Recenzii
Marisa Peer ne oferă în Sunt de-ajuns așa cum sunt un demers terapeutic redus la o simplitate cristalină și extrem de ușor de urmat. Discursul ei sintetizează într-un mod accesibil și nepretențios elementele de bază ale psihologiei contemporane și conține, spre deosebire de alte lucrări din domeniu, un „ceva” special, distinctiv: tonul motivațional.
volumul este o „monografie” a rușinii care acoperă atâtea posibile efecte ale rușinii toxice, încât oferă material de autoanaliză pentru literalmente fiecare dintre cititori. Iar nenumăratele tehnici terapeutice împărtășite aici pot fi aplicate autonom oricând și oriunde alege cititorul să o facă.
Avem în această carte, așadar, înțelepciunea împărtășită cu bună credință a unui om care a trăit momente epifanice sporitoare de conștiință și care își poftește cititorul să îi urmeze experiența în propriul fel, să traverseze același proces spiritual ajutându-se, de vrea, de indicațiile autorului ca de ale unui antemergător.
un fabulos portret al intelectualului secolului XX, care se datorează mult lui Kundera și nu puțin lui Florence Noiville. Intelectualul nuanțat, ironic, subtil, curios, discret, competent, exigent cu propria conștiință, interesat de propriile dubii, neexcesiv. Să îl comparăm cu intelectualul secolului XXI, și vom înțelege ce am pierdut între timp…
E o carte impecabil gândită, impecabil croită. Și eminamente revelatoare. Explică toate tarele acestei Rusii care, în prezent, afectează realitățile și atmosfera din atâtea țări, de la Letonia sau Finlanda, care trebuie să-și regândească apărarea, la statele africane cărora le îngreunează accesul la grânele ucrainene. Oricine vrea să înțeleagă cum de Rusia are efectul pe care îl are azi asupra comunității internaționale,
Atunci când istoria se repetă, literatura are ceva să ne învețe. Inclusiv pe plan social…
Iar cititorul asistă, în fapt, la procesul cristalizării valorilor, în anii de tânăr adult, ca fundament al maturizării. Și câte romane contemporane se mai pot lăuda că exemplifică această fină alchimie pentru cititorii lor, astfel încât aceștia să o poată replica în propria viață, cultivându-se, formându-se ca persoane, spre beneficiul societăților lor?
Sunt, desigur, niște povestiri bine scrise; dar mai presus de orice sunt niște povestiri bine gândite. Ideea din centrul fiecăreia e inedită și fecundă – adevărată food for thought. Jocul inteligențelor (inteligență umană/naturală versus inteligență artificială) e genial pus în scenă și are potențialul de a ne provoca dileme etice și ontologice.
mai degrabă decât o istorie a ideilor, acest volum este un salon de idei unde se discută energic, angajat, dar neîncrâncenat, principiile lui Voltaire, observațiile lui Tocqueville prescripțiile lui John Stuart Mill sau Omul din Subterană al lui Dostoievski, cu egal și real interes pentru conținutul lor ideatic. Ne întâlnim, așadar, cu o carte densă de o extraordinară bogăție informativă și
primul său volum de proză, copt câtva timp înainte de publicare, și, cu un titlu parodic, un subtitlu-păcălici și un conținut care excelează prin – cu termenul autorului – caterincă, îl consacră probabil ireparabil pe Octav Gheorghe drept un umorist redutabil. Un Louis de Funès al condeiului. Un Jerome K. Jerome al României. (Nu, acela n-a fost Caragiale.)
