Bine ai venit!
|
| |
Miguel Ángel Asturias - Carte ficțiune-Ebook Oameni de porumb - Curtea Veche Publishing
Digital

Carte ficțiune-Ebook Oameni de porumb

Publicat inițial în 1949, Oameni de porumb rămâne unul dintre cele mai provocatoare romane latino-americane ale secolului XX, cel mai cunoscut și în același timp cel mai ermetic al lui Miguel Ángel Asturias.

Miguel Ángel Asturias (1899–1974), diplomat, romancier, poet și dramaturg, a pus bazele a ceea ce va fi cunoscut mai apoi ca boom-ul latino-american.

Romanul Domnul Președinte – început pe când era student la drept (1920) și terminat în 1933 – este cea mai cunoscută operă a sa, fiind adaptată cinematografic, jucată pe scena teatrelor și tradusă în principalele limbi internaționale. Asturias este unul dintre primii scriitori care utilizează tehnica realismului magic.

Subiectul comun al operei sale este inegalitatea socială: autorul denunță abuzurile care au avut loc de-a lungul istoriei Americii Latine, o consecință a regimurilor politice. A absolvit Universitatea San Carlos din Guatemala. În timpul studenției a participat la lupta împotriva dictaturii lui Estrada Cabrera. A fondat și a condus Universitatea Populară, după care a plecat în Europa, unde a trăit cu intensitate evenimentele care aveau să transforme bătrânul continent.

A studiat cultura mayașă la Sorbona, împreună cu americanistul Georges Raynaud. În 1933 s-a întors în Guatemala, unde a fondat primul ziar de radio din țară, Diario del Aire. A dus o viață culturală și academică agitată. În perioada revoluționară (1944–1954) a avut diverse funcții diplomatice. În 1967 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. A murit la Madrid, pe 9 iunie 1974, dar rămășițele sale se află la Paris, în cimitirul Père Lachaise.   

Asturias a inventat un limbaj literar cu totul nou, inspirat din mișcările de avangardă europene ale anilor ’20, care combinau realitatea politică, mitul, poezia, teatrul, cinematograful mut, culturile indigene și visele.

The New Yorker

Protest social și poezie; realitate și mit; nostalgie pentru un trecut de aur, nealterat; trăirea clipei cu toate simțurile omenești; „magie“ mai degrabă decât timp cronologic și, mai presus de toate, o iubire duioasă, plină de compasiune, pentru minunatul pământ fertil și plin de viață, și pentru oamenii Guatemalei, care se luptă plini de speranță.

Saturday Review

Cu frazele sale sinuoase, epic-poetice, și cu logica populară pe alocuri incoerentă [...], polenizarea încrucișată a culturilor practicată de Asturias aduce o contribuție impresionantă la înțelegerea pe care o avem asupra populațiilor celeilalte Americi, unde tranziția socială de la primitiv la modern e continuă și devastatoare – sursa unora dintre cele mai puternice romane sociale scrise acum, de când Asturias a deschis calea.

Kirkus Reviews

Oameni de porumb este un fel de Ulise al Guatemalei.

LA Times

Până și experţii într-ale avangardelor au fost surprinşi de uluitoarea capacitate a lui Asturias de a recrea mituri, de a repovesti legende străvechi cu extraordinare intuiţii poetice, demonstrând nu doar o artă a imaginaţiei cum de puţine ori literatura epocii mai văzuse, ci şi o tehnică a muzicalizării textului arareori practicată în acei ani.

Revista Transilvania

Narațiunea se construiește mitic, la baza ei aflându-se magia: oamenii de porumb vor renaște prin intervenția zeilor. Întregul roman conține referințe la legendele și miturile mayașe, ceea ce oferă nu doar o temă unificatoare, ci și complexitate poveștii.

The Modern Novel

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Carte ficțiune-Ebook Oameni de porumb - Descriere și informații

În zorii lumii, spun legendele mayașe din care se inspiră Asturias, zeii au eșuat de mai multe ori în eforturile de a crea omul, până când au descoperit substanța potrivită pentru a forma creatura definitivă: porumbul. Romanul aduce laolaltă plămădirea omului de porumb cu denunțarea incisivă a efectelor devastatoare pe care le-a avut capitalismul asupra obiceiurilor și credințelor ancestrale ale populațiilor rurale. Printre sunete, simboluri și metafore, pendulând necontenit între real și oniric, povestea duce, în cele din urmă, la deznădejde, depersonalizare și dezumanizare.

Anul apariției: 2023

Format: e-book

Traducere: Georgiana-Raluca Strugar

Autor: Miguel Ángel Asturias

Titlu original: Hombres de maíz

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-1398-7