Volumul
Aproape liber, cu paradoxalul său aer de incisivitate şi de melancolie, de rigurozitate şi de blândeţe, prezintă o surprinzător de largă radiografie a lumii şi a culturii româneşti contemporane.
„Ritmul şi stilul publicistic diferă fundamental de cele ale creaţiei sau criticii literare. Se apropie mai mult de ale cronicii literare săptămânale, făcută de asemenea în regim de deadline apropiat. Dar Publizistik este totuşi altceva: ceva de sine stătător, ceva ce nu seamănă cu nimic. Aici, numai aici, poţi să fii şi serios, şi ironic, şi patetic, şi cu haz pur şi simplu (dacă ai haz; altfel e mai greu…). Aici poţi să schimbi registrele în viteza pe care ţi-o alegi, cu alternări, mixări, prelucrări. Aici ai toată libertatea din lumea scrisului, condensată într-un număr fix de semne ce pot fi montate oricum, pe orice temă, în orice registru, cu dublă, chiar triplă intenţionalitate. Numai previzibil, flasc, moralizator şi plicticos să nu fii. Căci autorii noştri «neînţeleşi» sunt de regulă comici; dar un publicist necitit de nimeni e chiar un personaj tragic.“
— Daniel Cristea-Enache
Publicistica ne arată că nu există critic literar influent care să nu fie tentat să scruteze cetatea. Daniel Cristea-Enache are o privire caleidoscopică asupra societăţii româneşti, cadrul percepţiei sale restrângându-se pe măsură ce avansezi în lectură. Lupa pe care autorul o foloseşte se focalizează pe cele mai diverse ipostaze ale peisajului românesc, de la generalităţi de ordin istoric şi politic până la aspecte aproape intime, trecând însă, ca printr-un miez situat între cele două falii, prin chestiuni de istorie şi critică literară, adică prin ceea ce l-a impus pe Daniel Cristea-Enache în viaţa culturală românească. Rezultatul acestui examen amănunţit este un discurs fără compromisuri, remarcabil prin claritatea argumentaţiei şi, indiferent de subiectul tratat, printr-o permanentă căutare a echilibrului, a înţelegerii juste. În plus, deşi autorul, cu spiritul său critic, îşi pune singur la îndoială talentul de scriitor, textele, cu precădere cele memorialistice din ultima secţiune a cărţii, îl contrazic vehement.
