Acum citești
Noutăți 2024, colecția Byblos: bildungsromanul tânărului intelectual

Noutăți 2024, colecția Byblos: bildungsromanul tânărului intelectual

bildungsroman contemporan

Ce să aștepți de la un roman scris de o recenzentă de carte? Te aștepți ca în povestea respectivă cărțile să fie aproape personaje; să facă parte indispensabilă din intrigă; să influențeze mersul lucrurilor și devenirea personajelor. Așteptări trădate cu nici măcar o iotă în Sau-sau, ultimul roman semnat de Elif Batuman (traducere Andreea Florescu, coperta Gabi Toma, 400 de pagini), care continuă povestea începută în Idioata, urmărind-o acum pe eroina Selin pe parcursul anului II la Harvard.

Sinopsis

Selin începe primul semestru al celui de-al doilea ei an la Harvard College în toamna lui 1996. Târăște după ea amintirea idilei ambigue cu Ivan, pentru care dezvoltă o ușoară obsesie – prea multe amintindu-i de ce-a spus sau făcut el, prea des pândindu-l să apară online, doar-doar poate reînchega legătura cu el. Mai puțin solitară decât în anul I, Selin e acum acompaniată, pe lângă vechea ei prietenă Svetlana, sârboaica, de un grup pestriț de amici din diverse medii, întâlniți pe la cursuri, pe la cantină ori pe la redacția revistei studențești, de la indianca Lakshmi, care acceptă fără rezerve ideea căsătoriei aranjate, la finlandezul Juho, care studiază japoneza și își aude ticăind ceasul biologic – toți, aducând poveștii un incitant surplus multicultural.

Suferind din dragoste cu neprihănirea înduioșătoare a primei tinereți, Selin încearcă să-și „rezolve” dependența de (ideea de) Ivan frecventând un psihiatru cam inept, parcurgând lecturi din care împrumută elemente de personalitate pentru propriul eu în construcție și mergând la petreceri în campus – de la un moment dat, cu scopul precis de a-și… depăși virginitatea. Așa îl cunoaște pe Conte, un student polonez mai mare cu nume imposibil de pronunțat, care devine primul ei partener sexual, topindu-se apoi, evanescent, în peisaj. Așa o cuprinde depresia, cu care are a se lupta în paralel cu îngrijorarea pentru cancerul mamei ei. Și așa se decide să plece într-o călătorie, plonjând, în Turcia înaintașilor ei, într-o cultură a mitei și a sexismului mieros unde nu mai puțin de trei bărbați o iau „sub aripa lor ocrotitoare”, nu fără a și-o face parteneră de sex, și aterizând în final în Rusia tuturor culmilor literare la care visase dintotdeauna.

De ce este important acest roman

Elif Batuman e prima care recunoaște, alături de critici: acest roman nu are intrigă. Nu există un „fir al acțiunii”. Aleatoriu, Selin merge la cursuri, deapănă gânduri, conversează cu Svetlana, își cumpără cizme și geantă, merge la prânz și cină în sala de mese a căminului studențesc… E un du-te-vino continuu între mici fapte exterioare ce acționează însă ca stimuli pentru valuri întregi de viață interioară. Observația și reflecția domină, în general, acțiunea.

Prin urmare, atractivitatea acestui roman stă altundeva: Sau-sau  este, fără sclipici și interferențe postmoderne, un bildungsroman. Un roman prin excelență formator. Nu doar pentru protagonistă, ci și pentru cititor. Pentru protagonistă, fiindcă sunt interogate aici cu minuție prezumpțiile patriarhalismului, cât Selin își urmărește în paralel (într-o manieră ce amintește de parcursul Bellei din „Poor things”/„Sărmane creaturi”) emanciparea intelectuală și emanciparea sexuală. Sinele ei feminin aflat în construcție culege elemente identitare de la eroinele din Jurnalul seducătorului al lui Kierkegaard, Nadja a lui André Breton, Evgheni Oneghin, de Pușkin, sau Portretul unei doamne, de Henry James, pe măsură ce își descoperă „aplicat” feminitatea prin interacțiunile sexuale cu un partener sau altul.

Iar pentru cititor Sau-sau e un roman formator în măsura în care autoarea oferă în prim-plan un model atent deliberat: modelul tinerei intelectuale care practică fără compromisuri, consecvent arta dilematizării – adesea, spre amuzamentul cititorului. Selin nu ia nimic de-a gata, are reflexul gânditului în răspăr, disciplina scepticismului și exercițiul discernerii: ea chestionează evidentul, clișeele și căile bătătorite, punctând cu ironică minunare unghiuri de vedere neașteptate, inedite și, de aceea, revelatorii. Povestea ei e esențialmente povestea formării unui intelectual.

Astfel, bildungsromanul lui Batuman pare să aibă un destul de bine conturat rol pedagogic: el ilustrează dezvoltarea mentală, cognitivă și sufletească a unei tinere, arătând cum discuțiile cu prietenii îi inspiră eroinei lecturi și cum lecturile realimentează apoi discuțiile, făcându-le mai fertile, mai generatoare de reflecții, de argumente, de introspecții, de realizări și înțelegere. Se desfășoară aici, ca o demonstrație matematică, întreaga igienă intelectuală a dialogului clăditor de minți și suflete. Iar cititorul asistă, în fapt, la procesul cristalizării valorilor, în anii de tânăr adult, ca fundament al maturizării. Și câte romane contemporane se mai pot lăuda că exemplifică această fină alchimie pentru cititorii lor, astfel încât aceștia să o poată replica în propria viață, cultivându-se, formându-se ca persoane, spre beneficiul societăților lor? 

3 întrebări și răspunsuri expeditive

1) Se poate citi Sau-sau fără să fi citit înainte Idioata?

Da. Deși în romanul de față se fac referiri repetate la ce i s-a întâmplat lui Selin în precedenta poveste, Sau-sau funcționează perfect ca unitate narativă de sine stătătoare, importantă fiind evoluția prezentă a lui Selin, pe parcursul actualului an de facultate.

2) De unde vine titlul romanului?

Ca și în cazul precedentului volum, al cărui titlu făcea aluzie la Idiotul lui Dostoievski, Sau-sau preia întocmai titlul unui volum semnat de scriitorul danez de secol XIX Søren Kirekagaard, în care autorul prezintă două opțiuni de viață: a trăi etic versus a trăi estetic. Sunt cele două alegeri între care oscilează Selin însăși, în povestea de față.

3) Cum s-ar caracteriza stilul lui Batuman în acest roman?

Angajând spre ilustrare o metaforă, materialul lingvistic din care e plămădit acest bildungsroman conține ironie cu consecvența cu care orice aluat conține (niște) sare.  

Cine este Elif Batuman

Este prima din familia ei care s-a născut în Statele Unite, la New York. Copil de medici emigrați din Turcia, Elif Batuman a crescut în New Jersey și, întocmai ca eroina sa, Selin, a absolvit Harvardul în 1999. Și-a continuat studiile cu un doctorat în literatură comparată la Stanford care i-a inspirat volumul de debut (non-ficțiune), The Possessed: Adventures with Russian Books and the People Who Read Them (2010). Literatura rusă e dragoste veche, din liceu, când a citit Arhipelagul Gulag, de Alexandr Soljenițîn, care a marcat-o pe viață.

Batuman declară că a fost de când se știe o căutătoare de sens; și că de când se știe a căutat sensul în cărți și în literatură. De la ele așteaptă – din nou, asemenea lui Selin – răspunsuri despre cum să-ți clădești o viață de succes. Ele i-au adus realizări precum nominalizarea la Premiul Pulitzer pentru Ficțiune (2018, pentru Idioata), premiul scriitorilor de la Rona Jaffe Foundation (2007) și Whiting Writers’ Award (2010). Cu ele lucrează zi de zi, ca jurnalist cultural pentru renumitele The New Yorker și Harper’s Magazine.

Un text, în special, și-a pus amprenta asupra lui Elif Batuman, în ultimii ani: „Compulsory Heterosexuality, de Adrienne Rich. L-a găsit șocant pentru puterea lui de a dezvălui existența unei „forțe care e uneori secretă, uneori nesecretă, care funcționează totdeauna în societate pentru a le smulge energiile femeilor și a le direcționa către bărbați”.

Cu așa influență, avem deci de așteptat un foarte diferit următor roman de la Batuman, unul probabil pregnant feminist. Până atunci, Elif Batuman trăiește la New York cu partenera ei, Lindsay, pe care a găsit-o după 20 de ani de relații exclusiv cu bărbați.

9 fragmente ilustrative

• „Eu și Svetlana stăteam în camera ei în colțuri opuse, citind catalogul cursurilor. Era o carte magică. Toată cunoașterea omenirii era cuprinsă în paginile ei, ascunsă sub formă de clasificări. […] Mi-a trecut prin minte că e ceva în neregulă cu felul în care sunt organizate departamentele și specializările. De ce diferitele tipuri de literatură sunt categorisite după geografie și limbă, în vreme ce științele sunt categorisite după nivelul de abstractizare sau după mărimea obiectului de studiu? De ce nu e literatura clasificată după numărul de cuvinte? De ce nu e știința clasificată după țară? De ce religia are propriul departament, în loc să intre la filozofie sau la antropologie? Ce diferențiază o religie de o filozofie? De ce istoria oamenilor nonindustriali intră la antropologie, și nu la istorie? De ce sunt cele mai importante subiecte abordate doar indirect? De ce nu există un departament al iubirii?”

• „Mi-a tresărit inima când am văzut că există un curs de literatură despre soartă, cu atât mai mult când am ajuns la partea cu «printre subiectele abordate se numără flaneurii și plimbarea fără țintă ca sit paradigmatic al experienței urbane». […] Și flaneurii erau ceva despre care discutau cei care se ocupau cu literatura. Nu înțelesesem niciodată de ce; se mulțumeau să spună că unul sau altul e flaneur, sau voyeur, iar asta părea suficient. Știam că flaneurii se plimbă brambura și că voyeurii se uită la chestii. Asta, în sine, nu părea cine știe ce interesant; nici nu înțelegeam de ce plimbările fără țintă sunt demne de a fi obiect de studiu. Era posibil ca între cele două să existe o legătură?”

• „– Chiar cred că ar trebui să te vezi cu cineva, mi-a spus Svetlana.

Aceasta era dovada unui nivel neașteptat de perfidie. Oamenii îți spuneau «să te vezi cu cineva» când se refereau la a-ți face un iubit – la a avea o «relație» care să nu existe doar în închipuirea ta –, adică să fii sănătos și să te respecți suficient cât să fii cu cineva căruia chiar să-i pese de tine.

– Mă refeream la un psihoterapeut.

După ce mi-a observat expresia, a adăugat:

– Cred că nu vezi deloc limpede lucrurile.

Cum avea să mă ajute un psihoterapeut să văd lucrurile mai limpede, dacă el nu-i cunoștea pe niciunul dintre cunoscuții mei și nici nu putea să știe mai mult decât i se spunea, decât îi spuneam eu: o fată care, aparent, nu vedea lucrurile limpede?”

• „Ce e charisma: un conținut sau o formă? (Discutam mult dacă nu știu ce lucruri sunt conținut sau formă.) Ne-am gândit că ar fi mai degrabă formă: mai puțin o chestiune de a spune sau de a face lucruri cu precădere carismatice, cât de a spune sau de a face lucrurile într-o manieră carismatică. Am dezbătut care dintre cei pe care îi cunoșteam noi aveau charismă, dacă aceasta poate fi dobândită și dacă este de dorit. Svetlana a spus că ea a avut-o, dar că s-a speriat de cât de mult i-a plăcut să facă uz de ea, așa că s-a silit să renunțe la ea. Credea că o am și eu într-o anumită măsură, dar că mă prefac că n-o am.”

Articol recomandat
roman pentru copii

• „– Nu ți se pare scârbos când te gândești să faci sex cu un băiat? am întrebat-o.

– Ba da, dar pare și incitant. Ideea de a fi penetrată și dominată.

Mi-am dat seama că și pentru mine este incitantă ideea de a fi penetrată și dominată, cu toate că mecanicile acestei acțiuni, precum și implicațiile ei, îmi erau încă neclare și mă tulburau. În plus, de ce trebuia să fim entuziasmate de așa ceva? De ce nu ne puteam entuziasma din alte pricini?

Dar știam că sunt imatură și nerealistă și că Svetlana are dreptate. Dragostea nu e o petrecere în pijamale cu cea mai bună prietenă a ta. Dragostea e periculoasă, violentă, cu un element de ceva respingător; e o graniță fină între atracție și repulsie. Dragostea are și iz de moarte, și de nebunie. Să încerci să scapi de toate aceste lucruri e copilăresc și antiromanesc.”

• „La cină, Morris ne-a descris dezbaterea pe care o avusese el la cursul de «Raționament moral» despre imperativul categoric al lui Kant. Ideea imperativului categoric este aceea că regulile morale sunt universale, fără excepții. Mințitul, de exemplu, e greșit – întotdeauna, pentru toată lumea, indiferent de circumstanțe. Dar dacă un criminal cu un topor îți bate la ușă și îți zice «Bună seara, domnule, aș putea să știu unde vă sunt copiii, ca să-i omor?», atunci ești îndreptățit din punct de vedere moral să minți? Cineva chiar l-a întrebat pe Kant asta, iar Kant a spus că nu. Cei de la cursul de «Raționament moral» al lui Morris au dezbătut chestiunea o oră întreagă. Eu nu vedeam ce rost ar avea să dezbat ce i-aș răspunde unui ucigaș cu un topor care mi-ar spune ceva ce nu ar spune literal mente niciun ucigaș cu un topor niciodată.”

• „Svetlana a spus că sexul e diferit de cum te-ai fi așteptat să fie – altceva față de sărutat. Era ceva ce nu-ți puteai închipui dinainte și, evident, ca orice altceva, avea nevoie de mult exercițiu. Singura parte care era cu adevărat interesantă și satisfăcătoare era că putea să vadă limpede dorința lui Matt – avea dovada clară de a fi nespus de dorită.

– Ca femeie, îți poți ascunde dorința de altcineva sau poți chiar tu însăți să nu fii conștientă de ea, a zis.

Eram derutată. Oare bărbații nu își ascundeau și ei dorința de ei înșiși sau de alții?

– Dar la un bărbat e diferit, pentru că dorința lui are o realitate foarte vizuală și tangibilă, a continuat ea.

Atunci am înțeles că se referea la erecție. «Dorință» suna atât de metaforic și de vast, iar o erecție, atât de literală și de precisă. Oare chiar asta era dorința: obiectul semnalizat printr-o erecție?”

• „Însă prietenul lui Șahin a venit drept spre mine, m-a privit cu o expresie întrebătoare, aproape afectuoasă și m-a sărutat. A părut lent și ușor, nesfârșit și imediat. Un lucru care păruse o imposibilitate atâta amar de vreme s-a petrecut atât de ușor, ca un rând de cărți căzând, iar și iar… Mi-am adus aminte de un sfat pe care îl citisem în revista Seventeen, când avusesem pneumonie și, prin urmare, mama îmi luase revista Seventeen, despre ce să faci cu mâinile atunci Când Te Sărută El. Scria acolo să-ți pui o mână pe gâtul său și pe cealaltă, pe piept. Mâna de pe piept te lasă să simți cât de puternic și de sexy este, dar îți dă și ție o senzație de «control». […] El și-a pus mâinile pe talia mea, lăsându-le să alunece pe materialul moale al fustei, apoi și-a strecurat una dincolo de elastic – mai întâi până la chiloți, apoi pe sub ei. Când i-am simțit mâna pe piele, m-a cuprins un val de panică și l-am împins ușor cu mâna de pe piept. El și-a scos numaidecât mâna din chiloții mei – întocmai cum scrisese în revista Seventeen că o să se întâmple.”

• „Gândindu-mă la oamenii din viața mea, care se purtau, vorbeau și vedeau lumea atât de diferit – Mesut, Juho, Lakshmi, Riley și toți ceilalți – mi-am dat seama cât de important e pentru mine să-i înțeleg pe toți, oricât de puțin, și să-i înțeleg mai bine decât s-ar fi înțeles unii pe alții. Nu asta era un roman: un plan unde în sfârșit puteai să aduci laolaltă oameni cât mai diferiți, mediind și cântărindu-le viziunea?”

Romanul „Sau-sau” costă 63,75 lei și poate fi achiziționat online de AICI.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus