Brîndușa Armanca
BIOGRAFIE

Brîndușa Armanca este ziaristă și predă, ca profesor universitar, jurnalismul. A lucrat în echipe prestigioase la Radio Europa Liberă, la publicații ca Revista 22, Expres, Timișoara sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timișoara, studio regional pe care l-a condus șase ani. Filmele de televiziune i-au fost recompensate cu numeroase premii internaționale și naționale. În afara sutelor de articole de presă, emisiuni de radio și televiziune care fac parte din viața unui jurnalist activ, a publicat volumele Televiziunea regională în România, Ghid de comunicare pentru jurnaliști și purtători de cuvânt, Mesajul lui Crypto, Învață să învingi, Media culpa, Istoria recentă în mass-media. Frontieriștii, Abolirea timpului buimac. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta și președinta EUNIC-Ungaria. În 2005 a primit Distincția Culturală a Academiei Române, iar în 2012 Distincția pentru Diplomație Culturală a Ministerului Culturii din Ungaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.