Bine ai venit!
|
| |
Mihaela Bilic - ABC de nutriție - Curtea Veche Publishing
-30%

ABC de nutriție

42,00 lei 60,00 lei
Vrei să fii bine crescut? Atunci trebuie să fii bine hrănit! Află totul despre mâncare din prima carte pentru copii scrisă de un medic nutriționist.

Absolventă a Facultăţii de Medicină de la Bucureşti, dr. Mihaela Bilic este de mai bine de 20 ani medicul nutriţionist care vrea să aducă din nou bucuria şi plăcerea pe mesele românilor.

Autoarea unor cărţi de succes, vândute în mii de exemplare, promotoare a multor campanii de educaţie nutriţională, Mihaela Bilic şi-a propus să le redea oamenilor încrederea în mâncare, arătând că sănătatea are gust! Prin intermediul numeroaselor emisiuni TV la care a fost invitată, dar şi în cadrul conferinţelor şi seminarelor pentru publicul larg, sfaturile şi recomandările ei au ajuns în multe case şi au ajutat mulţi români.

Ca medic primar în specialitatea diabet şi boli de nutriţie, cu un masterat de psihonutriţie la Paris, Mihaela Bilic ne îndeamnă să facem din mâncare un prieten şi din alimentaţia sănătoasă şi echilibrată un stil de viaţă!

ABC de nutriție - Descriere și informații

Relaţia unui copil cu mâncarea se construieşte în copilărie. Atunci învaţă ce înseamnă foamea şi pofta, descoperă plăcerea de a mânca, începe să-şi recunoască nevoile corpului, să ştie ce rol au alimentele. Dar un copil nu poate să-şi construiască singur o dietă diversificată şi echilibrată, nu ştie să se protejeze de supraoferta alimentară, nu reuşeşte să identifice corect produsele. Pentru asta are nevoie de familie, de educaţie, de şcoală, de informaţie, de cărţi… şi de un abecedar de nutriţie!

Gustul se educă şi se antrenează din copilărie. Intră la Şcoala Gustului şi învaţă să faci din mâncare un prieten. E mai distractiv şi mult mai interesant decât la orice altă şcoală, pentru că are gust bun! Joacă-te, experimentează, află, nutriţia este acum pe înţelesul tău. Ai la dispoziţie 30 de jocuri şi experienţe legate de mâncare, 30 de curiozităţi şi secrete despre alimente, teste şi exerciţii de isteţime, liste de echivalenţe, explicaţii medicale şi informaţii ştiinţifice, tabele şi grafice cu procente de nutrienţi, o istorie cu gust şi o diplomă de absolvire. Totul cuprins într-o carte scrisă pentru tine, simplă, colorată şi frumos ilustrată.

Anul apariției: 2016

Format: 19.0 x 25.0 cm

Număr pagini: 112

Autor: Mihaela Bilic

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-588-852-4