Răsfoiește

Înregistrează-te
AutentificareÎnregistrează-te
Autentificare0 produse
Coșul este gol!
Înregistrează-te
Autentificare0 produse
Coșul este gol!
Răsfoiește
Paginile care urmează pot fi citite ca un mesaj patetic, dar şi ca un testament literar. Dacă nu vor convinge instantaneu, poate vor avea ecou ulterior, când eu nu voi mai fi.
Când eram copil şi am descoperit literatura, mi s-a părut ceva atât de frumos, încât am hotărât, cu un egoism ingenuu, să nu mai vorbesc nimănui de existenţa ei. Voiam ca literatura să rămână numai a mea. Odată cu trecerea anilor, am ajuns, dimpotrivă, să doresc ca toată lumea să se bucure de frumuseţea literaturii. Cum să te uiţi la o auroră boreală, fără să-i chemi şi pe alţii s-o vadă?
Cine mai are nevoie azi de literatură? Îi vedem pe semenii noştri agitându se sau distrându-se de dimineaţa până seara, fără să li se facă sete sau foame de texte literare. Trec, cei mai mulţi, absenţi pe lângă vitrinele librăriilor. Nu au cărţi în casă. Și nu ştiu numele niciunui scriitor, cu excepţia, poate, a lui Eminescu, în legătură cu care îşi aduc aminte doar că scria versuri şi că a murit nebun. Discută despre preţuri, despre starea vremii, despre filme sau meciuri de fotbal, dar aproape niciodată despre cărţi.
Întrebarea revine obsesiv: cine mai are nevoie azi de literatură? Iată şi răspunsul: toţi avem nevoie de literatură, dar nu ştim că avem nevoie.
Alex Ștefănescu este unul dintre puţinii critici literari care iubesc literatura.
– Mircea Dinescu

Alex Ștefănescu este critic și istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. S-a născut la 6 noiembrie 1947. A fost redactor (începând din 1990) și redactor-șef (în perioada 1995–2010) al revistei România literară. În prezent este redactor-șef al revistei Luceafărul și consilier al ministrului Culturii. De asemenea, este au... >
75,00 lei
71,25 lei
40,00 lei
36,00 lei
30,00 lei
19,50 lei
40,00 lei
34,00 lei
24,09 lei
20,47 lei
35,00 lei
21,00 lei
45,00 lei
38,25 lei
30,00 lei
18,00 lei
48,16 lei
43,35 lei
50,00 lei
45,00 lei
59,00 lei
50,15 lei
24,09 lei
20,47 lei
39,00 lei
35,10 lei
40,00 lei
36,00 lei
55,00 lei
49,50 lei
35,00 lei
29,75 lei
35,00 lei
31,50 lei
49,00 lei
44,10 lei
35,00 lei
22,75 lei