Bine ai venit!
|
| |
David Pilling - Creșterea economică, o amăgire - Curtea Veche Publishing
-15%

Creșterea economică, o amăgire

Bogăția, sărăcia și bunăstarea națiunilor
46,75 lei 55,00 lei
David Pilling propune o perspectivă îndrăzneață asupra felului în care este calculată creșterea economică, punând la îndoială ceea ce timp de peste un secol a fost considerat cel mai relevant parametru: PIB-ul.

În ultimii 25 de ani, David Pilling a fost reporter și redactor de succes al publicației Financial Times, fiindu‑i acordate, de‑a lungul timpului, numeroase premii. În prezent, David Pilling este redactor și editorialist al secțiunii despre Africa, anterior ocupând funcția de redactor al secțiunii despre Asia. Prima lui carte, Bending Adversity: Japan and the Art of Survival, a avut parte de cronici excelente. În prezent trăiește în Londra, dar călătorește des în Africa.

Un ghid ingenios și bine informat care documentează obsesia noastră pentru creștere.

Angus Deaton

O carte interesantă, a unui jurnalist economic care explorează modul în care măsurătorile obișnuite ale creșterii surprind doar o felie îngustă de realitate.

The Guardian

O analiză inteligentă și surprinzătoare, care arată cum ar putea răspunde societatea noastră nevoilor oamenilor reali în loc să urmărească creșterea cu orice preț.

Goodreads

Creșterea economică, o amăgire - Descriere și informații

Ideea principală a lui David Pilling este că nu numai modul în care calculăm creșterea economică ar trebui regândit, ci chiar modul în care concepem creșterea și progresul.


Expertul de la Financial Times argumentează chiar, bazându-se pe reflecții ale unor gânditori precum Rosa Luxemburg sau Michel Foucault, că ideea de economie globală este mai curând o abstracție care a dus la fetișizarea conceptului de creștere, cu consecințe devastatoare asupra raporturilor sociale și mai ales asupra mediului. Tocmai de aceea, cartea lui poate fi văzută ca o pledoarie pentru a renunța la ideea de PIB, care ne oferă o imagine foarte distorsionată asupra societății, și de a lansa o dezbatere despre ce și cum ar trebui măsurat pentru a cuantifica bunăstarea sau progresul unei societăți.

Anul apariției: 2020

Format: 20.5 x 14.5 cm

Număr pagini: 368

Traducere: Radu Șorop

Autor: David Pilling

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0668-2