Aşteptându-l pe Godot. Eleutheria. Sfârşitul jocului. Ediţia a II-a

Colecție: Byblos

Titlu original: En attendant Godot; Eleutheria; Fin de partie

Traducător: Gellu Naum şi Irina Mavrodin

Copertă: Griffon and Swans Productions (www.griffon.ro)

Anul apariției: 2010

Număr pagini: 304

Format: 13 x 20 cm

ISBN: 978-606-588-035-1

Aşteptându-l pe Godot. Eleutheria. Sfârşitul jocului. Ediţia a II-a

Autor: Samuel Beckett

Stoc epuizat
26,97 Lei

Comenzi telefonice:
021 222 25 36 / 0744 369 721
Interval orar: 9:00 - 17:00
  • Samuel Beckett (1906–1989), unul dintre marii scriitori care au definit identitatea culturală a secolului XX, a excelat în domenii diverse — de la dramaturgie la roman, de la nuvelistică la poezie şi eseu. Născut la Dublin într-o familie de irlandezi protestanţi, educat la Trinity College Dublin, unde a studiat franceza şi italiana, Beckett s-a stabilit definitiv la Paris în 1950, nemairevenind niciodată în Irlanda natală. Printre operele sale cele mai cunoscute, în mare parte scrise de autor şi în franceză, şi în engleză, se numără piesele de teatru Aşteptându-l pe Godot, Sfârşitul jocului, Ce zile frumoase!, Eleutheria, romanele Murphy, Watt, Mercier şi Camier, Molloy, Malone moare, Cum e, la care se adaugă numeroase volume de nuvele, povestiri şi poezie. În 1969, lui Samuel Beckett i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură.



    Volumul de faţă este un regal: el reuneşte trei piese celebre din creaţia dramatică a lui Samuel Beckett, în traduceri semnate de doi dintre cei mai talentaţi poeţi, dar şi traducători români — Gellu Naum şi Irina Mavrodin:
    Aşteptându-l pe Godot (1952)
    Eleutheria (1947)
    Sfârşitul jocului (1957).



    „Nu am idee despre teatru. Nu mă pricep deloc. Nu mă duc la teatru. Este un lucru admisibil.
    Dar ceea ce este fără îndoială mai puţin admisibil, în aceste condiţii, este să scrii o piesă şi apoi, după ce ai făcut-o, să nu ai idee nici despre aceasta.
    Este din nefericire cazul meu.
    …Nu ştiu mai mult despre această piesă [Aşteptându-l pe Godot] decât cel care ajunge să o citească cu atenţie.
    Nu ştiu în ce spirit am scris-o.
    Nu ştiu mai mult despre personaje decât ceea ce spun ele, ceea ce fac şi ceea ce li se întâmplă. În înfăţişarea lor, am indicat puţinul pe care l-am putut întrezări. Meloanele, de exemplu.
    Tot ce puteam şti am arătat. Nu este mult. Dar îmi este de ajuns, şi asta chiar din plin. Aş spune chiar că m-aş fi mulţumit şi cu mai puţin.
    Cât despre dorinţa de a găsi în toate acestea un sens mai adânc şi mai înălţător, sunt incapabil să arăt vreun interes. Dar ar putea fi posibil…“


    „Sunt întotdeauna profund contrariat când se spune despre Beckett: «Vai, e atât de dificil!» - sau avangardist, sau complex, sau... ambiguu. Este cel mai mare nonsens, căci Beckett este probabil dramaturgul cel mai naturalist pe care îl ştiu, dar şi cel mai limpede şi mai puţin obscur. «Obscuritatea» rezidă tocmai în asumarea obscurităţii.“
    Edward Albee

    Samuel Beckett,
    ianuarie 1952