Oameni de porumb

Narațiunea se construiește mitic, la baza ei aflându-se magia: oamenii de porumb vor renaște prin intervenția zeilor. Întregul roman conține referințe la legendele și miturile mayașe, ceea ce oferă nu doar o temă unificatoare, ci și complexitate poveștii.

Oameni de porumb este un fel de Ulise al Guatemalei.

Până și experţii într-ale avangardelor au fost surprinşi de uluitoarea capacitate a lui Asturias de a recrea mituri, de a repovesti legende străvechi cu extraordinare intuiţii poetice, demonstrând nu doar o artă a imaginaţiei cum de puţine ori literatura epocii mai văzuse, ci şi o tehnică a muzicalizării textului arareori practicată în acei ani.

Cu frazele sale sinuoase, epic-poetice, și cu logica populară pe alocuri incoerentă [...], polenizarea încrucișată a culturilor practicată de Asturias aduce o contribuție impresionantă la înțelegerea pe care o avem asupra populațiilor celeilalte Americi, unde tranziția socială de la primitiv la modern e continuă și devastatoare – sursa unora dintre cele mai puternice romane sociale scrise acum, de când Asturias a deschis calea.

Protest social și poezie; realitate și mit; nostalgie pentru un trecut de aur, nealterat; trăirea clipei cu toate simțurile omenești; „magie“ mai degrabă decât timp cronologic și, mai presus de toate, o iubire duioasă, plină de compasiune, pentru minunatul pământ fertil și plin de viață, și pentru oamenii Guatemalei, care se luptă plini de speranță.

Asturias a inventat un limbaj literar cu totul nou, inspirat din mișcările de avangardă europene ale anilor ’20, care combinau realitatea politică, mitul, poezia, teatrul, cinematograful mut, culturile indigene și visele.