Acum citești
Nașterea întru pandemie a ,,omului nou” și carantinarea cu noi-înșine. ,,Lumea mascată”, văzută prin ochii medicului-poet Adrian Sângeorzan: ,,E mai amar ca pe vremea cafelei din năut”

Nașterea întru pandemie a ,,omului nou” și carantinarea cu noi-înșine. ,,Lumea mascată”, văzută prin ochii medicului-poet Adrian Sângeorzan: ,,E mai amar ca pe vremea cafelei din năut”

,,Miracole” – poezie de Adrian Sângeorzan, volumul ,,Lume mascată”

,,O Doamne, ce fericit sunt că pot mirosi toate miasmele lumii
Ce bine că apa are gust de apă și nu de vin
Ca în miracolele acelea din Betlehem când peștii
Intrau singuri în plasă și se înmulțeau acolo
În scurta lor captivitate
Doar cât să ne umple nouă burțile flămânde.
Orbii începuseră să vadă, șchiopii să meargă
Și nimeni nu voia să fie primul care ridică piatra.
Execuțiile păreau puse la zid
Și Pilat din Pont a fost primul care s-a spălat pe mâni.
Azi toți suntem niște Pilați mascați
Avem tone de săpun și apă berechet în apeductul
Care vine direct din nori.”

Nu întâmplător încep scriitura mea cu poezia ,,Miracole”, scrisă de medicul-scriitor Adrian Sângeorzan, din volumul ,,Lume mascată.” Cu siguranță, lumea are, mai mult decât oricând, nevoie de miracole. De oameni-lumină. De cei care poartă în ei sclipiri de speranță și o nestăvilită dorință de a face punte între lumi. Sunt oamenii, care dincolo de vreme și de vremuri, propovăduiesc viața în toate formele ei.

Doi ani de pandemie. Mă uit dincolo de ecranul laptopului, în timp ce mâinile mi se plimbă singure pe taste, cautând un început de poveste. O poveste în care singurul adevăr este că peisajul lumii de astăzi are alte culori. Alte fețe. Alte măști. La propriu. Că lumea s-a transformat într-o frumoasă străină, care admiră de la distanță ceea ce odinioară cuprindea nestingherită și poate mult prea nepăsătoare între brațele ei.

Cărțile, miracole către oameni!

Privesc atentă cărțile din jurul meu și îmi dau seama că ele, doar ele, au rămas miracole certe spre oameni. Că păstrează cel mai scurt drum către povestea nealterată. Către lumea fără mască, dezbrăcată de cele mai grele și împovărătoare cicatrici. Chiar eram fericiți și nu știam?
Recunosc, m-a captivat întotdeauna povestea omului din spatele cărții. Ea însăși o poveste în sine. Uneori, ușor oximoronică. Dulce-amăruie. O splendidă-amăgire. Sau dimpotrivă. Un miracol la porțile Infernului mascat din noi. Ușor stranie. Frapantă în micile ascunzișuri. Mare prin experiență. Debordantă și emoționantă prin trăiri.

Începutul poveștii…

Degetele îmi fug pe tastatură. Nu doar că povestea se conturează, dar povestea există. Adrian Sângeorzan este un om-poveste. Este medic ginecolog la New York, scriitor, prozator și poet. Poate cea mai frumoasă și neașteptată combinație din lume. Știința și literatura. O bucată de viață, cântărită cu precizia unui ceasornic întâlnește o altă bucată de viață care prinde contur în mintea și în imaginația noastră.

Medic. Scriitor. Prozator. OM

Te întrebi cum este posibil ca omul acesta cufundat în labirintul unei meserii, care te îngenunchează și te subjugă – în sensul cel mai frumos al cuvântului – scrie cu o asemenea intensitate. Cu o asemenea dorință. Cu un drag enorm de poveste și de reîntoarcere la oameni, la locuri, la amintiri.

Medic cu patalama, Adrian Sângeorzan știe, mai bine ca oricine, că secundele fac diferența dintre viață și moarte. Că nu este loc de vorbe, de visare, nici de presupuneri. Totul se desfășoară cu o precizie de ceas elvețian. Mărturisea într-un interviu acordat pentru ziarul ,,Adevărul” că ,,nu poți să fii medic ginecolog dacă nu iubești femeia.” Dacă nu o respecți. Dacă nu o înțelegi cu adevărat. Iar el a făcut asta. A fost, de fapt, temelia pe care și-a clădit o carieră de excepție ca medic ginecolog în New York, acolo unde locuiește din 1990. S-a născut la Bistriţa și a absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii din Cluj.

Pentru eternitate!

Povestea lui Adrian Sângeorzan nu avea cum să rămână în anonimat. Pentru că există în el – în drumul său spre medicină, în medicul de astăzi, în tânărul de odinioară, în maidanul copilăriei din Bistrița, în cosmopolitul New York-ului, în Brașovul în care avea să-l descopere pentru prima dată pe medicul din el, în întreaga sa viață – un excelent material pentru o scriitură de excepție. Sunt vieți care poartă în ele harul de fi scrise, de a fi cunoscute, de a fi rostite. De a face istorie în sufletele altor oameni. De a-i inspira. De a le fi călăuză.

Trebuie să treci la propriu prin bătaia puștii, să plătești un tribut greu fiecărei reușite ulterioare pentru a înțelege de ce fiecare cuvânt, fiecare frază dintr-o carte, duce cu ea o cruce grea. Pentru mulți oameni, aproape imposibilă. Omul Adrian Sângeorzan a înțeles asta mai bine ca oricine. Tocmai de aceea, a știut să aștearnă pe hârtie tot ceea ce-l definește, ceea ce-l mistuie, ceea ce-l frământă și ce-l bucură. În fața unei foi de hărtie sau updatându-ne contextului, în fața laptopului, vorbele și cuvintele ne definesc. Ne completează. Ne conturează povestea.

Genele medicinei versus genele literaturii

Tatăl a fost profesor, mama, învăţătoare si cei doi unchi, doctori. Am putea spune că a avut tatuate, încă de mic, genele medicinei și ale literaturii. În toată complexitatea lui. Și a lor. Omul care salvează vieți și aduce pe lume copiii, medicul ginecolog din New York, dar și cel care ne salvează sufletele cu poveștile și cu poemele sale. Drumurile sunt diferite, miza este aceeași.

Povestirile şi romanele sale, inspirate din aventurile trăite ca medic, dar şi ca emigrant român, îi arată pe deplin talentul de a surprinde momentele care au bătut, de fiecare dată, cuiul victoriei în peretele nevăzut al Cerului. Când a râs, când a plâns, când s-a întrebat cine este și ce caută în viața lui, dar mai ales când s-a bucurat.
Când m-am documentat despre omul, medicul și scriitorul Adrian Sângeorzan, mărturisesc că primul meu gând a fost: of, am pierdut încă un doctor excelent…A mai plecat unul dintre ai noștri! America, ,,tărâmul făgăduinței” a câștigat din nou. Ce bine știe să adulmece prada și s-o ademenească, în timp ce promisiunile patriei mamă nu mai țin loc nici de foame, nici de sete.

Tot unul de-al nostru…

Greșit! Cărțile scriitorului Adrian Sârgeaorzan sunt dovada vie că este și va fi mereu unul de-al nostru. De ce spun asta? Pentru că veți găsi în scriitura lui acel umor neaoș românesc, pe care nimeni nu ni-l va putea lua niciodată. Este parte din ADN-ul nostru. Acel haz de necaz care ajută de fiecare dată să vezi că dracul nu-i atât de drac. Că există și o parte plină a paharului.

Lumea mascată, încotro?

Volumul de poezii ,,Lume mascată” – o carte pe care am primit-o de la doamna doctor Anca Stuparu – este ultima creație literară, scrisă în perioada pandemiei de medicul Adrian Sârgeorzan și publicată în limba germană la editura Ludwigsburg „Pop Verlag.”

Voi face o mică paranteză pentru a puncta că dr. Anca Stuparu a lucrat, asemenea medicului Adrian Sângeorzan, pentru Jamaica Hospital. Își termină doctoratul în Sănătatea Femeilor la Universitatea de Stat din Minneapolis, Minnesota, avându-l coordonator de rotație clinică si teză pe medicul Adrian Sângeorzan, personajul principal al poveștii noastre. Anca Stuparu a publicat la editura Curtea Veche Publishing cartea ,,Povestirile unor școlari zvăpăiați. Amintiri pandemice.”

Nașterea întru pandemie a ,,omului nou”

,,Lume mascată” poartă în ea toate trăirile unui medic care a fost în prima linie, pregătit mereu să câștige lupta cu viața. Cu viețile celor care au aveau nevoie de el. A copiilor care, neascultători de mici, au ales să vină pe lume în pandemie.

Mai mult, este o constientizare a ceea ce am pierdut, o naștere întru pandemie a ,,omului nou”, o izolare și o carantinare cu noi-înșine, dar și un fel de a învăța să ne trăim viața într-o lume în care ,,se moare mai repede decât se naște.”

Poeziile din acest volum au fost traduse și în mandarină pentru Revista Taiwaneză de Literatură „Li” de către poetul taiwanez Kuei-Shien Lee, nominalizat de patru ori la Premiul Nobel pentru literatură. Totodată, poeziile scrise în această perioadă au fost publicate, în iulie 2021, în revista columbiană „Urraka” din Cartagena și pe pagina Festivalului Internațional de Poezie, de la Medellin, unde Adrian Sângeorzan a fost poet participant.

Omul nou – poezie din volumul ,,Lume mascată”

,,Omul Nou abia acum va fi să se nască
Îl poți vedea deja oriunde
Pășește cu capul în jos, are un cip
E veșnic pe Internet și poartă o mască.”

Doar cu tine – poezie din volumul ,,Lume mascată”

,,Uite-așa am rămas doar cu tine
Izolat pe-o insulă pustie în mijlocul
Oceanului ferecat în spatele nostru cu apă,
Albatroși și cu toate creaturile.
Nimeni nu mai vrea să ne vadă
Oricât ne-am da cu clor și cu toate descântecele bunicelor.
Eu scormonesc prea adânc în puroiul lumii
Tu stârnești demoni sarcastici
Greu de suportat pentru îngeri mascați.
Mă întreb dacă Sorescu a avut dreptate
Când a ales femeia, sticla cu vin și cartea
În ultima lui izolare.
Cartea aș putea s-o scriu singur, vinul să-l fac din ce crește
Dar femeia din ce s-o fac?
Tu n-ai ieșit din niciuna din coastele mele.
Pieptul meu e un pian dezacordat
Care improvizează cântece de carantină.”

Mi-a plăcut răspunsul lui Adrian Sângeorzan atunci când a fost întrebat într-un interviu pentru ,,Adevărul” ce a înseamnat pandemia pentru medicul din el.

,,Muncind din greu într-un spital care fusese transformat în ”Covid hospital”, și-n care, am continuat să aduc copii pe lume, pentru că ei erau pe drum și trebuiau să se nască! Sala de naștere, a fost complet separată de restul spitalului, sigilată! Spitalul devenise o reanimare pe 5 etaje, în care, se auzeau doar ventilatoarele și acel COD 99, în difuzoare, adică, atunci când cuiva i se oprea inima. Eu stăteam ascuns în camera de gardă și ieșeam mascat ca un scafandru când era nevoie de mine. A fost mai greu și mai lung decât în perioada Rovoluției din 1989, care, s-a terminat în câteva zile. Atunci, eram la Maternitatea din Brașov din care n-am ieșit 48 de ore. Atunci aveam entuziasm, știam că ceva rău se terminase. Cu gărzile din pandemie, a fost un coșmar de durată. Mulți doctori s-au îmbolnăvit, unii au murit.”

Big Bang – poezie din volumul ,,Lume mascată”

,,Ce renașterea fantastică va aduce această molimă
După ce toți artiștii bătrâni s-au dus la farmacii
Și nu s-au mai întors niciodată.
În lumea nouă gravidele vor naște doar gemeni
Grâul va crește de la brâu în sus
Norii vor plânge cu lacrimi cât pumnul
Iar gândurile noastre vor fi îngrămădite
Într-un cip mic pe care Dumnezeu îl va pierde
La următorul big bang.”

Un doctor…de femei!

Volumul ,,Între Două lumi – Povestirile unui doctor de femei” – Studenția / Seherezada/ Biciclete, bazooci, cuțite – este pur și simplu savuros. Ecuația se schimbă total atunci când te afli în fața unui medic care scrie, care are umor, care între gărzile făcute la spital așterne pe hârtie un gând, o dorință, o viață de om. Asta îl umanizează și îl coboară printre noi. Îl face părtaș fricilor noastre.

Intratul la Medicină, sfaturile practice ale bunicului, emoțiile examenelor, amenințarea părinților cu porcii de la Sigmir, aventurile alături de colegi, profesorii de la Facultatea de Medicină din Cluj, care au dat și mai mult sens visului de a ajunge medic, părinții, imaginea spitalului din Brașov, primele nașteri la care a asistat, toate sunt descrise magistral în scriitura lui Adrian Sângeorzan. Este acolo o lume întreagă a celui care a fost și a celui care a devenit. Atât de bine surprinsă, cu persoanaje atât de bine conturate.

Adrian Sângeorzan: ,,Intratul la Medicină a fost primul meu mare pariu câştigat cu viaţa”

,,Aveam 18 ani şi tocmai mi se făcuse frică de viitor, care pe atunci avea pentru mine o reprezentare inversă. Îl simţeam nu în faţă, unde îi e locul, ci în spate de unde venea ca un bolid gata să mă strivească. (…) Doar pentru examenul oral cred că bunicul meu a avut o soluţie mai bună. Deloc americană. Trebuia să expun două subiecte, contra cronometru, în faţa unei comisii formată din trei profesori universitari, perspectivă înfricoşătoare pentru un puşti de 18 ani, pe care i-am mărturisit-o bunicului.

Înainte de examen mi-a dat un ceas de mână şi mi-a spus:Ceasul e ca să nu întîrzi. Dar frică, băiate, să-ţi fie numai de judecata de apoi. Profesorii ăia n-au cum să te judece pe tine. Nu ei te-au făcut. Sunt şi ei nişte bieţi oameni ca şi noi. M-a văzut neconvins şi a adăugat puţin mai pornit. – Fă şi tu ce făceam eu când trebuia să ieşim din tranşee la atac. Întâi mă rugam şi-mi făceam cruce cu limba, apoi ieşeam cu arma în mână înjurându-i cumplit pe toţi. Cu cât îi ocăram mai tare cu atât prindeam mai mult curaj. Înainte de-a intra la profesorii ăia fă şi tu la fel. În gând însă băiete, nu uita în gând.

Nici unul din cei ce m-au examinat n-a bănuit ce era la gura mea pe dinăuntru. Am luat examenul cu o medie mare, făcând-o pe mama să leşine iar pe tata să mă lase să fumez cu el ca între bărbaţi la un pahar de bere”, povestește cu tâlc Adrian Sârgeorzan.

Adrian Sângeorzan: ,,Salariile noastre erau atât de mici, încât unii uitau să şi le ridice cu săptămânile”

,,Când m-au trimis la spitalul din Braşov am fost sigur că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Pe atunci nu-mi puteam dori mai mult decât să lucrez într-un spital mare din Transilvania. Piciorul lui Dumnezeu a început să-mi alunece încet din mână atunci când directorul m-a chemat la el şi mi-a spus privindu-mă suspect peste ochelari.

– Eşti ultimul venit şi ai să-ncepi de jos, cum am făcut-o cu toţii. Toate ţigăncile sunt ale tale.
În spital exista o ierarhie aproape militară şi o distribuţie riguroasă a muncii. Pe vremea aceea medicii trăiau mai mult din ceea ce primeau de la bolnavi. Salariile noastre erau atât de mici, încât unii uitau să şi le ridice cu săptămănile. Când am ajuns şi eu la această fericită amnezie, am plecat în America.

De la ţigănci nu primeai nimic şi ele îmi fuseseră neoficial repartizate mie pentru o perioadă nedefinită de timp. Uneori primeam câte un coş cu ciuperci sau cu fructe de pădure. Pentru ele viaţa şi timpul curgeau în jurul naturii. Dacă le întrebam pe cele gravide când au avut ultima menstruaţie, îmi răspundeau după lungi momente de gândire că „pe vremea murelor sau a zmeurei“.

Adrian Sângeorzan, un om-lumină!

Adrian Sângeorzan este autorul volumelor de poezie în ediție bilingvă româno-engleză: ,,Pe viu”, ,,Tatuaje pe marmură”, ,,Anatomia lunii”, ,,Voci pe muchie de cuțit” (exquisite corpse cu Carmen Firan), ,,Ținere de minte”, precum și volumul ,,Geografia lucrurilor”, apărut la Charmides.

Articol recomandat
noutati la curtea veche

A publicat colecții de eseuri și povestiri, printre care ,,Între două lumi – povestirile unui doctor de femei”, ,,Bătaia pe umăr”, ,,Judecata” (Adrian Sângeorzan vs. Carmen Firan, cu un verdict de Andrei Codrescu) și ,,Drumuri”, (Scrisul Românesc).

,,Între femei” și ,,Certificat de virginitate”, două cărți publicate de Editura Curtea Veche Publishing!

,,Între femei” – o carte publicată la editura Curtea Veche Publishing. Indiferent că se află în sala de naşteri a unui spital din Braşov, din Bucureşti sau din New York, unde profesează acum, Adrian Sângeorzan practică ginecologia şi obstetrica pentru că este vorba despre…viaţă. Dar această viaţă între femei este în sine o veritabilă epopee eroică pe două continente, descrisă cu vervă, umor şi dramatism.

,,Certificat de virginitate ȘI ALTE POVESTIRI” – lumile construite minuțios de Adrian Sângeorzan au ceva din căutările și visurile oricăruia dintre noi. Realitatea este ficționalizată, iar ficțiunea devine o realitate posibilă. Totul pentru a răspunde acelorași întrebări care ne frământă de-a lungul vieții: Cine suntem? Încotro ne îndreptăm? Care ne este locul în această lume? Tot la editura Curtea Veche Publishing, medicul Adrian Sângeorzan a publicat și cărțile ,,Vitali” și ,,Circul din fața casei”, aceasta din urmă tipărită în două ediții.

Omul sfințește și locul și cartea!

Despre Adrian Sângeorzan au scris critici și scriitori români și americani, printre care: Dan C. Mihăilescu, Marius Chivu, Gabriel Coșoveanu, Andrei Codrescu, Luminița Corneanu, Horia Dulvac, Oana Băluică, Nina Cassian, Andrey Gritsman, Bruce Benderson, Nava Renek.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Organizației Internaționale de Poeți Poetas del Mundo și al Bibliotecii Internaționale a Poeților din SUA. Fragmente din scrierile sale au fost traduse în antologii apărute în Europa și America. Totodată, medicul-scriitor Adrian Sângeorzan are poezii publicate în două reviste de literatură vietnameză – traduse de scriitoarea Kieu Bich Hau, în Uzbekistan – tradus de scriitoarea Xosiyat Rustamova, dar și în Bengali – în două reviste literare, traduse de poetul Biplab Majee.

Adrian Sângeorzan apare și în documentarul Decrețeii (regia Florin Iepan), în care vorbește despre dubla sa calitate de medic ginecolog în România comunistă și de autor al unui volum legat de subiectul filmului.

În loc de concluzie…

E greu să găsești o concluzie la povestea lui Adrian Sângeorzan. Fie că l-ai cunoscut pe medicul sau pe scriitorul din el. Omul care aduce pe lume copiii și care deslușește cu măiestria unui alchimist tot ceea ce este complicat, tainic și miraculos în fiecare femeie. Omul care s-a întâlnit, în prima linie, a vieții și a morții cu ,,lumea mascată” a zilelor nostre din pandemie. Ardeleanul care a câștigat, pas cu pas, cu sacrificii, dăruire, renunțare, speranță drumul spre visul american, devenind medicul de excepție de astăzi.


“Sângeorzan își pastrează în toate povestirile un aer proaspăt de umanitate si umor. El aduce pe scena americană ceva ce lipsea de la William Carlos William: poetul-doctor, o persoană care vindecă trupurile efemere fără a sacrifica sensibilitatea, intelectul și fantezia care ne hrănesc mințile și sufletul”

Bruce Benderson, SCRIITOR AMERICAN

Un medic între femei. Un mentor. Un prieten. O iubire. O viață. Povestea continuă…

Etichete – poem din volumul ,,Lume mascată”

,,N-aș fi crezut să aduc copii pe lume
În spatele unei morgi ambulante
Se moare mai repede decât se naște
Nu e război, dar așa îl numim
Și e vreme frumoasă de Paște.

Sunt mai mascat decât am fost vreodată
Aș putea fi luat drept scafandru sau cosmonaut
E mai amar ca pe vremea cafelei din năut.
Ne-am înmulțit prea mult și prea deodată
Ne credem prea darnici și buni
Împărțirea se face doar o singură dată
La casa de bătrâni sau de nebuni.

Când te naști primești un scor și o etichetă
Apoi stai cuminte cu mâinile la spate
Să-ți vină rândul la gamelă
Pe aceeași banchetă.”

CITIȚI ȘI: INTERVIU. Anca Stuparu, autoarea cărții ,,Povestirile unor școlari zvăpăiați. Amintiri pandemice”: ,,O carte are forța și puterea de a schimba destinul”

#timpulsăcitim Mesajul Corinei Popa, fondatoarea Școlii de Gramatică: „Când citim, mintea noastră intră în contact cu noi viziuni despre lume“

INTERVIU. Mirela Retegan: ,,Puterea mea este de a le aminti oamenilor care sunt puterile lor / Sunt fericită și smerită în fața vieții mele”

Un interviu cu Antoaneta Opriș: ,,Copiii cresc cu lapte, cu iubire și cu respect“

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus