Bine ai venit!
|
| |
Laura Laurențiu - Duminica la prânz - Curtea Veche Publishing
-10%
Hardcover

Duminica la prânz

Rețete care aduc familia împreună
103,50 lei 115,00 lei
Cartea asta îți propune să te oprești puțin, să furi câteva ore pe care le-ai fi consumat zbuciumându-te și să le investești în ceva care, în timp, te va răsplăti înzecit: prânzul de duminică. Adică timpul petrecut alături de familie, de prieteni, de oamenii dragi cărora le dăruim tot mai puțin din ceasurile vieții noastre, împărțind o mâncare bună, la masa aranjată frumos, ca de sărbătoare.

De aproape zece ani, Laura Laurențiu oferă inspirație gurmanzilor din România. Autoare a unui proiect culinar online demarat la începutul lui 2009, sub numele Cuina Bănățeană, Laura Laurențiu continuă și în prezent să scrie pe retetecalamama.ro și pe lauralaurentiu.ro. Acest proiect a fost început din pură pasiune și din dorința de a promova bucătăria specifică zonei în care trăiește autoarea, Banatul, dar a continuat cu înlăturarea limitelor impuse de conceptul inițial, în ideea de a oferi unui număr din ce în ce mai mare de cititori rețete cât mai diverse și simplu de pus în practică.

De ani buni, blogul Laurei Laurențiu este unul dintre cele mai citite din online-ul românesc și în jurul lui s-au dezvoltat comunități foarte mari și foarte active în social media. Din dorința de a crește din punct de vedere profesional și de a împărtăși publicului său fidel informații și tehnici corecte, Laura Laurențiu a devenit bucătar profesionist. În continuare, prin activitatea ei, autoarea își propune să risipească miturile din farfurie și să crească un segment de public informat și pretențios, atât în online, cât și în restaurante.

Prânzul meu de duminică are un singur ritual de îndeplinit, acela al emoțiilor pozitive. De fiecare dată când ne așezăm la masă, lăsăm deoparte încruntările și încercăm să ne bucurăm de mâncarea bună și să o povestim pe îndelete.

Laura Laurențiu

Știu că Laura a ales pentru această carte rețete care nu dau greș, rezultat al mai multor teste și perfecționări. Eu am încredere deplină în ea și te sfătuiesc să faci la fel. Prin urmare, nu mi-a rămas decât să îți urez lectură plăcută și poftă bună!

Chef Nico Lontras

Duminica la prânz - Descriere și informații

Mâncarea, dincolo de rolul primordial de a fi un veritabil combustibil al vieții, fără de care nu ar fi posibil niciunul dintre lucrurile pe care le facem, are imensa calitate de a uni oamenii. Când mâncăm împreună, nu doar ne hrănim, ci trăim o experiență care ni se fixează în memoria afectivă, în acel spațiu special al sufletului nostru în care sunt păstrate oarecum de-a valma senzații și sentimente.


Toate rețetele preparatelor care urmează au fost făcute acasă la mine, folosind dotările tehnice standard dintr-o bucătărie obișnuită: plită, cuptor, mixer, blender, frigider, congelator. Pentru niciuna dintre rețete nu este nevoie nici de aparatură, nici de vreo tehnică greu de pus în practică, sunt rețete accesibile unor persoane cu un grad de îndemânare și experiență mediu sau chiar scăzut.


Laura Laurențiu

Anul apariției: 2018

Format: 19.0 x 23.5 cm

Număr pagini: 320

Copertă: cartonată

Autor: Laura Laurențiu

Format ediție: Hardcover

ISBN : 978-606-44-0139-7