infern“ (împreună cu Sorin Stoica), Bucureşti, Tritonic, 2005; Tur-retur. Convorbiri despre munca în străinătate, vol. I şi II (împreună cu Sorin Stoica), Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2006; Dialog neterminat (împreună cu Ioan Mihăilescu), Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2007; Activiştii mărunţi. Istorii de viaţă (împreună cu Antonio Momoc), Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2007; Cealaltă jumătate a istoriei. Femei povestind (împreună cu Theodora-Eliza Văcărescu), Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2008; Jurnal de cămin (împreună cu Sorin Stoica), Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2008; Strada Latină nr. 8. Monografişti şi echipieri gustieni la Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol“, Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2009.

FLORENTINA ŢONE este jurnalistă şi doctorandă în sociologie în cadrul Şcolii doctorale a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti (UB). A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (UB) în anul 2004, cu o lucrare de diplomă intitulată Imaginea comunităţii evreieşti din România secolului XX. Studiu comparativ privind documentele scrise şi orale ale unei istorii zbuciumate. Are un titlu de Master în Ştiinţele Comunicării, obţinut în 2006, iar lucrarea de disertaţie — intitulată Imaginea sănătăţii poporului român în perioada interbelică. Studiu de caz privind intervenţia de medicină socială a Şcolii gustiene — a avut în centrul ei activitatea echipelor regale studenţeşti, coordonate de Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol“, în domeniul sănătăţii. Interesele ei de cercetare includ Şcoala Gusti şi sănătatea, istoria regalităţii în România, identităţile regionale şi viaţa cotidiană în comunism. Alături de o serie de colegi de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (UB) a contribuit la realizarea volumului de istorie orală Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale (Tritonic, 2003), coordonat de Zoltán Rostás şi de Sorin Stoica. A publicat pe parcursul timpului articole în Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Adevărul şcolar şi universitar, Flacăra, Dilema Veche, Dilemateca, Antichităţi România, Elle Bistro, Buletin de Capitală. La Adevărul a lucrat în departamentele Învăţământ, Reportaj şi Social, iar din decembrie 2009 e editor la revista Historia.