Bine ai venit!
|
| |
Jung Chang - Lebedele sălbatice - Curtea Veche Publishing
-15%

Lebedele sălbatice

Trei fiice ale Chinei
59,50 lei 70,00 lei
Puține cărți au succesul internațional repurtat de Lebedele sălbatice. De la prima sa apariție, volumul a fost tradus în peste treizeci de limbi și vândut în peste zece milioane de exemplare. Prin intermediul poveștii a trei generații de femei din propria familie – bunică, mamă, fiică –, Jung Chang dezvăluie întreaga istorie tragică a Chinei secolului XX.

JUNG CHANG s‐a născut la Yibin, în provincia Sichuan, din China, în 1952, în familia unui membru de seamă al Partidului Comunist. La vârsta de paisprezece ani, în perioada de început a Revoluției Culturale, s‐a înscris în Gărzile Roșii, din care a făcut parte pentru scurtă vreme, până când a ajuns la concluzia că acțiunile membrilor erau prea violente. Când tatăl său a pierdut încrederea regimului, întreaga familie a fost umilită public, ostracizată și a trebuit să renunțe la stilul de viață de până atunci.

După implicarea ei în Gărzile Roșii, Chang a ajuns să lucreze câțiva ani ca agricultor, apoi ca „doctor desculț“, ca oțelar și electrician (profesii pentru care politica vremii nu cerea vreo calificare prealabilă). Când s‐au redeschis universitățile, a devenit studentă la engleză și, mai târziu, a obținut gradul de asistent în Universitatea Sichuan. Înțelegând uriașa discrepanță dintre viața academică și cea de activist comunist, a făcut eforturi și a reușit să plece din China în 1978, cu o bursă. Apoi a obținut o diplomă în lingvistică la Universitatea York, devenind în 1982 primul cetățean al Republicii Populare Chineze care finaliza un doctorat într‐o universitate britanică.

Împreună cu soțul ei, Jon Halliday, de profesie istoric, a scris o biografie a lui Mao Tze Dong, care a apărut în 2005.

Abundând de dramă, durere și groază, acest extraordinar portret de familie reflectă un secol plin de turbulență din istoria Chinei.

Publishers Weekly

Cronica familiei lui Jung Chang seamănă cu un roman în care personajele de gen feminin sunt puternice și frumoase, iar cele de gen masculin sunt niște brute. Dar Lebedele sălbatice nu este o fabulație, ci povestea cât se poate de adevărată despre supraviețuirea unei familii chineze într-un secol de dezastru.

The New Yorker

O lucrare excelentă despre China, văzută prin ochii a trei femei din trei generații diferite.

Library Journal

Lebedele sălbatice - Descriere și informații

Bunica lui Jung Chang aparține generației de la 1900, când, în China, fetelor li se mai zdrobeau încă labele picioarelor la vârsta de doi ani, pentru ca mersul clătinat, care sugerează fragilitate și grație, să le facă dezirabile și să le ajute în găsirea unui soț. Mama ei, crescută de un tată vitreg înțelept, în China încă tradițională, intră de foarte tânără în rândurile Partidului Comunist. Se lansează într-o luptă menită, chipurile, să le elibereze pe femei de sub traumatizanta povară a tradiției. Trăiește întregul experiment comunist, în calitate de activistă de frunte a Partidului, în același timp opresiv și autoopresiv, precum și sinistra Revoluție Culturală inițiată de Mao, cu toate consecințele ei: autodemascările, munca brută, bătăile în public, terorizarea profesorilor de către copii, exilul în Himalaya. Fiica sa, îndurând cu greu acest coșmar, reușește să plece din țară la vârsta de douăzeci și șase de ani.


O poveste de o extraordinară cruzime, dar din care răzbate și un uriaș eroism, Lebedele sălbatice este totodată o importantă lucrare de istorie, care documentează remarcabil umanitatea. Cartea prezintă o lume poetică, deopotrivă exotică și straniu de familiară prin efectul uniformizator al flagelului ideologic care ne-a lovit, români și chinezi, în sinistrul secol XX.

Anul apariției: 2021

Format: 15 × 23 cm

Număr pagini: 612

Ediția: a III-a

Traducere: Sanda Pop

Autor: Jung Chang

Titlu original: Wild Swans: Three Daughters of China

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1014-6