Memoria Holocaustului în România în perioada postcomunistă

Conform datelor unui sondaj realizat de Kantar-TNS, politica antisemită a guvernului Antonescu este considerată de majoritatea respondenţilor a fi rezultatul influenţei germane (57%). Tot Germania este indicată drept principalul responsabil pentru exterminarea evreilor din România (55%). Altfel spus, opinia majoritară ignoră responsabilitatea prioritară a regimului Antonescu. Imaginea asociată mareșalului Antonescu rămâne una preponderent pozitivă, 26% dintre respondenţi afirmând că acesta a fost un mare patriot și strateg.

Un sondaj de opinie realizat de Kantar-TNS în 2017 arată că 63% dintre români consideră că Holocaustul a avut loc în Germania, în timp ce doar 33% știu că Holocaustul a avut loc și în România. Mai mult, 71% asociază Holocaustul cu lagărele de exterminare naziste și doar 38% și cu deportările în Transnistria. La aproape treizeci de ani de la căderea comunismului, doar unul din trei români știe că Holocaustul a avut loc și în România. Cu alte cuvinte, majoritatea celor intervievaţi fie nu știu că Holocaustul a avut loc și în România, fie îl confundă cu deportarea evreilor la Auschwitz.

O excepțională analiză a evoluției lente, dar continue, de la negarea Holocaustului și deformarea istoriei sale spre o confruntare deschisă cu tragicul trecut al acestuia, spre o înțelegere nu doar a dezvoltării memoriei publice în noua democrație, postcomunistă, dar și a situației ei prin comparație cu statele învecinate care au un trecut asemănător.

—Radu Ioanid, autorul cărții Holocaustul în România

Deși au avut loc schimbări pozitive, în România încă există o prăpastie uriașă între faptele istorice și cunoașterea de către public a Holocaustului. Volumul de față vine cu o nouă și nuanțată comprehensiune asupra „războiului memoriilor“ în Europa Răsăriteană postcomunistă.

—Diana Dumitru, autoarea cărții The State, Antisemitism, and Collaboration in the Holocaust 

Cum este construită memoria Holocaustului în România postcomunistă? Alexandru Florian și un grup de cercetători își propun să explice cum și de ce România – un spaţiu din care au fost deportaţi și au pierit zeci de mii de evrei și romi – încă nu reușește să își asume trecutul recent. Studiile din acest volum se concentrează pe analiza rolului guvernului și al altor categorii de actori publici în construirea, promovarea, apărarea sau, dimpotrivă, contestarea memoriei Holocaustului, dar și a instrumentelor – mass media, monumente, acţiuni comemorative – prin intermediul cărora este creată memoria publică. Volumul aduce laolaltă o varietate de perspective și propune o cercetare a memoriilor ce coexistă astăzi în spaţiul public românesc, a modului în care memoria Holocaustului poate fi susţinută sau deformată și a manierei în care rememorarea publică a Holocaustului poate fi încurajată în societatea românească actuală.