Bine ai venit!
|
| |
Viktor Pelevin - Omon Ra - Curtea Veche Publishing
-15%

Omon Ra

32,30 lei 38,00 lei
Viktor Pelevin închină acest roman tuturor visătorilor, dar în special celor ale căror speranţe au fost deturnate și distruse de un regim politic ipocrit care a existat nu în întunericul cosmosului, ci în cel al unei ideologii antiumaniste. Omon Ra este o pledoarie pentru dreptul oricărui copil de a visa.

Recunoscut drept unul dintre cei mai spectaculoşi scriitori ruşi contemporani, Viktor Pelevin s-a născut la Moscova în 1962. S-a înscris la Institutul Energetic din Moscova pentru a nu fi obligat să plece în armată, urmând totodată şi cursuri de scriere creativă la Institutul de Literatură „Maxim Gorki“. A lucrat o perioadă într-o agenţie de publicitate, precum şi în redacţia revistei Nauka i relighiia.

Printre cei care i-au influenţat literatura, Pelevin îi enumeră pe Mihail Bulgakov, Franz Kafka şi William S. Burroughs. Prima sa povestire a fost publicată in 1989, iar odată cu Omon Ra (1991) şi Jîzni nasekomîh (1993), a devenit cunoscut în toată lumea, la vremea respectivă fiind considerat de revista The New Yorker unul dintre cei mai talentaţi autori europeni sub treizeci şi cinci de ani. Au urmat alte romane, volume de povestiri şi eseuri, traduse cu succes în întreaga lume. Pelevin s-a impus ca unul dintre cei mai inovatori scriitori ruşi contemporani, datorită capacităţii sale de a inventa jocuri nesfârşite în care miturile naţionale şi cultura pop se întrepătrund în cea mai autentică manieră postmodernă.

Ridiculizarea programului spaţial sovietic se îmbină cu o profundă dramatizare a năzuinţelor umane de a explora, a cuceri şi a transcende spaţiul.

Kirkus Reviews

Această parabolă ingenioasă despre un tânăr cosmonaut căruia i se ordonă să facă sacrificiul suprem şi să se sinucidă după ce pilotează în secret o expediţie pe Lună este plină de umor absurd, de tuşe ironice şi maliţioase, ca şi de misterioasa frumuseţe a explorărilor spaţiale.

Publishers Weekly

Toată viaţa mi-am dorit să mă înalț deasupra mulţimilor de muncitori şi ţărani, militari şi artişti, şi uite, acum, după ce-am fost suspen¬dat puțin aşa, în întunericul strălucitor, de firele invizibile ale destinului şi traiectoriei, am văzut că a ajunge un corp ceresc este cam acelaşi lucru cu a primi o condamnare pe viaţă, fiind obligat să stai închis într-un vagon de închisoare care merge fără oprire pe o cale ferată circulară.

Viktor Pelevin

Omon Ra - Descriere și informații

Pe vremuri, băieții voiau să devină cosmonauți, să navigheze cu racheta printre stele. Nici personajul nostru, al cărui nume trimite la zeul egiptean Amon, nu face excepție. Băiatul crescut în spiritul propagandei sovietice simte misterioasa chemare a zborului spre infinit din momentul în care vede un afiș cu un cosmonaut. Dar visurile nu ne aparțin – cel puțin, nu într-o societate totalitară. Odată admis în programul spațial, Omon Krivomazov află că visul său are un preț: sacrificarea propriei vieți. Va accepta oare să devină post-mortem erou al Uniunii Sovietice?

Anul apariției: 2017

Format: 15.0 x 21.0 cm

Număr pagini: 176

Traducere: Antoaneta Olteanu

Autor: Viktor Pelevin

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-440-021-5