Anca Stuparu
BIOGRAFIE

Anca Stuparu s-a născut la 31 martie 1974 la Lugoj, în județul Timiș. În prezent își finalizează doctoratul în Sănătatea Femeilor la Universitatea de Stat din Minneapolis, Minnesota. Din 1998, Anca locuiește în New York, unde practică Medicină de Urgență Obstetrică și Ginecologie la Jamaica Hospital Medical Center și Elena-Maria Buruiana Physicians. Debutul său literar a fost în 1998, în Revista de Literatură și Spiritualitate RomânoAmericană Lumină Lină. A publicat în revistele Scrisul Românesc, Matricea Românească și Orizont.

În Statele Unite, Anca a publicat poezii în revista Humanities, iar în Canada în Observatorul Cultural. În Noiembrie 2018 a publicat la Timișoara volumul bilingv de poezie De pe alt mal/From Another Shore. Poeziile ei fac parte din Antologia bilingvă a lui Daniel Ioniță Poezia Românească de la Origini până în Prezent. În 2001 s-a căsătorit cu Ion Cassablanca și în 2005 s-a născut băiatul lor, Justin Cleopa, pasionat de tenis, limbi străine, artă culinară, autor al volumului pentru copii Gătiți cu mine!

Povestirile unor școlari zvăpăiați
-5%

40,00 lei

38,00 lei

Descriere Prin această carte te reîntorci puțin în copilărie, retrăiești amintiri, râzi, plângi. E o ocazie prin care timpul este adus înapoi, măcar puțin.