|
Ion D. Sîrbu! Utopicul socialist blagian, dulce compătimitor al minerilor mitologici, erudit bufon metafizic, patriot mutilat sufletește, vajnic lup singuratic! Un Lear visând la Prospero, hărțuit de o Securitate față de care Caliban făcea dulce figură de... junghi intercostal. Bufonul Gary! Poate cea mai spectaculoasă apariție a epistolarului și diarismului românesc după 1989, vecin de vitalism cu Petre Pandrea și Ion Negoițescu. Omul al cărui dosar de urmărire informativă face parte în chip dramatic din însăși opera sa! Mult mai mult decât în cazul unor Cioran, Blaga sau Noica, DUI-ul lui Gary Sîrbu este o capodoperă de suprarealism ubuesc și grotesc gogolian, de (inutilă) inventivitate diabolică și caricatură jalnică. Supremul triumf, fie și postum, al victimei: urmăritorii i-au devenit personaje. Oroarea devine deriziune hipnotică. Dan C. Mihăilescu
Clara Mareș, n. 10 august 1977, Câmpina, este absolventă a Facultății de Istorie a Universității București. Are un masterat în Relații Internaționale la Centrul de Studii Euro-Atlantice al Universității București. Lucrări publicate: Membrii CC al PCR. Dicționar (ed. Enciclopedică, București, 2004); Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945–1967) (ed. Polirom, 2008), editor — Nicu Steinhardt în dosarele Securității 1959–1989 (ed. Nemira, 2005); redactor-șef al Anuarului IICCR, vol. 4, Intelectualii și regimul comunist. Istoriile unei relații (ed. Polirom, 2009). În prezent este cercetător la Departamentul Ideologie și Cultură al IICCMER.
|