Bine ai venit!
|
| |
Divorț în cetatea Buda
Hardcover

Divorț în cetatea Buda

79,00 lei
Într-o noapte de cumpănă, doi bărbați au parte de confruntarea pe care au ocolit-o o viață întreagă.
Nr. pagini: 240 Format: 15 × 23 cm Categorii: Noutăți, Cărți, Autori străini, Ficțiune, Literatură clasică, Beletristică Imprint: Descriptoare: , , , Editura: Curtea Veche Publishing

În perioada 20 ianuarie - 17 februarie selectezi 3 cărți hardcover din Byblos și plătești doar 2 (cea cu prețul cel mai mic va fi cea primită gratis).


Sándor Márai

Sándor Márai (1900–1989) s-a născut la Kassa, în fostul Imperiu Austro-Ungar. Prozator, poet și dramaturg cosmopolit, a cunoscut un succes extraordinar încă de la primele romane, devenind cel mai iubit scriitor de limbă maghiară al generației sale.

Deopotrivă antifascist și anticomunist, Márai a criticat dur ambele regimuri, pentru ca în 1948 să părăsească Ungaria. După o viață de peregrinări, s-a stabilit în cele din urmă la San Diego, în Statele Unite. A refuzat să publice în Ungaria sub regimul comunist, dar nu a abandonat legăturile cu țara, colaborând vreme de douăzeci de ani cu redacția maghiară a postului de radio Europa Liberă. În februarie 1989, singur și epuizat de autoexil, Márai s-a sinucis, fără să bănuiască apropiata cădere a comunismului. În 1990 i s-a acordat postum Premiul Kossuth.

Cu o operă care însumează patruzeci și șase de titluri, Márai este recunoscut astăzi drept cel mai mare romancier al Ungariei (The Guardian) și unul dintre cei mai importanți scriitori europeni, parte a canonului literar al secolului al XX‑lea.

Márai a devenit talismanul Ungariei noi, democratice. Extrema lui popularitate se datorează atât operei, cât și vieții pe care a dus-o și care oglindește nenorocirile țării sale de-a lungul secolului al XX-lea: război, exil și revoluție.

The Guardian

Márai este un adevărat artist, capabil să pătrundă în profunzimile sufletești și să distileze întrebările esențiale, acele întrebări care nu se lasă tranșate cu un singur răspuns.

El Cultural

Literatura secolului al XX-lea, pe care o credeam stinsă și îngropată, a primit darul postum al unui nou maestru pe care îl vom alătura în viitor lui Joseph Roth, Stefan Zweig, Robert Musil și chiar altor semizei pierduți, Thomas Mann și Franz Kafka. Numele său este Sándor Márai.

Die Zeit

Cel mai mare romancier al Ungariei.

The Guardian

Sándor Márai plonjează în pustiul și singurătatea sufletului omenesc, punându-și protagoniștii față în față cu o societate în plină modernizare, în care vechea burghezie europeană nu își mai găsește locul.

Editor

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Cel mai recent dosar de pe biroul lui Kőmives Kristóf, judecător în Buda interbelică, este divorțul soților Greiner. Nu ar trebui să fie decât un alt proces banal, dar judecătorul face o descoperire care îi tulbură liniștea: numele de dinainte de căsătorie al femeii este Fazekas. Fazekas Anna. Elanul tinereții, o plimbare pe Insulă, o privire misterioasă în lumina felinarului… Amintirea acelor clipe fugare deschide răni vechi, nebănuite sub stratul gros al anilor în care judecătorul și-a sacrificat sentimentele și gustul pentru imprevizibil de dragul păstrării unui trai burghez nepătat, fundamentat pe valori solide. Dar când domnul Greiner își face apariția în casa lui spre miezul nopții, aducând vestea morții subite a soției sale, Kristóf se trezește prins într-un dublu rol: de martor și de acuzat într-o confesiune care dezvăluie abisul dintre doi bărbați, fiecare sfâșiat între căutarea iubirii și jocul nemilos al întreținerii unor aparențe.


Prin arta desăvârșită a monologului amplu, Sándor Márai sondează la nerv conștiința umană, voința, compromisul și crevasele minciunii, atrăgându-și cititorii într-o narațiune pe cât de sfâșietoare, pe atât de sublimă.

Anul apariției: 2022

Format: 15 × 23 cm

Număr pagini: 240

Copertă: cartonată

Traducere: Marius Tabacu

Autor: Sándor Márai

Titlu original: Válás Budán

Format ediție: Hardcover

ISBN : 978-606-44-1109-9