Bine ai venit!
|
| |
Harold Schweizer - Despre așteptare - Curtea Veche Publishing
-15%

Despre așteptare

53,55 lei 63,00 lei
Oare ce se poate spune despre intervalele cele mai plictisitoare ale existenței? Propunându-ne o plimbare inedită prin proză, pictură, teatru, poezie și filozofie, din Antichitate până în prezent, Harold Schweizer ne răspunde surprinzător: mai multe decât am crede.

HAROLD SCHWEIZER s‑a născut în Elveția și a obținut doctoratul în limba engleză la Universitatea din Zürich. În 1987 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a susținut cursuri la Facultatea de Limba Engleză de la Universitatea Bucknell, în prezent fiind profesor emerit al acestei instituții.

A predat de‑a lungul timpului poezie, teorie literară, scriere creativă, studii despre Holocaust și reprezentări ale suferinței, precum și discipline umaniste comparate. A primit două premii de excelență pentru activitatea didactică, semnează studii de teorie și critică literară atât în calitate de autor, cât și de editor și i‑au fost publicate câteva volume de poezie. În cele mai recente texte dezvoltă subiectul temporalității așteptării în filozofie, artă și literatură.

Îi place să meargă în drumeții și iese adeseori la plimbare cu caiacul pe râul Susquehanna.

Simplu în exprimare, dar complex în sondare și reflecţie, Schweizer abordează un fapt esenţial pentru viaţa noastră: că ne-o petrecem în mare parte așteptând.

Journal of Modern Literature

O carte absolut remarcabilă. Nu doar clară și edificatoare, ci și spirituală, melancolică, profundă. E uimitor de erudită, dar își poartă învăţămintele cu atâta lejeritate și farmec, încât lectura este simplă și captivantă deopotrivă.

Robert Eaglestone, University of London

Între aceste coperte, Harold Schweizer a adunat un întreg univers de meditaţii filozofice și literare pe marginea așteptării. Fiecare pagină conţine fraze pline de un farmec evocator, aproape hipnotic. Despre așteptare e o cufundare adâncă în plăcerile gândirii.

Wendy Steiner, University of Pennsylvania

Deși textul este concis, Schweizer reușește să analizeze o serie de concepte problematice cu o dexteritate uluitoare. O carte minunat scrisă. Absolut strălucită.

Time & Society Review of Books

Vezi mai mult

Vezi mai putin

Despre așteptare - Descriere și informații

Penelopa își țese pânza în așteptarea lui Odysseu, Vladimir și Estragon vagabondează așteptându-l pe Godot și fiecare dintre noi are ceva de așteptat: sosirea unui autobuz în stație, un apel care nu mai vine, ceainicul care stă să dea în clocot. Dar pătrundem oare sensul gesturilor noastre de nerăbdare? Ne întrebăm vreodată care e relația dintre timp și așteptare? Există o etică, sau poate chiar o artă a așteptării? Să însemne internetul, cumpărăturile online și rețelele de socializare că în vremurile noastre așteptarea a luat sfârșit?

Despre așteptare explorează aceste întrebări și altele asemenea. Aducând în discuție câteva exemple fascinante, de la reflecțiile filozofului Henri Bergson pornind de la un cub de zahăr până la picturi ale lui Ferdinand Hodler și texte de Rainer Maria Rilke, Elizabeth Bishop și Raymond Carver, Harold Schweizer analizează din multiple perspective acest fenomen pe cât de prezent, pe atât de des trecut cu vederea.

De la disperare la speranță, trecând prin plictiseală și absurd, Harold Schweizer propune o filozofie a așteptării, înțelegând-o nu ca simplu segment de timp ce trebuie traversat, ci ca pe o condiție a ființei omenești.

Anul apariției: 2023

Format: 13 × 20 cm

Număr pagini: 232

Traducere: Anca-Maria Pănoiu

Autor: Harold Schweizer

Titlu original: On Waiting

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1404-5

Despre așteptare - Cărți asemănătoare