Bine ai venit!
|
| |
Ruxandra Hurezean - Criț - Curtea Veche Publishing
-10%

Criț

Istoria, poveștile și viața unui sat de sași
35,10 lei 39,00 lei
Ruxandra Hurezean descrie în cartea sa cât de profund înrădăcinate sunt tradiţiile saşilor transilvăneni şi cât de puternic au marcat acestea, timp de 750 de ani, viaţa comunităţii locale. Această carte îşi propune să familiarizeze publicul larg cu moştenirea saşilor transilvăneni, oferind cititorilor români oportunitatea de a cunoaşte mai îndeaproape o altă parte a istoriei vii a României, pornind de la istoria unui mic sat.

Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social.

A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. A trecut dincolo de știrile care durează, știm bine, o zi și este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă.

A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

În anul 2017 a primit premiul Festivalului Internațional de Carte Transilvania pentru „Cartea jurnalistului”.

Mi am propus să vă conduc prin istoria înțeleaptă a acestui sat, pe când vremurile erau bune, pentru ca modelul lui să rămână consemnat și după ce ultimul sas va fi trecut la loc de odihnă, sub nucii de pe deal.

Ruxandra Hurezean

Ruxandra Hurezean este ca un fel de romancier, care face din persoanele pe care le are în vedere ca jurnalist niște personaje pe care le iubește și pe care ne propune și nouă să le iubim.

Aurel Codoban

Acel sat, în care am intrat pentru prima oară doar în urmă cu 4-5 ani, există doar ca emblemă a ruralității saxone a Transilvaniei. Mai ales că el se numește Criț sau, in limba originară, Deutschkreuz – adică Crucea Germană. E rar să dai peste un sat, chiar și in Germania, Austria sau Luxemburg, cu un nume atât de puternic, chiar provocator, prin dezvăluirea aproape impudică a simbolurilor primordiale.

Emil Hurezeanu

Criț - Descriere și informații

Istoria satului Criț și a săsoaicei Sofia Folberth, personajul central al cărții Ruxandrei Hurezean, scoate în evidență simplitatea, vrednicia și cumințenia unei lumi apuse. Viața bine rânduită a acestui sat transilvănean nu înseamnă doar bucuriile celor care l-au locuit, ci și greutățile traiului lor. Războiul, apoi comunismul au marcat adânc destinul acestei comunități, producând declinul unui fel de a fi ce dăinuia de secole.


Povestea de viață a Sofiei Folberth este o poartă de intrare în lumea satului Criț și, prin aceasta, în cea a sașilor transilvăneni, înainte ca trecutul lor să fie înghițit cu totul de istorie. Întemeiat în vremuri medievale în jurul unei cruci înfipte în vârful unei coline, satul Criț trăiește astăzi din amintirile simplității sale nobile de odinioară.


Ruxandra Hurezean recuperează o parte însemnată din splendoarea acestui paradis rural, însă descoperă și primele semne ale declinului său în perioada războiului și a comunismului care i-a urmat.


Păstrarea memoriei acestei comunități, în cărți precum cea de faţă, reprezintă nu doar un act de dreptate în raport cu trecutul, ci și o încercare de a păstra vie speranța unei posibile renașteri.

Anul apariției: 2017

Format: 13.0 x 20.0 cm

Număr pagini: 212

Autor: Ruxandra Hurezean

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-588-948-4