Bine ai venit!
|
| |
Ludwig Von Mises - Acțiunea umana - Curtea Veche Publishing
-15%
Hardcover

Acțiunea umana

Un tratat de teorie economică
220,99 lei 259,99 lei
Identificând știința economică cu singura piedică pusă inflației și deficitelor bugetare, Mises șarjează necruțător matematica economică, nebulosul și obscurul unor economiști preocupați de consolidarea unei coaliții indestructibile cu politicienii și guvernele obsedate de a avea autoritate absolută.

Ludwig Heinrich Edler von Mises (n. 29 septembrie 1881, Lemberg, pe atunci Austro-Ungaria, azi orașul Lviv din Ucraina — d. 10 octombrie 1973, New York, S.U.A) a fost un economist și filozof politic austriac - american, fiu al unei familii evreiești din Galiția (Ucraina), cel mai de seamă reprezentant al Școlii Austriece de Drept și Economie.

În opera lui Mises, liberalismul își găsește o fundamentare a cărei coerență și rigoare intelectuală sunt greu egalabile. Pentru gânditorul austriac, ordinea proprietății private este conceptul ce subsumează perfect filozofia politică liberală. În opinia sa, toate celelalte realizări teoretice majore ale liberalismului - pledoaria pentru libertate, toleranță, pace - pot fi înțelese drept consecințe firești ale dreptului la proprietate privată.

Numele lui von Mises este inextricabil legat de disputa privind imposibilitatea calculului economic în socialism. Într-un eseu din 1919, Calculul economic în societatea socialistă, economistul austriac demonstrează cum o economie socialistă, care este lipsită de sistemul de prețuri al pieței libere și în care proprietatea privată asupra capitalului este abolită, nu permite alocarea eficientă a factorilor de producție și nici calculul rațional al costurilor. Concluzia analizei sale este că socialismul distruge cooperarea socială, sistemul prețurilor și diviziunea muncii. Mises și-a dezvoltat teoria inițială într-un tratat publicat în 1920, Socialismul, unde, printre altele, face o critică demolatoare a diverselor forme de socialism, precum și a sistemelor pseudo-socialiste.

Cea mai importantă lucrare rămâne însă Acțiunea umană (1949), „Biblia economică a omului civilizat”, după cum a caracterizat-o Murray Rothbard.

Mises construiește un sistem economic dedus rațional din câteva axiome, data ultimă fiind acțiunea umană. „Este știința economică dezvoltată ca disciplină deductivă, pe firul implicațiilor logice ale existenței acțiunii umane”, a spus Murray Rothbard despre „magnum opus”-ul misesian. Cele mai importante contribuții ale lui Mises sunt: evidențierea caracterului redistributiv și destabilizator al inflației ca urmare a etatizării sistemului bancar, legătura necesară dintre moneda sănătoasă și instituția proprietății private ș.a.m.d.

Acțiunea umana - Descriere și informații

Monumentala Nationalökonomie: Theorie des Handelns und Wirtschaftens este publicată pentru prima oară în 1940, după ce Mises, refugiat din Austria, se stabilește la Geneva. În 1949, Nationalökonomie cunoaște o versiune extinsă engleză sub titlul definitiv de Human action. A treatise on Economics. Pe fondul fragmentării teoriei economice după Primul Război Mondial, magnum opus-ul lui Mises vine ca un tot de analiză integrată, indicând „calea de ieșire din mlaștina incoerenței”, după cum afirmă Murray N. Rothbard, și dând concretețe unui sistem de gândire economică doar „visat” până la acel moment.

„The last knight of liberalism”, cum îl numește Jörg Guido Hülsmann, Ludwig von Mises realizează ceea ce, și astăzi, pare de necrezut: elaborează o metodologie adecvată și, în același timp, pe acest fundament, dezvoltă întregul sistem al științei economice. Ideea remarcabilă a „ultimului cavaler al liberalismului” de a lega economia de acțiunea umană implică faptul că, după cum precizează Horia-Roman Patapievici în eseul introductiv la prezenta traducere, „economia, dezvoltată în toate datele acțiunii umane, reprezintă de fapt realizarea posibilităților noastre de subiecți transcendentali ai acțiunii umane”.

Identificând știința economică cu singura piedică pusă inflației și deficitelor bugetare, Mises șarjează necruțător matematica economică, nebulosul și obscurul unor economiști preocupați de consolidarea unei coaliții indestructibile cu politicienii și guvernele obsedate de a avea autoritate absolută.

Pornind de la Pascal, care avertizează că nu putem urmări adevărul decât străduindu-ne să fim în „starea propriei noastre creații”, Horia-Roman Patapievici concluzionează: „Prin Acțiunea umană, Ludwig von Mises ne‑a recentrat: ne‑a repus, ca civilizație, în «starea propriei noastre creații».”

Anul apariției: 2018

Format: 15.5 x 23.0 cm

Număr pagini: 968

Copertă: cartonată

Traducere: Gabriel Mursa, Dragan Stoianovici

Autor: Ludwig Von Mises

Format ediție: Hardcover

ISBN : 978-606-44-0135-9