Acum citești
Rușinea, de la „vicii” la beneficii. Ce cauze are rușinea toxică și ce soluții există pentru depășirea ei

Rușinea, de la „vicii” la beneficii. Ce cauze are rușinea toxică și ce soluții există pentru depășirea ei

rusine toxica

Volumele publicate de Curtea Veche în cadrul imprintului Biblioterapia au, precum sugerează numele colecției, menire terapeutică. Ele se adresează în primul rând cititorilor care simt că au o bună capacitate autoterapeutică –celor care, citind, învață să își regleze pe cont propriu chestiuni de sănătate emoțională sau mintală. În al doilea rând, Biblioterapia se adresează specialiștilor (psihologi, psihoterapeuți, medici), înlesnindu-le aprofundarea unor cunoștințe sau adoptarea de perspective noi în practica lor. În fine, exisă în această colecție cărți care se dovedesc de folos atât specialiștilor, cât și nespecialiștilor (oameni obișnuiți care, fie că urmează sau nu terapie, pot folosi aceste cărți în procesul lor de vindecare). Din această ultimă categorie face parte și o apariție foarte recentă din imprintul Biblioterapia: Rușinea. De la captivitate la vindecare, de John Bradshaw (traducere Anastasia Ilie, coperta Dora Marian, 464 de pagini).

Valențele rușinii

Poate mai mult decât alte cărți recente despre rușine, lucrarea lui John Bradshaw se întemeiază pe ideea că rușinea în sine nu este un afect implicit nociv și clarifică diferențele determinante dintre rușinea sănătoasă și rușinea toxică.

Potrivit lui Bradshaw, rușinea sănătoasă reprezintă un element esențial în formarea conștiinței, a responsabilității etice și chiar a unei sexualități sănătoase. Ea ne amintește că suntem ființe limitate și failibile, „ne învață propriile limite” și ne reglează entuziasmul și plăcerea. Nelăsându-ne să credem că avem mereu dreptate ori că le știm pe toate, rușinea sănătoasă ne stimulează să căutăm informații noi și să învățăm lucruri noi. Iar amintindu-ne că nu suntem atotputernici, ea ne orientează spiritual către Dumnezeu. De asemenea, această emoție funcționează ca un liant social întrucât ne semnalează că avem nevoie de ajutor și că suntem dependenți de alții, determinându-ne astfel să ne formăm legături cu ceilalți. Și un fapt aparte: rușinea sănătoasă ne face să ne îmbujorăm atunci când greșim, iar îmbujorarea este, potrivit lui Darwin, singurul lucru care îl diferențiază pe om de animal.

Rușinea toxică, pe de altă parte, a fost studiată încă din Renaștere, ne amintește Bradshaw. Mai degrabă decât o emoție, ea este o stare de spirit. Mai degrabă decât un comportament anume, ea vizează identitatea în întregimea sa. O persoană dominată de rușine toxică se crede inerent „defectă”, iar pentru că această credință este intolerabilă, rușinea toxică cere o mușamalizare, un sine fals fie suprauman (eroic, desăvârșit, fără cusur), fie subuman (plin de deficiențe, viciat). Fabricând un sine fals, rușinea toxică ne separă și înstrăinează de eul nostru adevărat, ne alimentează refuzul și neacceptarea de sine, ne izolează și însingurează. În plus, devenind sursă a urii de sine, rușinea toxică generează și ură față de aproape, prejudecăți, cruzime, brutalitate, violență, dependențe, comportamente (auto)distructive, poate chiar infracționalitate.

Structural, cartea lui Bradshaw cuprinde două părți. Partea I cercetează cauzele și efectele rușinii toxice. Tot aici ni se arată cum stilul nostru de parenting și genul de educație școlară pe care o administrăm copiilor sunt modelate de rușine toxică, precum și cum standardele de frumusețe, rolurile de gen sau normele religioase devin „combustibil” pentru rușinea toxică la adulți. Partea II se concentrează pe binomul problemă-soluție, prezentând modalități de reducere a rușinii toxice și de eliberare de aceasta. Aici sunt detaliate metode de exteriorizare și diminuare a rușinii, printre care apreciatul program în 12 pași folosit la vindecarea dependențelor; aici ni se explică cum putem elibera copilul interior rănit, inclusiv printr-un exercițiu de intrare în contact cu acesta; aici ni se vorbește despre înfruntarea vocilor interioare critice care au efect autodistructiv și despre denaturările cognitive ale suferinzilor de rușine toxică (de la gândirea catastrofică la generalizare exagerată și la gândirea de tip „trebuie”).

(Deosebit de utilă pentru părinții de azi, ca și pentru adulții care nu au avut tocmai copilăria ideală este discuția extinsă despre formarea rușinii toxice în primii câțiva ani de viață, în context familial. Discuția dezvăluie o dinamică ce, odată cunoscută, poate fi prevenită, astfel încât, astăzi, conștienți și informați fiind, să nu creștem copii afectați de rușine toxică.)  

Dar ce aduce nou această carte despre rușine, comparativ cu altele? Perspectiva explicit religioasă. Luată în discuție în mod deloc doctrinar, ba chiar întrucâtva surprinzător și în orice caz revelator pentru cititorii creștini.   

Nu în ultimul rând, volumul este o „monografie” a rușiniicare acoperă atâtea posibile efecte ale rușinii toxice, încât oferă material de autoanaliză pentru literalmente fiecare dintre cititori. Iar nenumăratele tehnici terapeutice împărtășite aici pot fi aplicate autonom oricând și oriunde alege cititorul să o facă.

Despre autor

Când John Bradshaw (1933-2016) vorbește despre rușine, vorbește din pură și dură experiență proprie. Houstonian de a patra generație, el a crescut într-o familie cu serioase probleme financiare, cu un tată alcoolic și cu o mamă care suferise abuzuri sexuale în propria ei familie. A simțit de mic că lucrurile nu mergeau bine între părinții săi, iar divorțul acestora, care a survenit când el avea 13 ani, l-a afectat foarte mult. El și sora lui au fost despărțiți și, cu sau fără mamă, au fost nevoiți să trăiască pe la bunici, unchi sau mătuși, mutându-se de zece ori în 14 ani.

John a fost un elev de nota 10, fruntaș al clasei, responsabil cu revista școlii și… alcoolic la 14 ani. Îi era rușine cu tatăl lui, îi era rușine că erau săraci, îi era rușine de secretele pe jumătate ghicite ale mamei, îi era rușine de propria-i dependență de băutură. A continuat însă să-și reprime rușinea, compensând disperat prin performanță: licență în Teologie Sacră și Masterat în filosofie la Universitatea din Toronto, studii postuniversitare în religie și psihologie la Rice University. Absolvent Magna Cum Laude. Până când, într-o bună zi a anului 1965, s-a deșteptat dimineața sub o mașină și a hotărât că era momentul să se interneze. Astfel începe, la 32 de ani, la Austin State Hospital, lungul proces de dezalcoolizare. Și de vindecare sufletească.

Traiectoria ascendentă a lui John Bradshaw cel renăscut pornește de la prelegerile pe care le-a susținut la Palmer Memorial Episcopal Church, de unde în anii ’70 îi merge vestea că ar fi un excelent vorbitor și sfătuitor. Primește oferte de lucru ca profesor, consultant și realizator de emisiuni TV, iar în anii ’80 capătă faimă și prestigiu la nivel național în special pentru realizarea unor serii de emisiuni pentru televiziunea publică (PBS), dar și pentru lansarea conceptelor de „familie disfuncțională”, „copil interior” sau „rușine toxică”, atât de uzitate în psihologie astăzi.

Palmaresul în cifre al lui John Bradshaw este absolut impresionant: în 35 de ani de carieră, scrie șapte cărți vândute în peste 12,5 milioane de exemplare și publicate în 42 de limbi, realizează sau participă la peste 800 de emisiuni radio și TV (apărând inclusiv la Oprah, Politically Incorrect, Good Morning America ș.a.), contribuie la scrierea a peste 600 de articole în ziare și reviste prestigioase (Newsweek, Rolling Stone, Chicago Tribune, Boston Globe, etc.), susține peste 5000 de prelegeri și participă la mai bine de 1600 de traininguri pentru peste 40 de companii Fortune 500. Nu în ultimul rând, colaborează cu zeci de organizații socio-educaționale non-profit, cum ar fi Baylor College of Medicine, National Council on Alcoholism, Congressional Wives’ Prayer Group din Washington, Texas Council for Exceptional Children, Council on Alcohol and Drugs din Houston, the Center for Recovering Families, Catedra de Psihologie a Universității Princeton sau Center for Addiction Research de la Universitatea din Texas.  

Desemnat de către un grup de colegi specialiști drept „unul dintre cei mai influenți autori din domeniul sănătății emoționale, în secolul XX”, John Bradshaw câștigă în 1991 Daytime Emmy Award pentru realizarea seriei televizate de self-help Bradshaw On: Homecoming.

9 fragmente reprezentative

• „Subiectul acestei cărți este afectul rușinii. Niciun alt afect nu este mai important pentru imaginea de sine sau pentru identitatea, demnitatea și onoarea noastră. Și niciun alt afect nu este mai important pentru viața noastră etică și spirituală. Afectul rușinii toxice este o sursă a majorității comportamentelor nevrotice și a tulburărilor de personalitate pe care le cunoaștem în prezent. Este, de asemenea, sursa violenței față de sine și față de ceilalți.”

• „Rușinea, în sine, nu este ceva rău. Este o emoție umană cât se poate de normală. De fapt, este necesar să simți rușine dacă vrei să fii cu adevărat om. Rușinea este emoția care ne dă voie să fim oameni. Ea ne dictează propriile limite și ne menține între granițele personale umane, anunțându-ne că putem face greșeli, și le vom face, și că avem nevoie de ajutor. Rușinea ne spune că nu suntem Dumnezeu. Rușinea sănătoasă este fundamentul psihologic al smereniei. Este sursa spiritualității.”

• „Rușinea toxică, rușinea care ne ține captivi, este trăită ca sentimentul omniprezent că «sunt viciat și defectuos ca ființă umană». Rușinea toxică nu mai este o emoție care ne semnalează limitele, ci o stare de a fi, o identitate de bază. Rușinea toxică îți dă un sentiment de inutilitate, de eșec și de neputință de a te ridica la nivelul așteptărilor ca om. Rușinea toxică este o ruptură a sinelui de sine.”

Articol recomandat
carti politiste

• „… surse de rușine toxică: familia disfuncțională, modelele parentale bazate pe rușine, genealogia familiei, problemele de abandon, educația, mediul religios și cultura rușinii pe care toți o împărtășim….”

• „Unul dintre aspectele devastatoare ale rușinii toxice este că se perpetuează peste generații. Aspectele secrete și ascunse ale rușinii toxice formează izvoarele nesecate ale continuității sale din generație în generație. Deoarece sunt ținute ascuns, nu pot fi remediate. […] Pot fi despre sinucideri, crime, incest, avorturi, dependențe, distrugerea imaginii publice, dezastre financiare etc. Toate secretele sunt mușamalizate. Aceasta este puterea rușinii toxice.”

• „Perfecționismul este o regulă a sistemului familial și princi palul vinovat în crearea rușinii toxice. Îl întâlnim și în sistemele de credință, și în cele culturale. Perfecționismul neagă rușinea sănătoasă, presupunând că putem fi perfecți. O astfel de presupunere neagă caracterul nostru finit, ignorând faptul că suntem în esență limitați. Perfecționismul neagă că vom greși adesea și faptul că este firesc să facem greșeli. El apare ori de câte ori luăm o normă sau un standard și îl absolutizăm.”

• „Dependența religioasă își are rădăcinile în rușinea toxică, care poate modifica ușor starea de spirit prin diferite comportamente religioase. Te poți simți moral prin orice formă de venerație. Poți ține post, poți să te rogi, să meditezi, să-i slujești pe alții, să participi la ritualuri sacramentale, să vorbești în limbi, să fii atins de Duhul Sfânt, să citezi din Biblie, să citești pasaje din ea sau să invoci numele lui Iehova ori al lui Iisus. Oricare dintre ele poate fi o experiență de modificare a stării de spirit. Dacă persoana este rușinată în mod toxic, o astfel de experiență poate fi extrem de satisfăcătoare. Discipolii oricărui sistem religios pot spune că sunt buni, iar ceilalți, cei care nu sunt ca ei, păcătoșii, sunt răi. Acest lucru poate fi entuziasmant pentru sufletele oamenilor rușinați toxic.”

• „Rolurile rigide de gen încă adoptate de societatea noastră sunt simboluri de evaluare a perfecțiunii. […] Bărbații adevărați sunt duri. Mai degrabă acționează decât să vorbească; sunt tăcuți și fermi. Un bărbat adevărat nu arată niciodată slăbiciune, emoții sau vulnerabilitate. […] Femeile adevărate sunt camarazii bărbaților adevărați. Sunt cele care au grijă de cadrul domestic. Sunt emoționale, vulnerabile și fragile. Sunt pacificatoare. În schimb, ele caută „iubirea romantică“ veșnică; sunt în căutarea unui print […]. Scenariile rolurilor de gen sunt rigide și dezbină. Sunt și rușinoase, fiind caricaturi ale masculinității și ale feminității. Sunt identificări excesive cu părți ale noastre, dar nu reușesc să permită completarea și întregimea. Fiecare dintre noi este urmașul unui bărbat și al unei femei. Fiecare dintre noi are atât hormoni masculini, cât și feminini. Fiecare sex este determinat de majoritatea hormoni lor pe care îi deține și fiecare sex trebuie să-și integreze latura specifică sexului opus pentru a fi complet și întreg. Rolurile rigide de gen stabilesc standarde care nu permit integritatea și desăvârșirea. Astfel de standarde fac de rușine părțile din noi care sunt specifice sexului opus. Un bărbat este rușinat pentru că încearcă să-și accepte vulnerabilitatea. O femeie este considerată nesuferită pentru că a devenit categorică și și-a actualizat masculinitatea.”

• „Virginia Satir vorbește despre cele cinci libertăți pe care le dobândești când ești iubit necondiționat. Ele implică puterile noastre de bază, sunt puterea de a percepe, de a iubi (a alege și a dori), de a avea emoții, de a gândi și a exprima, respectiv puterea de a vizualiza sau imagina. Când suntem întregi și ne acceptăm pe deplin, avem libertatea de a vedea și auzi mai degrabă ceea ce vedem și auzim, decât ceea ce ar trebui sau nu ar trebui; libertatea de a gândi și de a exprima ceea ce gândim, în locul a ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să gândim sau să exprimăm; libertatea de a simți mai degrabă ceea ce simțim, decât ceea ce ar trebui sau nu ar trebui; libertatea de a iubi (a alege și a dori) ceea ce ne dorim, nu ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să iubim (să alegem și să ne dorim); libertatea de a ne imagina ceea ce ne imaginăm, și nu ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să ne imaginăm. Când suntem iubiți necondiționat, adică acceptați așa cum suntem, ne putem accepta și noi așa cum suntem.”

Volumul „Rușinea. De la captivitate la vindecare” este disponibil cu 25% reducere până la 1 iulie 2024 și poate fi achiziționat online de AICI.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus