Detalii
Descriere
Există o faimoasă expresie meta-cognitivă, de fapt, un vehicul meta-metodologic, care caracterizează orice demers intelectual, fie științific, fie artistic (dar mai ales artistic), formulată de Hans Vaihinger – Als Ob (germ.), însemnând ca și cum. Orice „obiect“ artistic, ca și orice „obiect“ matematic, de exemplu, nu este mai mult (dar nici mai puțin) decât o propunere de tip Als Ob. Dar, mai presus de toate, acest vehicul este indispensabil pentru două specii artistice: caricatura și aforismul. Ambele specii hipertrofiază o quidditate (adică o qualia idiosincratică, hic et nunc), ambele formulează, mai exact, o propunere hermeneutică, o ipoteză ad-hoc (apropiată de conceptul de ad-hoc al lui Karl Popper, din filosofia științei) despre un ceva care se află în fața hermeneutului.
Emil Dinga
Emil Dinga
Emil Dinga (născut în anul 1956, în comuna Cosmești, județul Galați) este economist în specialitatea cibernetică economică. Este profesor universitar de economie teoretică și de epistemologie economică, cercetător științific la Academia Română, conducător de doctorat și de programe postdoctorale în domeniul economic. Este căsătorit (cu Paula) și locuiește în Bucure... >