Povestea de dragoste, de o mare frumuseţe luminos-tragică, putând fi considerată un Love story al literaturii române, rămâne doar o componentă a romanului. La fel de frumoasă şi poate chiar mai impresionantă este povestea prieteniei inginerului cu Bibi. Din acest punct de vedere, romanul Prins poate fi considerat un poem (epic) al prieteniei. Petru Popescu ilustrează prin situaţii din viaţa de fiecare zi comunicarea fără cuvinte dintre doi bărbaţi tineri, solidaritatea lor sobră, de soldaţi aflaţi umăr la umăr în tranşeele vieţii.

Combinaţia de roman şi poem, de comedie şi melodramă îl cucereşte chiar şi pe scepticul cititor de azi. Prins  nu s-a demodat în cei patruzeci de ani care au trecut de la prima lui apariţie, aşa cum nu s-au demodat nici moartea, nici tinereţea, nici dragostea. Şi nici talentul literar.

Alex. Ştefănescu

am citit cartea intr-un timp foarte scurt...dincolo de actiune, constructia personajelor sau povestea de dragoste, m-a tulburat monologul celui care se vede condamnat la absenta...este magistral felul in care scriitorul a redat zbuciumul, gandurile omului care nu doreste altceva decat sa isi traiasca viata deplin...moartea ii da curaj sa se bucure de fiecare clipa, de fiecare persoana, de fiecare sentiment...si totusi...mai avea atatea de facut...