Bine ai venit!
|
| |
Autor

Iulian Tănase

Iulian Tanase - Carti

Iulian Tănase s-a născut pe 3 septembrie 1973 la Moinești, Bacău. A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, în 1999, și Faculta­tea de Filosofie, Universitatea din București, în 2010. A fost redactor la revistele satirice Academia Cațavencu (1997–2010) și Kamikaze (2010–2011), și realizator de programe la Radio Guerrilla (2004–2019).

A publicat în România volumele: Îngerotica (1999), Poeme pentru orice eventualitate (2000), Iubitafizica (2002, 2003, 2013), Sora exactă (2003), Ochiul exploziv (2006), Trusa instalatorului de umbre (2006, împreună cu Dan Stanciu), Abisa (2007, 2016), Adora (2009), Cucamonga (2011), Oase migratoare (2011), Manualul Îmblînzitorului de Cafele (2013), Teoria tăcerii (2015, 2018), Experimentul MAMATATA (2015), Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat (2017), Melciclopedia (2017), Extraordinara călătorie a ariciului Ariston (2019).

În străinătate a publicat volumele: Balkanische Alphabete (împreună cu Constantin Acosmei și Vasile Leac), traduceri de Sabine Küchler, Hans Till și Ernest Wichner, Wunderhorn, Heidelberg (2009), Aimétaphysique (la science des amours imaginaires), traducere de Valentina Butoescu, Éditions Le Coudrier, Belgia (2010), La Demonadologio, traducere în esperanto de Ionel Oneț, Eldonejo Bero, Rotterdam (2013), Abgrunde, traducere de Ernest Wichner, Brueterich Press, Berlin (2018).

După texte de Iulian Tănase s-au făcut mai multe spectacole de teatru: Șotron (regia: Nona Ciobanu, Ljubljana, 2010); Iubitafizica (producție a Lightwave Theatre Company, 2014); Teoria tăcerii (spectacol-lectură în regia Marianei Cămărășan, Festivalul de Teatru Undercloud, 2017); Sunt eu, Annabel (producție a Lightwave Theatre Company, 2017).

A coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum, Editura Vinea/ICARE, 2002. Împreună cu Dan Stanciu și Sebastian Reichmann, coordonează publicația Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum.

A participat ca visiting writer la programul International Writers Workshop, Hong Kong (2008) și cu lucrări la London International Festival of Surrealism (2007, 2008). Este prezent cu texte în reviste și antologii din România, Germania, Austria, Anglia, Statele Unite, Hong Kong, Slovenia, Cehia, Franța. A susținut lecturi publice în China, Hong Kong, Germania, Austria, Italia, Slovenia, România. În 2009 a primit Premiul Hubert Burda pentru tineri poeți din Europa de Est (Offenburg, Germania), iar în 2011 Premiul 1+1+1=1 Trinitate / Literatură (Graz, Austria).