Bine ai venit!
|
| |
Deepak Chopra, Dr. David Simon - Carte dezvoltare personală-Cele șapte legi spirituale din yoga - Curtea Veche Publishing
-25%

Carte dezvoltare personală-Cele șapte legi spirituale din yoga

24,00 lei 32,00 lei
Scopul cărţii de faţă este acela de a reintroduce spiritualitatea în practica actuală a exerciţiilor yoga. Principiile şi tehnicile yoga descrise în acest ghid reprezintă cheia pentru a vă debloca potenţialul creator infinit, capacitatea de a oferi iubire şi compasiune, dar şi abilitatea de a dobândi succes în toate planurile vieţii.

Dr. Deepak Chopra (n. 22 octombrie 1946), american de origine indiană, este cel mai cunoscut şi mai respectat practician în domeniul medicinei alternative. Fiind specializat în medicină internă şi endocrinologie, Chopra a predat în şcolile medicale din cadrul universităţilor Tufts, Boston şi Harvard. A lucrat şi ca şef de secţie la New England Memorial Hospital din Massachusetts. Ulterior, a studiat Ayurveda şi s-a implicat în practica privată.

De-a lungul anilor, a scris peste 65 de cărţi, care au fost traduse în 35 de limbi, fiind vândute în lumea întreagă în peste 25 de milioane de exemplare. Aproape 20 dintre titlurile sale au fost declarate „bestseller New York Times“. Este unul dintre cei mai bine cotaţi autori ai ultimilor 20 de ani. A devenit un orator celebru pentru discursurile sale şi, de asemenea, a conceput nenumărate programe de instruire audio şi video. Scrie în mod regulat editoriale pentru San Francisco Chronicle şi Washington Post şi este periodic invitat în emisiunile de televiziune cu largă audienţă în SUA. În ultimii ani, a fost de mai multe ori distins cu premii pentru eforturile sale umanitare.

Dr. David Simon este un pionier în domeniul medicinei holistice. După finalizarea studiilor universitare, a urmat câteva stagii diferite de specializare în universităţile din San Diego şi Colorado. Şi-a început practica privată în domeniul neurologiei, apoi a fost şef de secţie şi director medical în Centrul de Reabilitare Neurologică şi în Laboratorul de Neurofiziologie Clinică din Sharp Cabrillo Hospital. Simon a studiat tradiţiile antice din India, China şi Tibet şi a devenit expert în Ayurveda şi yoga. Ulterior, a căutat să combine în practica sa medicală vechile ştiinţe vindecătoare ale Orientului cu cele mai recente descoperiri ale medicinei din Occident.


Este, fără îndoială, cea mai valoroasă carte pe care am citit-o vreodată. Nu e doar o explorare lucidă şi clară a filozofiei şi tehnicilor yoga, ci şi o perspectivă asupra naturii realităţii, ce poate vindeca făcând un tot unitar din om şi planetă.

Dr. Jean Houston

Această carte scoate yoga din zona misterioasă şi o aduce în lumea minunată a pragmatismului. Veţi dori să începeţi practicile yoga imediat după citirea primelor pagini.

Dr. Wayne W. Dyer

Într-o lume ce are nevoie de vindecare şi puritate, această nestemată scrisă de Deepak Chopra şi David Simon ne oferă o rază de lumină spre pace şi speranţă.

Dr. Vasant Lad

Carte dezvoltare personală-Cele șapte legi spirituale din yoga - Descriere și informații

Yoga este îndeobşte cunoscută drept o cale minunată de a-ţi îmbunătăţi flexibilitatea, echilibrul, tonusul muscular şi rezistenţa. Orice practicant a trăit experienţa sentimentelor de linişte interioară şi vitalitate, care îţi străbat organismul în timpul unei şedinţe reuşite de yoga şi care te însoţesc pe tot parcursul zilei. Asemenea beneficii nu fac însă decât să sugereze extraordinara forţă transformatoare a acestei practici profund spirituale.


Cuvântul „yoga“ derivă din rădăcina sanscrită yuj, care înseamnă „uniune“. Deepak Chopra şi David Simon explică forţa pe care o are yoga — de a unifica mintea, corpul şi spiritul, pentru a ne ajuta să rezonăm cu ritmurile grandioase ale universului. Avându-şi originile în India Antică şi fiind un element central în Ayurveda (cea mai veche ştiinţă a vindecării bazată pe înţelepciunea tradiţională), yoga înseamnă mult mai mult decât un exerciţiu de rutină. Este ştiinţa completă de a trăi echilibrat, e calea spre atingerea unui nivel superior de cunoaştere şi spre bucuria datorată împlinirii de sine.


Deepak Chopra şi David Simon încep prin a înfăţişa cele opt ramuri tradiţionale din yoga. Numai una dintre acestea, Asana, se ocupă de posturile fizice pe care noi le asociem în mod uzual cu yoga. Cei doi autori prezintă apoi rolul fundamental pe care cele Şapte Legi Spirituale îl joacă în metoda propusă de yoga pentru a atinge iluminarea. Acestea sunt: Pura potenţialitate, Dăruirea, Karma, Cel mai mic efort, Intenţia şi dorinţa, Detaşarea şi Dharma. În continuare, ei ne pun la dispoziţie instrumentele prin care putem să includem programul celor Şapte Legi Spirituale din Yoga în viaţa noastră cotidiană, folosindu-ne de: tehnici de meditaţie, mantre, exerciţii de respiraţie şi posturi yoga alese cu grijă şi ilustrate sugestiv prin imagini.


Cartea de faţă este un portal spre o dimensiune spirituală mai profundă şi un important pas spre o viaţă mai fericită, mai armonioasă şi mai abundentă.

Anul apariției: 2012

Format: 13.0 × 20.0 cm

Număr pagini: 240

Traducere: Iustina Cojocaru

Autor: Dr. Deepak Chopra, Dr. David Simon

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-588-400-7

Cărți de același autor
Cele șapte legi spirituale din yoga - Cărți asemănătoare