Bine ai venit!
|
| |
Bernard Gavoty - Amintirile lui George Enescu / Les Souvenirs de Georges Enesco - Curtea Veche Publishing
-15%

Amintirile lui George Enescu / Les Souvenirs de Georges Enesco

63,75 lei 75,00 lei
Un geniu al muzicii universale întâlnește unul dintre cei mai remarcabili critici muzicali: din această întâlnire, care a avut loc într-un ciclu de discuții memorabile la Radiodifuziunea Franceză, s-a născut o operă biografică unică.

Una dintre vocile inconfundabile ale criticii muzicale internaționale, Bernard Gavoty a avut privilegiul de a cunoaște această artă din interior, așa cum o atestă diploma obținută la Conservatorul din Paris și activitatea sa de organist. Iremediabil îndrăgostit de muzică și de scena muzicală, Gavoty s-a pus în slujba promovării marilor compozitori și interpreți contemporani, publicând, printre altele, nenumărate biografii. Pentru merite deosebite, a fost ales membru al Academiei Franceze de Arte Frumoase.

Când, în iunie trecut, i-am arătat proiectul ce avea să ducă la publicarea acestui volum, George Enescu fost foarte încântat și și-a manifestat satisfacția fără nicio reținere.

Bernard Gavoty

Amintirile lui George Enescu / Les Souvenirs de Georges Enesco - Descriere și informații

Această biografie este unică și prin faptul că poate fi considerată o autobiografie. Însăși vocea marelui compozitor român, vorbind la persoana întâi, dezvăluie, capitol după capitol, o poveste care își încântă cititorul ca o operă muzicală. Tumultul trăirilor personale se aranjează în teme riguroase, destinul unui geniu este înscris cu claritate în cel al artei căreia i-a fost predestinat. Cu o empatie rar întâlnită în scrierile biografice, Bernard Gavoty își asumă și își joacă strălucit rolul de interpret al operei care este viața unui creator autentic.

Ediția bilingvă (franceză și română) a Amintirilor lui George Enescu redă, apelând la cuvântul scris, o viață care s-a confundat, de cele mai multe ori, cu muzica ce a izvorât din ea. Cititorul român va pătrunde tainele unui geniu complex și îi va cunoaște povestea, așa cum n-a mai fost spusă. De la evocarea plină de nostalgie a locurilor copilăriei dintr-un sat moldovenesc, mai târziu sursă de inspirație, trecând prin obstacolele inerente ale afirmării precoce, prin studiile marcate de luminoase figuri de maeștri și până la maturitatea artistică, această carte este una dintre acele lecturi care te marchează pentru totdeauna.

Anul apariției: 2023

Format: 15 × 23 cm

Număr pagini: 368

Ediția: a III-a

Traducere: Elena Bulai

Autor: Bernard Gavoty

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1427-4