Memoria stigmatelor

Colecție: Memorii şi Corespondenţă

Copertă: Griffon and Swans (www.griffon.ro)

Anul apariției: 2012

Număr pagini: 432

Format: 13 × 20 cm

ISBN: 978-606-588-358-1

Memoria stigmatelor

Autor: Lăcrămioara Stoenescu

În stoc
28,90 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00
  • În România comunistă, din 1948 şi până la începutul anilor ’60, soarta unui om depindea mai ales de dosarul său politic —  până-ntr-acolo încât Dosarul, ca atare, era cu mult mai important decât Omul. O faptă de opoziţie faţă de regimul comunist — a oricăruia dintre români, fie o persoană anume sau vreuna dintre rudele sale — era un păcat de neşters — un stigmat. „Dacă ai fi furat, violat sau omorât era altceva. Dar, ca arestat politic, vei fi stigmatizat toată viaţa“ — va spune un om al regimului către unul dintre eroii acestui volum.

    Cu pasiune, cu empatie sufletească şi cu o curiozitate proprie unui intelectual ce a trăit la rându-i experienţa stigmatului, doamna Lăcrămioara Stoenescu conturează destinele a 22 de români — femei şi bărbaţi — a căror tinereţe a fost, în parte, un calvar aflat sub semnul Dosarului. Fiecare destin, dintre acestea, e o poveste: cu doza ei de dramatism, de tragedie, de absurd şi de umor straniu. Unele episoade par azi incredibile — şi poate că tocmai acest fapt ne dă, mai profund, măsura absurdităţii pe care regimul stalinist din România a transformat-o în practică de guvernare.

    Adrian Cioroianu,

    Decan, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti


    Lăcrămioara Stoenescu (n. 22 februarie 1942 la Giurgiu) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1969. A fost profesoară la Colegiul „Cantemir-Vodă“ din Bucureşti.

    Debutează în 2007, la Curtea Veche Publishing, cu volumul memorialistic Copii — duşmani ai poporului.

    Este autoarea cărţii De pe băncile şcolii în închisorile comuniste şi al unor scenarii radiofonice după cartea Copii — duşmani ai poporulu: Am fost duşman al poporului şi Un om nevinovat. De asemenea, a scris scenariile Deportaţi în Siberia, De o parte şi de alta a Prutului, după cartea Exerciţii de memorie, o paranteză tristă a istoriei de acad. Gleb Drăgan şi Gabriel Vatamaniuc şi Şoimul Bucovinei, după un interviu luat acestuia în cartea Memoria stigmatelor.

    Colaborează la România Liberă, suplimentul Aldine,cu interviuri luate unor foşti deţinuţi politici, interviuri reluate în volumul de faţă.

    Are în lucru numeroase proiecte legate de tema închisorilor comuniste şi a memoriei recente.