Marianne Legato
BIOGRAFIE

Dr. Marianne J. Legato, membră a Colegiului American al Medicilor, recunoscută pe plan internațional și în mediile universitare medicale ca autoare de cărți și susținătoare de conferințe, predă medicina generală la Universitatea Columbia, unde a pus bazele Parteneriatului pentru Medicina Orientată în Funcție de Sex, pe care îl și conduce.

Medicina orientată în funcție de sex este știința care demonstrează modul în care biologia diferă la bărbați față de femei, precum și faptul că stabilirea diagnosticelor și a tratamentelor trebuie să fie diferită în funcție de sex.

Este unul dintre experții mondiali în această nouă ramură a medicinei și a câștigat mai multe premii pentru lucrările sale și pentru activitatea depusă în cercetarea sănătății femeii. În 1997, a fost nominalizată de către The New York Times între principalii 12 medici specializați în domeniul sănătății femeii, iar New York Magazine a declarat‑o unul dintre cei mai competenți medici din New York, primind titlul de „American Health Hero“, acordat de organizația American Health for Women. A susținut peste 100 de seminare și conferințe în Statele Unite și a participat la nenumărate emisiuni de televiziune: Good Morning America, Good Day New York, Joan Hamburg Show, The Today Show și Oprah Winfrey Show.

Descriere O colecţie intimă de sfaturi, probleme şi soluţii pentru fiecare membru al familiei; o familie cu adevărat fericită.