Bine ai venit!
|
| |
Nassim Nicholas Taleb - Când pielea ta e în joc - Curtea Veche Publishing
-30%

Când pielea ta e în joc

Asimetrii ascunse în viața de zi cu zi
35,00 lei 50,00 lei
Trecând prin cam toată istoria omenirii, citând cu fler atât din Părinții Bisericii, cât și din Nietzsche și Popper, Nassim Nicholas Taleb ne arată că asumarea riscurilor și implicarea curajoasă în viața de zi cu zi, dar și în probleme care depășesc sfera propriei locuințe sau a interesului propriu, sunt atribute esențiale ale eroilor și, în general, ale tuturor celor care și-au găsit sensul vieții.
Nassim Nicholas Taleb (născut în 1960 la Amioun, Liban) este statistician, practician în matematici financiare și epistemolog al probabilităților. În prezent este profesor de inginerie a riscului la Institutul Politehnic al Universității din New York. Înainte, a lucrat la Bursa din New York și la cea de la Londra timp de douăzeci și unu de ani și s a specializat în evaluarea riscurilor implicate de evenimentele rare și neprevăzute. În acest mediu a fost supranumit „disidentul de pe Wall Street“, iar experiența acumulată s a concretizat în teoria Lebedei Negre, despre evenimentele care au loc în ciuda unei probabilități infime. Scrisă în 2007, cea mai cunoscută dintre cărțile sale, Lebăda Neagră. Impactul foarte puțin probabilului, a fost vândută, în ediția originală, în peste trei milioane de exemplare și a fost tradusă în treizeci și una de limbi. Totodată, se consideră că autorul a anticipat în paginile ei criza bancară și economică ce avea să survină în 2008 în Statele Unite.

Nu există o voce mai profetică! Taleb este un filozof autentic, cineva care e capabil să ne schimbe viziunea pe care o avem asupra structurii lumii prin forța, originalitatea și adevărul ideilor sale.

John Gray

Când pielea ta e în joc - Descriere și informații

La drept vorbind, pe lume există două categorii de oameni: unii care își pun pielea-n joc și alții care o pun în joc pe a altora.


Într-un stil cât se poate de limpede și iconoclast, ca întotdeauna, Taleb cheamă la duel credințe și preconcepții dintre cele mai bine păzite și devenite astăzi normă – de la intervenționismul militar în numele restabilirii păcii, până la modul în care se fac investițiile financiare sau felul în care se propagă anumite credințe religioase. În orice situație discutată, criteriul infailibil după care putem judeca autenticitatea, virtutea, dorința de a face bine, probitatea științifică sau adevărata devoțiune religioasă este disponibilitatea celui implicat de a-și pune pielea în joc. Cine nu o face e ori șarlatan, ori, de-a dreptul, un nenorocit laș cu sânge rece.

Anul apariției: 2018

Format: 14.5 x 20.5 cm

Număr pagini: 448

Traducere: Ioana-Gabriela Dumitrescu

Autor: Nassim Nicholas Taleb

Titlu original: Skin in the Game: Hidden Asymmetries in Daily Life

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0140-3