Acum citești
INTERVIU. Anca Stuparu, autoarea cărții ,,Povestirile unor școlari zvăpăiați. Amintiri pandemice”: ,,O carte are forța și puterea de a schimba destinul”

INTERVIU. Anca Stuparu, autoarea cărții ,,Povestirile unor școlari zvăpăiați. Amintiri pandemice”: ,,O carte are forța și puterea de a schimba destinul”

Cartea ,,Povestirile unor şcolari zvăpăiaţi. Amintiri pandemice”, scrisă de Anca Stuparu şi publicată la editura Curtea Veche Publishing, emoţionează profund, poate şi pentru că autoarea – care locuieşte în New York, acolo unde practică medicină de urgenţă în obstetrică şi ginecologie – reușește, prin forța condeiului, să te facă să trăiești, din nou, aici și acum, cu aceeași intensitate emoțiile copilărie.

Anca Stuparu ne-a făcut onoarea de a acorda un interviu în exclusivitate pentru site-ul carticheie.ro. Povestim despre cum s-a născut cartea, despre bucuria regăsirii foștilor colgi, despre tristeți și bucurii trăite pe bune într-un an 2020 care ne-a schimbat tuturor existența și un început de 2021 care ne face ne păstrăm încă vie speranța.

Haideți să ne întoarcem preț de câteva momente, cât citiți interviul autoarei Anca Stuparu, la vremea copilăriei. Eu mă voi gândi la mirosul gogoșilor făcute de bunica mea Ioana…

Reporter: Ce a însemnat pentru omul Anca Stuparu, dar și pentru clinicianul Anca Stuparu – care locuieşte acum în New York, acolo unde practică medicină de urgenţă în obstetrică şi ginecologie – toată această perioadă de la izbucnirea pandemiei?

Anca Stuparu: Pentru mine ca om pandemia a fost exact așa cum copilărește am descris-o în cartea recent publicată la Editura Curtea Veche, “Povestirile unor școlari zvăpăiați Amintiri pandemice” o realitate de repaus subit, nemaitrăit, un moment zero al lumii în care ni se cerea un lucru de o simplitate și totdodată de o greutate aproape imposibilă: să rămânem pe loc. Au fost trăiri la intensități diferite de spaimă, de reflecție și introspecție. A fost un timp în care moartea trecea razant pe lângă mine , atât în viața privată cât și în cadru clinic, au fost secunde critice, decisive în care am înțeles pe viu ce scria Rilke “Mare e moartea, peste măsură / Suntem ai ei cu râsul în gură.” Până și cabinetul medical privat unde vedeam paciente de trei ori pe săptămâna, a fost închis de azi pe mâine. Profesional, am rămas exclusiv să lucrez în spital, făcând gărzi în camera de urgență, acolo unde încercam disperat să ii salvăm pe cât mai mulți.

R: Mi-ar plăcea să aflu de unde ideea de a scrie cartea ,,Povestirile unor școlari zvăpăiați Amintiri pandemice”? Care a fost momentul în care ați spus: gata, mă apuc să scriu cartea asta?


A. Stuparu: Cartea s-a născut din bucuria regăsirii, deși virtuale cu foștii colegi de Scoală Generală cu care nu ne-am mai văzut de trei decenii. ,,Povestirile unor școlari zvăpăiați Amintiri pandemice” a devenit o culegere de amintiri hazlii fără să ne fi propus acest lucru initial. Am povestit unii altora să estompam intensitatea durerii unei lumi deodată îmbolnavite de la un capat la celalalt, am vrut să readucem o stare de sănătate, de echilibru și de bine rememorând liniștea unor altfel de vremuri în care noi, copiii de atunci am râs, am alergat pe dealurile Orșovei, sau ne-am jucat sănătos afară. În plină pandemie, înconjurați de moarte si incertitudine, am vrut să transmitem tocmai această stare de normalitate, lipsită de griji a copilariei povestind într-o lume tristă, bolnavă și încruntată despre cum era copilaria și joaca noastră împreună atunci. Astfel am redevenit din nou copii, și ne-am reîntors zburdalnic în cei mai frumoși ani de scoală, povestind despre minunatia lor. Până și ursuleții de gumă a lui Anne Marie Kreutzer, triunghiurile de brânză chehoslovacă, ale Gabrielei Trăilescu, sau sandwich-urile cu pateu ornate cu gogosar pe care si le aduce aminte de Nicu Suciu, toate aceste bunătăți rare, ne aduc într-un fel proustian de gustul copilăriei. Într-o stare de criză, în 2020 redevenim copii. Nu putem ieși din casă, dar ne iesim din minți , îndreptându-ne către cei mai frumoși ani formativi, ai copilăriei unde ne simțim iarăsi, precum atunci, ocrotiti, oarecum nemuritori ca-n jocurile noastre cu mai multe vieți. Astfel prinși în diverse colțuri ale lumii avem din nou tăria să înfruntăm realitatea . Colegul nostru Petre Jianu chiar răspundea în dialect bănățean mesajelor noastre aducându-ne aminte de bunici, de graiul lor bun, molcom si moale, de timpul când în brațele lor deveneam intangibili și nu ni se mai putea întâmpla nimic.

Ce înseamnă pentru omul Anca Stuparu, reîntoarcerea în căutarea timpului copilăriei, regăsirea, prin intermediul cărții și a condeiului, a colegilor, a amintirilor și a anilor de școală de la Orșova?


A. Stuparu: E o nespusă bucurie, cu adevarat un “timp regăsit” alături de foștii colegi de clasă și de joacă, acum oameni maturi, “savuroși” cum îi numea colegul nostru Florin Slavoia; ei înșiși părinți cu copii care au azi vârsta noastră de atunci. Sunt în asentimentul lui Florin care continuă spunând : “ Iar regăsirea aceasta e un lucru care îmi umple inima de bucurie!” Cartea “Povestirile unor școlari zvăpăiați Amintiri pandemice” e o întalnire a 15 dintre foștii colegi de Școală Generală care reușim prin povestiri să refacem o reuniune virtuală în ciuda distanței, a izolării și a timpului trecut. Cartea se naște dintr-un dor comun după o normalitate a vieții fără griji pe care am trăit-o împreună în copilărie și pe care dintr-o dată, în pandemie am pierdut-o abrupt, fiecare din noi, literlamente de la o zi la alta.
Desi am evoluat diferit, în acele momente ne doream un spațiu protector, lipsit de griji, mirosind a copilărie, a joacă, a viață într-un timp când în jur se murea din ce în ce mai mult. Astfel ne-am regăsit retrăind anii de școală. E o carte scrisă întru-o stare de criză a lumii, e un mecanism de apărare reamintindu-ne năzdrăvăniile făcute în acei ani de școală spre a putea face față unei realități bolnave și incerte.

Care este momentul sau povestea din carte care pe dumnevoastră v-a emoționat cel mai mult și v-a stârnit cele mai frumoase amintiri?


A. Stuparu: E o întrebare foarte bună, pentru că într-adevăr este atât un moment, cât și o poveste care m-au emoționat foarte mult. A fost foarte puternic faptul ca mulți dintre noi avem atatea amintiri hazlii cu Ilie Adrian Nichescu, fostul nostru coleg plecat să povestească îngerilor despre năzdrăvăniile făcute împreună. A fost minunată idea de a-i dedica câteva povești, de a-l ține lângă noi, la joacă, dând drumul unui soarece prin clasă la ora de franceză, cum ne aduce aminte Petre Jianu sau ajutându-l pe Alin Milutinovici să aprindă mocnit o fumigenă la ora de Constitutie a Comunismului.
Toate poveștile aduc trăiri, miracole mici și vise mari. Momentul trecerii în Ungaria a fost adus de Andreea Marcu și retrăit de noi toți după 3 decenii cu aceeași emoție, cu același frison al depășirii unei granițe interzise, de la marginea căreia începea lumea liberă si unde știam că mureau impuscati multi din cei care voiau disparat să o treacă pe cont propriu. Despre povestile celor ce își riscau viața să plece spre o lume liberă menționează și Cristi Ghițoaica care îi vede parcă cu cearșaful pe cap, în gerul iernii trecând Dunărea înghețată cu chiar dacă puteau fi împușcați sau chiar prinși. Excursia în Ungaria a fost primul nostru contact cu Occidentul, cu o lume a abundenței, a dulciurilor, libertății care nouă ne lipsea cu desănârșire

Există un moment al copilăriei în carte la care v-ați reîntoarce și pentru care ați încerca să opriți timpul?

A. Stuparu: Cu siguranță. Mi-aș mai dori să plec iar la căutat de pietre pe dealurile Orșovei pentru proiectul nostru ‘pietrarul´ decisiv pentru promovarea clasei a treia; așa cum am făcut-o atunci un grup mare dintre noi ghidați de Elian Băcilă, sau sa îl reascult pe Sorin Bijan cum povestește despre strămutarea bunicilor lui din Orșova veche. Mi-aș mai dori să râdem cum făceam altădată la ore, amuzați de năzdrăvăniile descrise în toată splendoarea detaliului lor în ”Povestirile unor școlari zvăpăiați Amintiri pandemice” de unii dintre cei mai creative colegi: Silviu Vlăduceanu, Vasile Lature, Adina Bornuz sau Gabriela Trăilescu.

Care este mesajul pe care cartea dumneavoastră – care emoționează și trezește deopotrivă fiecăruia dintre noi amintiri de altădată – vrea să-l transmit cititorilor?

Anca Stuparu: Este deopotrivă un mesaj și o stare pe care am vrut să o transmitem cititorilor. O stare de echilibru, de bine, de normalitate, un refugiu într-un timp și spațiu protector și bun cu o conotație maternă, protectivă și germinativă. Am scris și povestit ca să renaștem speranțe, încredere și putere, să redăm lumii aflate într-o stare de tristețe și disperare universală ideea că fiecare, în copilăria lui s-a simțit puternic, îndrăzneț , curajos în fața zilei de mâine și mai ales invincibil înaintea răului așa cum și joaca nostră din clasă sau din curtea școlii o trasnsmit. Am vrut să readucem aminte unei lumi aflate într-o stare de criză si derivă despre serenitatea si veselia copilariei.

Cât de important este să citim în această perioadă care ne-a schimbat și ne-a resetat tuturor existența?

Anca Stuparu: Pesonal cred ca este esential sa citim. În aceasta perioadă de izolare am realizat că oamenii reîncep să citească. Campania “TimpulSaCitim” inițiată de Editura Curtea Veche e un lucru extraordinar, la care mulți dintre noi am fost invitați să participam. Inițiativa editurii a fost nu doar salutată cu mult entuziasm, dar și recunoscută internațional și premiată la nivel European la categoria Positive Change Europe.

Articol recomandat

Credeți că o carte citită într-un anumit moment al vieții poate schimba destinul unui om? Care este carte advs. Preferată?

Anca Stuparu: Categoric sunt de părere că o carte are forța și puterea de a schimba destinul. De exemplu, unul din medicii cu calre colaborez la New York, Dr Napoleon Săvescu a decis să facă Medicina după ce a citit “Omul amfibie” al autorului rus Beleaev în care este redat succesul unui chirurg care face un transplant de plămân de la un delfin la un copil salvându-i astfel viața. Deși inițial voia să meargă spre o altă profesie și se pregătea intens pentru asta, cartea respectivă, citită ca și adolescent, i-a schimbat radical destinul.
Rămânând în sfera copilăriei, una din carțile mele preferate din literatura universală rămâne romanul lui Sallinger “De veghe în lanul de secară”. În literatura română, o carte de o frumusețe extraordinară despre copilarie si adolescenta e “Circul din fața casei” publicată de editura Curtea Veche in 2006 a medicului Adrian Sangeorzan, mentor si coordinator al tezei mele de doctorat. ”Circul din fata casei” rămâne una din cărțile mele preferate, e indubitabil unul din cele mai sublime romane scrise în perioada modernă despre copilărie și adolescență, cu potențial de referință pentru literatura universală, o carte echilibru pe care în Pandemie am recitit-o cu foștii mei colegi în timp ce rememoram năzdrăvăniile noaste în “Povestirile unor școlari zvăpăiați Amintiri pandemice.”

Știu că toate veniturile din vânzarea cărții vor fi donate Fundației Hospice Casa Speranței, pentru a veni în sprijinul copiilor cu boli incurabile? Povestiți-ne mai multe despre implicarea în acest proiect care salvează vieți!

Anca Stuparu: Fundatia Hospice Casa Speranței am descoperit-o datorită pritenei mele Dr. Elena Maria Buruiana cu care am privilegiul să fiu în același cabinet medical în Manhattan. Dr. Buruiana și Prințesa Marina Stourza au inițiat multe proiecte caritabile care susțin activ Hospice Casa Sperantei. Am fost inspirataă de efortul lor și de idea fundației de a maximiza calitatea vieții copiilor cu boli incurabile. În memoria colegului nostru Ilie Adrian Nichescu, răpus de o formă agresivă de cancer, am decis ca toate veniturile din vânzarea cărții să fie direcționate în scop umanitar pentru copii.

Ce mesaj aveți pentru cititorii dumneavoastră?

Anca Stuparu: Pentru cititori cartea e o invitație la joacă, mesajul nostru e sa o citescă pentru că, în mod cert, se vor regăsi în paginile ei. Am vrut să transmitem optimismul, inocența și candoarea copilăriei, să ne readucem aminte că există un alt fel de spațiu la care ne putem reîntoarce si ca adulți.

Cine este Anca Stuparu

Anca Stuparu s-a născut la 31 martie 1974 la Lugoj, în județul Timiș. În prezent își finalizează doctoratul în Sănătatea Femeilor la Universitatea de Stat din Minneapolis, Minnesota. Din 1998, Anca locuiește în New York, unde practică Medicină de Urgență Obstetrică și Ginecologie la Jamaica Hospital Medical Center și Elena-Maria Buruiana Physicians. Debutul său literar a fost în 1998, în Revista de Literatură și Spiritualitate RomânoAmericană Lumină Lină. A publicat în revistele Scrisul Românesc, Matricea Românească și Orizont.

În Statele Unite, Anca a publicat poezii în revista Humanities, iar în Canada în Observatorul Cultural. În Noiembrie 2018 a publicat la Timișoara volumul bilingv de poezie De pe alt mal/From Another Shore. Poeziile ei fac parte din Antologia bilingvă a lui Daniel Ioniță Poezia Românească de la Origini până în Prezent. În 2001 s-a căsătorit cu Ion Cassablanca și în 2005 s-a născut băiatul lor, Justin Cleopa, pasionat de tenis, limbi străine, artă culinară, autor al volumului pentru copii Gătiți cu mine!

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus