Bine ai venit!
|
| |
Brian Tracy - Carte dezvoltare personală-Ebook Realizarea țelurilor - Curtea Veche Publishing
Digital

Carte dezvoltare personală-Ebook Realizarea țelurilor

Cu toţii avem ţeluri în viaţă, ne dorim sã fim, să avem, să ajungem, să realizăm. Pentru unii acestea rămân doar vise, pentru alţii devin împliniri. Brian Tracy a ajuns la concluzia că diferenţa constă în primul rând în formularea ţelului.

Brian Tracy este unul dintre speakerii și formatorii de top din întreaga lume. A ținut peste 5 000 de conferințe în tot globul, cu teme precum leadershipul, strategiile de business, vânzările, dezvoltarea personală și profesională și afacerile de succes, individualizându‑le prin amestecul unic de umor, cunoștințe, experiență și entuziasm.

Brian Tracy și-a învățat lecțiile de viață pe calea cea grea. A abandonat studiile liceale și a lucrat mult timp ca muncitor necalificat. Pe la 25 de ani a început să lucreze în vânzări și a urcat pe scara afacerilor. Studiind și aplicând toate ideile și metodele pe care le afla, a evoluat treptat până când a devenit director de operațiuni al unei companii de dezvoltare, cu o valoare de piață de aproximativ 276 de milioane de dolari.

În prezent, este președintele companiei Brian Tracy International, cu sediul în Solana Beach, California, specializată în instruirea şi dezvoltarea indivizilor şi a organizațiilor. A scris peste 90 de cărți și a creat peste 300 de programe de training în format audio și video. Materialele sale au fost traduse în peste 50 de limbi și sunt folosite în toată lumea. Participă la afacerile din comunitatea creată în jurul lui și este consultant pentru numeroase organizații nonprofit.


Carte dezvoltare personală-Ebook Realizarea țelurilor - Descriere și informații

Cu toţii avem ţeluri în viaţă, ne dorim sã fim, să avem, să ajungem, să realizăm. Pentru unii acestea rămân doar vise, pentru alţii devin împliniri.

Brian Tracy a ajuns la concluzia că diferenţa constă în primul rând în formularea ţelului. Este un ţel imaginar sau este formulat în scris, delimitat în timp, caracterizat prin costuri, necesiăţi, resurse, obstacole, adică este bine precizat? În primul caz plutim în ceață, în al doilea avem o hartă, o destinaţie, ştim încotro ne îndreptăm.

Chiar şi aşa, având un drum trasat, recomandările autorului ne ajută să ajungem la destinaţie şi să ne atingem ţelul mult mai repede decât am fi făcut-o singuri.

Strategia din această carte este verificată. Ea a stat la baza reuşitei a celui care a conceput-o şi de ea au beneficiat până azi peste două milioane de oameni din 35 de ţări.

Fiecare capitol vă prezintã paşii teoretici şi practici necesari în atingerea ţelurilor: dezvoltarea încrederii şi a stimei de sine, depăşirea obstacolelor, acceptarea provocărilor, în total douăzeci şi una de chei.

Potenţialul dumneavoastră este ca un ocean neexplorat, plin de comori ascunse care aşteaptă să fie descoperite. Dacă imaginaţia nu are limite, atunci nu există limite nici pentru realizări.

Datorită acestui mecanism cibernetic incredibil, localizat în străfundurile minții, va atingeți scopurile aproape întotdeauna, oricare ar fi ele.

Dacă obiectivul dumneavoastră este să ajungeți seara acasă și să vă uitați la televizor, cu siguranță veți reuși acest lucru.

Dacă țelul dumneavoastră este să vă creați o viață plină de sănătate, fericire și prosperitate, veți realiza la fel de bine și asta.
Asemănător unui computer, mecanismul de căutare a obiectivelor nu face deosebiri.Funcționează automat și continuu pentru a vă furniza ceea ce vă doriți, indiferent de programul pe care îl introduceți în el.

Naturii nu‑i pasă de mărimea țelurilor. Dacă vă stabiliți obiective mici, mecanismul de realizare a țelurilor vă va da posibilitatea să duceți la îndeplinire astfel de obiective mici.
Dacă vă propuneți țeluri de mare anvergură, această capacitate naturală vă va permite să le realizați.

Mărimea, orizontul și detaliile obiectivelor pe care le alegeți și la care vă gândiți în cea mai mare parte a timpului sunt la latitudinea dumneavoastră.

De ce oamenii nu‑si fixează țeluri în viață Iată o întrebare bună: dacă procesul de căutare a țelurilor este automat, de ce atât de puțini oameni au obiective clare, scrise pe hârtie, măsurabile și cu limite de timp, asupra cărora să lucreze zilnic? Acesta e unul dintre marile mistere ale vieții. Oamenii cred că țelurile nu sunt importante

Mai întâi, cei mai mulți nu‑si dau seama de importanța țelurilor. Dacă îți petreci copilăria intr‑o casă în care nimeni nu are țeluri sau dacă faci parte dintr‑un grup social în care țelurile în viață nici nu sunt discutate, nici nu se pune preț pe ele, atunci poți ajunge foarte bine la vârsta maturității fără să știi că însușirea de a stabili și realiza obiective are mai mult efect asupra vieții tale decât oricare alta.

Uitati‑va în jur. Câți dintre prietenii sau membrii familiei dumneavoastră sunt angajați în mod real în atingerea unor țeluri?

Anul apariției: 2024

Format: e-book

Traducere: Eugen Damian

Autor: Brian Tracy

Titlu original: Goals!

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-1705-3