Bine ai venit!
|
| |
Alexandru Muraru - Ana, Regina - Curtea Veche Publishing
-10%

Ana, Regina

Acasă pentru totdeauna
32,40 lei 36,00 lei
„Regina neîncoronată a României — cea al cărei destin a fost acela de a fi, pentru lungi decenii, punctul de sprijin în univers al Regelui Mihai —, deconspirată de moarte, intră sub lumina lacomă a reflectoarelor în inima poporului român care, în sfârșit, o cunoaște și nu o va mai uita.”

—Ana Blandiana

Alexandru Muraru, Doctor în ştiinţe politice, este cercetător ştiinţific şi cadru didactic în Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

A beneficiat de burse de studii la University of London – Royal Holloway, Universiteit Utrecht, Northwestern University, Center for Advanced Holocaust Studies etc.

A susţinut prelegeri şi conferinţe internaţionale pe teme de istorie recentă sau istoria mentalităţilor în centre academice consacrate şi în universităţi de renume mondial. De asemenea, a participat la numeroase seminarii, workshopuri organizate de instituţii academice prestigioase sau universităţi de vară din Europa şi America de Nord.

Este autorul cărţilor Cum supravieţuieşte monarhia într o republică? Regele Mihai, românii şi regalitatea după 1989 (Editura Curtea Veche, 2015) şi Republica Monarhică. Aportul Familiei Regale la integrarea euro atlantică a României (Editura Junimea, 2009). A coordonat (împreună cu Daniel Şandru) volumul Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României (Editura Adenium, 2016).

A publicat numeroase studii şi articole privind problema monarhică în România postcomunistă şi evoluţiile generate de acest subiect. Între 2005 şi 2009 a fost consilier la Cancelaria Primului Ministru al României, apoi consilier pentru Parlamentul României. Din aprilie 2013 până în martie 2014 a condus, în calitate de preşedinte-director general, Institutul Naţional al Patrimoniului.

În decembrie 2014 a fost votat de Parlamentul României, pentru un mandat de patru ani, ca membru titular în conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune.

În mai 2008 a fost decorat de M.S. Regele Mihai I cu medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate“, iar în octombrie 2015 a fost decorat cu ordinul „Coroana României“ în grad de Ofiţer.

Ana, Regina - Descriere și informații

„Strănepoată de regi, nepoată din soră de împărăteasă, Regina Ana ne-a cuprins în cercurile ocrotitoare de lumi monarhice. Prin ea, am simțit înțelepciunea lui Dumnezeu, am trăit într-o comuniune prin iubire. Regina Ana ne-a învățat să iubim libertatea.”

—Grigore Leșe

„Mulți din strămoșii ei au avut pe umeri soarta Europei. Unii au fost eroi, iar câțiva au fost sanctificați. Regina a mers la război ca simplu soldat, iar apoi a acceptat, alături de noi, soarta de a aștepta și de a spera. Nu ar fi putut exista pe pământ cineva care să ne stea alături cu atâta credință și curaj. Soarta a pus-o alături de Elisabeta, Maria și Elena, Reginele României.”

—Majestatea Sa Regele Mihai I al României

„Sper ca generațiile pe care noi le-am crescut să continue lucrul pe care Regele și înaintașii lui l-au făcut. Familia noastră aparține acestei țări. Sunt convinsă că urmașii noștri vor avea forța și inspirația de a se identifica deplin cu sufletul țării.

Există o poezie pe care România o are, eu am văzut-o. În păduri, pe câmpuri, în văile românești totul cântă. Copiii mei s-au dăruit acestei idei, și astfel și-au găsit identitatea. Regele și-a crescut fiicele pentru România. Poporul nostru este dăruit cu un talent enorm. Oamenii trebuie lăsați să prindă curaj, fiindcă au fost complet culcați la pământ. Dacă românii ar reuși să fie din nou mândri de ei înșiși, ar ajunge departe!”

—Regina Ana a României



Texte semnate de:

Radu F. Alexandru • Lucian Avramescu • Ana Blandiana • Flavius Boncea • Sanda Budiş • Cristian Câmpeanu • Răzvan-alexandru Constandache • Marina Constantinescu • Mihai Copăceanu • Rodica Culcer • Lucian Dîrdală • Mihai Dorin • Victor Eskenasy • Radu Ghidău • Petre Guran • Bedros Horasangian • Ion M. Ioniţă • Nora Iuga • Alexandra Lemnaru • Grigore Leşe • Diana Mandache • Andrei Marga • Oana Marinescu • Ivona Mariş • Alexandru Muraru • Andrei Muraru • Noel Negrea • Cornel Nistorescu • Claudiu Pădurean • Mihnea-petru Pârvu • Ion Petrescu • Adrian Popescu • Adelina Rădulescu • Marilena Rotaru • Silviu Sergiu • Ion Spânu • Paul Stan • Ioan Stanomir • Marian Sultănoiu • Daniel Şandru • Stelian Tănase • Cristian Teodorescu • Cristiana Trică • Doina Uricariu • Ana Vancu • Ioan Vieru • Răzvan Voncu

Anul apariției: 2016

Format: 13.0 x 20.0 cm

Număr pagini: 288

Autor: Editor Alexandru Muraru

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-588-909-5

Ana, Regina - Cărți asemănătoare