Bine ai venit!
|
| |
Nassim Nicholas Taleb - Păcălit de hazard - Curtea Veche Publishing
-15%

Păcălit de hazard

46,75 lei 55,00 lei
O investigație inovatoare despre noroc, incertitudine, probabilitate, eroare umană și luarea deciziilor într-o lume pe care nu o înțelegem.
Nassim Nicholas Taleb (născut în 1960 la Amioun, Liban) este statistician, practician în matematici financiare și epistemolog al probabilităților. În prezent este profesor de inginerie a riscului la Institutul Politehnic al Universității din New York. Înainte, a lucrat la Bursa din New York și la cea de la Londra timp de douăzeci și unu de ani și s a specializat în evaluarea riscurilor implicate de evenimentele rare și neprevăzute. În acest mediu a fost supranumit „disidentul de pe Wall Street“, iar experiența acumulată s a concretizat în teoria Lebedei Negre, despre evenimentele care au loc în ciuda unei probabilități infime. Scrisă în 2007, cea mai cunoscută dintre cărțile sale, Lebăda Neagră. Impactul foarte puțin probabilului, a fost vândută, în ediția originală, în peste trei milioane de exemplare și a fost tradusă în treizeci și una de limbi. Totodată, se consideră că autorul a anticipat în paginile ei criza bancară și economică ce avea să survină în 2008 în Statele Unite.

Cartea este pentru înțelepciunea convențională de pe Wall Street ce au însemnat cele nouăzeci și cinci de teze ale lui Martin Luther pentru Biserica Catolică

The New Yorker

Avem nevoie de o astfel de carte... distractiv de citit și exprimând o gândire revigorant de independentă.

Robert J. Shiller, autorul bestsellerului Irrational Exuberance

Păcălit de hazard - Descriere și informații

Eroul cărții este norocul. Antieroul este – ați ghicit! – ghinionul. Iar Taleb spune aici povestea întâlnirilor noastre cu aceste personaje neînțelese.

Într-un fel, Păcălit de hazard este o lucrare tragică. Autorul ne atrage atenția că suntem la cheremul unor întâmplări pe care rațiunea nu le poate anticipa și, cu atât mai puțin, controla. Ele vin și pleacă, lăsând în urmă când abundență, când penurie, când extaz, când catastrofe. Consolarea este că fenomenul acesta e democratic în cel mai înalt grad – stăm cu toții sub zodia lui.

Singurul mod în care ne putem descurca într-o lume aflată sub semnul întâmplării e să adoptăm poziția stoică – contemplarea fenomenelor care au puterea de a da totul peste cap și acceptarea cu seninătate a condiției noastre omenești.

Deși, pe alocuri, pare o lucrare despre universul cumva plicticos al finanțelor, Păcălit de hazard e, de fapt, o meditație filozofică asupra lumii contemporane, scrisă într-un stil pe cât de amuzant, pe atât de profund. Vă veți întâlni, în paginile cărții, cu figura iconică a baseballului Yogi Berra, cu miliardarul George Soros, cu Popper și Wittgenstein, cu David Hume, Kant și Einstein ori cu legendarul Ulise.

Anul apariției: 2019

Format: 14.5 x 20.5 cm

Număr pagini: 440

Traducere: Bogdan Ghiurco

Autor: Nassim Nicholas Taleb

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0410-7