Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori

Cartea este disponibilă în format eBook și poate fi descărcată de aici 

Eveniment jubiliar, a zecea carte editată de profesorul Zoltán Rostás și colaboratorii lui la Curtea Veche Publishing este una cu bătaie lungă. Apărută într-un moment semnificativ pentru România, dacă nu cumva momentul este cel care a generat-o, școala de investigații „la firul ierbii” a sociologului, alcătuită din foștii lui studenți, doctoranzi, unii dintre ei colegi, „gașca gustiștilor”, cum au fost numiți, a adunat cu har, inteligență și profesionalism mărturii care se vor citi cu siguranță peste decenii ca documente inestimabile de viață și istorie autentică, nedeformată, neobnubilată politic sau ideologic și ca inepuizabilă materie primă pentru studierea istoriei mari, a epocii.

Doina Jela

Istoria se ocupă, în genere, cu destinul unor „eroi” (pozitivi sau negativi, în funcție de conjuncturi) sau cu „traseele” unor colectivități (popoare, națiuni, categorii sociale), fără a lua în seamă „întâmplările” membrilor anonimi ai acestora. Cartea celor doi apreciați cercetători vrea să depășească tocmai această viziune polară, încercând să surprindă istoria trăită din perspectiva actorilor ei secundari, a celor ale căror nume nu vor fi menționate niciodată în tratate savante sau manuale școlare. Deși, fără aceste personaje în aparență neglijabile, nicio fixare pe o direcție sau alta a comunităților din care fac parte, niciun traseu personalizat nu ar fi fost posibil.

Adriana Bittel, Formula AS

[…] Strada Covaci era toată plină de bişniţari, în faţa fiecărui magazin găseai câte unul; şi probabil aveau şi câţiva şefi, tot dintre bişniţari. Că acolo nu putea să pătrundă oricine. Sau dacă mai pătrundea cineva, era fiecare cu obiectul lui de activitate: unul trebuia să vândă ţigări, unul trebuia să vândă blugi, unul vindea piese radio… Se vindeau tot felul de obiecte care nu se găseau pe piaţă. […] Ţigări, blugi, gumă, adidaşi, ciocolată chiar, că nu se găsea atunci. Băuturi, mai puţin. Şi acolo fiind şi consignaţii, că erau multe consignaţii, de‑aia stăteau ei acolo. Bine, nu veneau ei să stea cu multă marfă, că era paguba prea mare. O mai doseau la consignaţii, pe-acolo. Ei se dădeau în primire, cum nu-i convenea de cineva, cum se dădeau în gât: „Ţine marfa la cutărică“. Ştii pe unde mai ţineau ei marfa? Pe la astea care vindeau sucuri la pahar, la tonete din alea. […] 

Dar nu l-aţi ascultat pe Dumitru Dragomir sau pe atâţia alţii, câţi aveau bani la Revoluţie? Şi dintre sportivi… toţi fotbaliştii erau mulţu­miţi, pentru că atunci când aveau vreun succes nu prea mai erau vămuiţi. Şi se mergea pe încredere. Mergea echipa Dinamo, da? Securistul era cu ei acolo, ştia ce au, ce nu au şi, dacă aveau succes, le dădea voie cu un video, cu nu ştiu ce… Se vindeau şi video‑uri pe timpul ăla, dar nu erau puse la vedere. Făceai tranzacţia verbală, după care te duceai şi îţi dădea produsul, nu acolo.

(Florentina Țone –
„Noi toți ne suspectam unii pe ceilalți.“)

[…] Reparam telefoanele de pe stradă. Iniţial, m-au băgat chiar undeva unde se scoteau banii din telefoane. Când am ajuns acolo, fiind adus de un şef, că aşa era, cu relaţii, „băi, lasă-l pe ăla, că l-a adus şeful cutare!“, se fereau toţi de mine. Nu-mi dădeam eu seama de ce, la un moment dat ăştia îmi spuneau: „Du-te şi tu acasă, că eşti tânăr, mergi să te distrezi cu gagica!“ Dar ei mă trimiteau acasă ca să poată să scoată bani. Dar de asta mi-am dat seama mult mai târziu. În fine. După, am trecut să repar telefoanele pe stradă. Acolo nu am făcut mare lucru, că se fereau ăştia de mine. Tentaţia banului a venit în momentul în care găseai pe canalul respectiv, unde se băgau fisele, ori că era o mizerie, ori că puneau o fisă strâmbă, ori că se încărca caseta, apăreau nişte bani necontorizaţi pe care în mod normal erai obligat să îi bagi tu în casetă. În primul rând, nu aveai unde să îi bagi. Apoi, trebuia să faci un proces-verbal, să declari. Aşa că îi luai, ziceai, e, câţiva lei acolo. Câţiva lei, cu câţiva lei, cu câţiva lei, se adunau. La un moment dat, începuseră să mă sperie sumele pe care le câştigam.

(Antonio Momoc —
„Ăsta era Triunghiul Bermudelor.
Acolo se pierdeau mărfurile și apăreau banii!“)

ZOLTÁN ROSTÁS este profesor de sociologie și de comunicare. A publicat volumele: Visszajátszás (Conexiune inversă), București, Albatros, 1984; Kétely és kísérlet (Dubiu și experiment), Cluj-Napoca, Kriterion, 1988; Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, București, Paideia, 2000; O istorie orală a Școlii Sociologice de la Bucu­rești, București, Printech, 2001; Chipurile orașului. Istorii de viață din București. Secolul XX, București, Polirom, 2002; Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale (împreună cu Sorin Stoica), București, Tritonic, 2003; Sala luminoasă. Pri­mii monografiști ai școlii gustiene, București, Paideia, 2003; Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elizabeta Odobescu‑Goga. Jurnal din perioada 1916-1918, București, Paideia, 2004; Atelierul gustian. O abordare organizațională, București, Tritonic, 2005; Televizorul în „micul infern“ (împreună cu Sorin Stoica), București, Tritonic, 2005; Parcurs întrerupt. Discipoli din anii ’30 ai Școlii gustiene, București, Paideia, 2006.

La Curtea Veche Publishing, i-au apărut volumele: Tur‑retur. Convorbiri despre munca în străinătate, 2 vol. (împreună cu Sorin Stoica), 2006; Dialog neterminat (împreună cu Ioan Mihăilescu), 2007; Cealaltă jumătate a istoriei. Femei povestind (împreună cu Theodora‑Eliza Văcărescu), 2008; Jurnal de cămin (împreună cu Sorin Stoica), 2008; Strada Latină nr. 8. Monografiști și echipieri gustieni la Fundația Culturală Regală „Principele Carol“, 2009; Tânăr student caut revoluționar (împreună cu Florentina Țone), vol. I – 2011, vol. II – 2012.

Antonio Momoc s-a născut în București, la 31 martie 1978. După ­Revoluție, a urmat liceul „Iulia Hasdeu“, secția Filologie-Istorie. În perioada 1996-2000, a studiat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Univer­sității din București, unde a absolvit și masteratul în Științele Comunicării. În ultimii doi ani de Jurna­lism, a frecventat simultan cursurile Facultății de Științe Politice ale aceleiași universități. Din 2002, este licențiat în Științe Politice, iar din 2005, master în Științe Politice la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Din anul 2008, este doctor în Sociologie al Universității din București. Între 2010 și 2013 a avut o bursă post-doctorală cu o mobilitate în 2012 la universitatea LUISS „Guido Carli“ din Roma, iar în 2013, o bursă SUSI la Scripps College of Communication, Universitatea din Ohio.

La Curtea Veche Publishing, i-a apărut volumul Capcanele politice ale sociologiei interbelice. Școala gustiană între carlism și legionarism, 2012.

Zoltán Rostás și Antonio Momoc au mai fost co-autorii volumului Activiștii mărunți. Istorii de viață, Curtea Veche Publishing, 2007.